Experienţa multiplexului

Publicat în Dilema Veche nr. 660 din 13-19 octombrie 2016
Experienţa multiplexului jpeg

Prin 1915, într-un orășel din Canada, același proprietar avea două săli de cinematograf în două clădiri alăturate. S-a gîndit să păstreze două ecrane cu filme diferite, dar să unească intrările. Cînd a amenajat o unică intrare pentru ambele săli, fără să știe, desigur, omul a creat primul multiplex. O afacere, fără îndoială, dar și mai mult decît atît. Astăzi, multiplexul este mai mult decît o sală de cinematograf, iar proprietarii de multiplexuri exact asta vor: un spațiu social, al unei experiențe cît mai cuprinzătoare. În același timp comună (în spiritul intrării unice) și foarte personală (în spiritul amenajării sălii), experiența multiplexului ține, deja, de civilizația noastră. Sigur că nu a fost întotdeauna așa. Știu că numărul celor care nu știu cum arăta România fără multiplexuri crește pe zi ce trece, iar numărul celor care au prins și lumea fără multiplex scade. Inexorabil.

Pentru genul de oameni căruia îi a­par­țin, sala de cinematograf are un loc aparte în mitologia personală. Nu știu dacă ge­nul meu se suprapune unei generații întregi sau adună oameni de vîrste diferite, dar cu preocupări comune – habar n-am. Mă refer la cinematograful de cartier comunist, cu scaune din lemn (uneori acoperit cu un strat de burete învelit într-o pînză), cu mirosul de petrosin din dușumea, cu ecranul puțin pătat, cu proiecția care se întrerupea provocînd fluierături și glume groase, cu pelicula zgîriată, cu sunetul strident, cu capul celui din fața ta („Nu vă supărați, puteți să vă lăsați puțin mai jos?“), cu cozile enorme la bilete și figurile de bișnițari care se apropiau de tine și șopteau, cu mîinile în buzunar: „Vrei un bilet? Cîte vrei?“ Sala de cinema este, pentru mulți din generația mea, sala primei atingeri erotice – întunericul stimula curajul băiatului și generozitatea fetei. Sala de cinema este locul întîlnirii cu eroii care te inspirau pînă la imitație. Cît vom trăi, nimic nu va putea șterge acest gen de amintiri. Toate acestea, însă, au fost demult… În acele timpuri, sălile de cinematograf aveau prestigiul exclusivității: doar la cinematograf vedeai filme. La televizor nu era nimic, iar aparatele video abia apăruseră și indicau privilegiul într-o societate cvasi-integral neprivilegiată.

Multiplexul, ziceam, este o afacere. Se spune că nu există afacere pe lumea asta ca filmul. Cînd vezi, de pildă, că un film care a costat, să zicem, 60 de milioane de dolari își scoate banii și intră pe profit din primele trei zile de difuzare, înțelegi ce vrea să zică vorba aceasta. Am întrebat cîțiva oameni de afaceri dacă îmi pot da exemple similare – lansezi pe piață un produs destul de scump, oricare, și el începe să facă profit din primele zile de vînzare – și mai toți mi-au spus că nu prea există așa ceva în lumea milioanelor. Sume de acest ordin se amortizează în timp îndelungat, indiferent de natura afacerii. La filme, însă, ca în basme, imensul poate fi acoperit și chiar depășit cît ai clipi. E drept, procentul de reușită nu este deloc mare – probabil că dintr-o mie de filme produse în lume doar cîteva sînt în această situație. Dar sînt. Și vor fi mereu. În plus, filmul nu prea știe de recesiune economică. În America depresiunii legendare din anii 1930, filmele continuau să facă profituri din ce în ce mai mari. Oricît de amărît era, sau poate tocmai de aceea, omul scotea cei 25 de cenți din buzunar ca să intre în sala mizeră unde se stingea lumina și vedea, pe un ecran strălucitor, povești uimitoare, care-l scoteau din lumea lui.

În termeni economici, sala de cinematograf este locul de întîlnire al ofertei cu cererea. Acolo se vinde și acolo se cumpără filmul. Acolo se vede cîte parale face un film. La propriu. O piață aparte, cu reguli stranii, relaxare și iluzii. În afaceri se recomandă să nu-ți faci iluzii; filmul este singura afacere în care, dacă nu știi să faci iluzii, ești pierdut, iar sala de cinematograf este locul anume construit pentru ca iluzia de pe ecran să fie gustată mai deplin.

Acum, sala de cinematograf are con­cu­renți puternici. Primul și cel mai de temut este propria locuință. Televizorul cu sute de canale, dintre care cîteva zeci difuzează filme non-stop, sistemele audio-video tot mai performante, de tip home cinema, vor să-ți aducă filme cu nemiluita acasă, la îndemînă. Mai nou, „torenții“ de filme sînt la un click distanță. Plus comoditatea. De ce să mai bați drumul pînă la cinematograf cînd ai filmele la o apăsare de buton?

Și totuși, sala de cinematograf va cîștiga întotdeauna competiția cu propriul living-room. Un film văzut în sală este cu totul altceva decît un film văzut acasă. Experința completă a unui film este în sala de cinematograf, așa cum experiența perfectă a unei piese de teatru este într-o sală de teatru. Mai întîi, este vorba despre tehnologie. Oricît de sofisticată ar fi instalația audio-video dintr-un living-room, performanța de claritate vizuală și auditivă pe care o poate livra nici măcar nu se va apropia de cea dintr-o sală de cinematograf. În plus, este prețul, căci instalațiile high-tech pentru uz privat nu sînt deloc la îndemîna oricui. Sigur că este treaba artiștilor să facă din film o experiență emoțională puternică, dar este treaba tehnologiei și a celor care investesc și concep săli de cinematograf să dubleze această experință (sau, poate, să o potențeze). Arta se concentrează pe suflet și pe minte; sala de cinematograf devine tot mai mult locul în care această experință estetică este completată cu experiența simțurilor. Piața filmului, locul în care se întîlnește cererea cu oferta, este și locul de întîlnire al simțurilor cu sufletul și mintea.

Sălile de tip multiplex de astăzi sînt, toate, construite ca să favorizeze experiența individuală a filmului. Mai întîi, contrastul. Pînă la intrarea în sală, totul este comun, integrat, social. În sală, însă, fotoliile sînt largi, confortabile, contactul cu ceilalți spectatori este, practic, minimizat pe cît se poate: distanțele dintre fotolii sînt mari, iar așezarea lor în amfiteatru exclude orice altă persoană din raza vizuală a spectatorului care privește ecranul. La rîndul lui, ecranul e mare și este dispus astfel încît fiecare loc din sală să fie un punct de vedere privilegiat, iar sunetul învăluie din toate unghiurile. Și lucrurile nu se opresc aici.

Mă uit, de pildă, la această tehnologie zisă 4DX. Aud că este ultimul răcnet în materie. Concepută de o companie coreeană, tehnologia 4DX vrea să întregească experiența emoțională a filmului cu experiența tuturor simțurilor. Astfel, în concordanță cu acțiunea de pe ecran, fotoliul spectatorului se mișcă pe trei axe, pentru a spori intensitatea senzației. Efectele speciale nu se petrec doar pe ecran, ci și în sală, în jurul spectatorului: sisteme sofisticate pulverizează apă ca să simți ploaia, ventilează aerul ca să simți vîntul și răspîndesc mirosuri, iar fulgerele și trăsnetele de pe ecran se petrec, acum, și pe tavanul sălii. Unora ca mine li se pare, poate, prea mult. Spectatorii, însă, se înghesuie să experimenteze filmul și așa. Poate că tehnologia nu este, încă, foarte rafinată, deși pot citi multe impresii pozitive pe diverse blog-uri. Dar e limpede că se deschide un drum. Nu va trece mult și spectatorul va fi direct în film. Poate se va ajunge pînă acolo încît actorii să vorbească cu el – filmul va înceta să mai fie pură ficțiune a unor artiști, va deveni realitate virtuală direct construită în jurul spectatorului. Numai Dumnezeu poate ști unde va ajunge tehnologia unei săli de cinematograf… Iar ca să aflăm, nu avem altă cale decît să continuăm să mergem la multiplexuri.

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

Captura video de pe front
Dialog între un soldat rus rănit și unul ucrainean: „Omoară-mă”. Ce a urmat VIDEO
Un videoclip cu un puternic impact emoțional, filmat pe frontul din Harkov, în timpul unor lupte între forțele ucrainene și cele ruse, surpinde dialogul dintre un soldat rus, rămas blocat între un zid și vehiculul blindat, și un militar ucrainean.
DNA
DNA: Cinci persoane, judecate pentru evaziune fiscală de 10 milioane de euro
Cinci persoane au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani în legătură cu livrări şi achiziţii de fier vechi, cauzând un prejudiciu statului de aproximativ 10 milioane de euro.
 Statui moai de pe Insula Paștelui - Ahu Tongariki FOTO Shutterstock
Celebrele statui de pe Insula Paștelui, daune „ireparabile” provocate de un incendiu
Un incendiu forestier care a cuprins o parte din Insula Paștelui a distrus unele dintre statuile sale monumentale, cunoscute sub numele de „Moai”.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.