Viaţa la mall

Publicat în Dilema Veche nr. 660 din 13-19 octombrie 2016
Viaţa la mall jpeg

Ani de zile, cinema-ul a fost pentru mine un mod de viață. Filmele, cu personajele, întîmplările și atitudinile lor, mi-au fost, de multe ori, repere. Funcționam precum personajul dintr-un mai vechi serial PRO TV, Viața bate filmul (Dream on, 1990), care și compara mai orice gest din viață cu unul dintr-un film. În cazul lui, era vorba de filme clasice, din cele alb-negru, chiar. În cazul meu, de filmele anilor 2000, mai ales. Pe care nu le-am putut vedea în altă parte decît la mall-urile bucureștene, cîte erau pe atunci.

Pentru mine, ca mamă de copil încă mic, dar și ca veșnic învățăcel al teoriilor culturii populare, mall-ul era locul unde alesesem să evadez. Știam cît se poate de bine ce spuneau teoreticienii mei despre mall: pe scurt, că era un soi de loc al pierzaniei… Eu mă dădeam detașată și critică, dar, de fapt, abia așteptam să merg la mall. La film. Sau, mai bine zis, la filme. Îmi plăcea să-mi petrec o după-masă spre seară într-un spațiu fantezist, și kitsch, și ultra-safe, care imita realitatea numai în punctele ei glossy și confortabile. Pentru mine, mall-ul în sine era un spațiu escapist. Filmul de la mall era o evadare în evadare, o dublă evadare.

La care purcedeam mai întîi singură și, apoi, împreună cu copilul meu. Pe care l am dus, pe la 10 ani, din greșeală, la un policier foarte dur, cred că 18+, unde protagoniștii se cam omorau pe capete. N-am ieșit din sală, nu mai știu în virtutea cărui mecanism. Știu doar că îi tot repetam isteric, în timpul filmului, că ce vede acolo e ficțiune și că realitatea e diferită. Și acum rîde de mine pe tema asta. Și cu mama mea, care făcea ordine peste tot, cu autoritatea ei. Și cu tatăl copilului meu, care, într-o zi, s-a certat cu un bodyguard și i-a pus un coș de gunoi în cap (totul pornise de la un bon care se afla în coș, o poveste prea lungă…).

Primul mall la care m-am dus a fost, evident, cel din Vitan. Cînd s-a ivit, mi-a părut uriaș. După ce au apărut următoarele, am început să l consider intim. Cel care m-a dat cel mai tare peste cap a fost AFI Palace Cotroceni. Țin minte că, atunci cînd am nimerit prima dată acolo, prin 2009, ne rătăceam de fiecare dată. De fiecare dată o luam în sens opus. Pînă ajungeam iar la podul suspendat de peste munții falși și la întinderea patinoarului…

Cînd mă vedeam, în cele din urmă, la cinema, mă simțeam ca un om al altor lumi, mai mici și mai prăfuite. Am avut, la început, chiar un conflict cu cei de la casă, pentru că ni s-au părut prea birocratici și inflexibili. Încet-încet, m-am obișnuit acolo. M-am obișnuit să stau la o multiplă coadă, rînduită ca la aeroport. M-am învățat să nu-mi mai îndes în geantă ape și sandvișuri de pe la fast-food-uri, pentru că a apărut bufetul cu sucuri naturale, Cola la sticlă mică și Betty Ice, care e OK. Am învățat chiar să rezerv online și să-mi citesc codul de rezervare, cool, la casă (deși, inițial, mi-am făcut o mie de probleme despre cum or să-mi devalizeze mie cardul online etc.).

Iar în sală, să mă ghidez după lumina beculețelor, într-o veșnică atmosferă de Crăciun. Unde lumea e, în general, civilizată. Rar mai sună mobilele în timpul filmului și, la fel de rar, oamenii mai răspund atît de prompt și de apăsat precum spectatorul cu formula fixă: „Da, viața mea?!“ Sau mai rîd atît de orginal ca prietena mea, Ligia, pe care o puteau amuza și scene mai puțin comice, precum cea cu cineva care cade de la etaj. Noroc că rîsul e molipsitor și, de fiecare dată, cîțiva din sală se trezeau hohotind degeaba după ce ea dădea tonul.

Tot cu întreaga familie am încercat primele filmulețe interactive, care te mișcau cu scaunul și te stropeau, așa cum se întîmplă acum, puțin diferit, în sala 4DX de la Megamall. Ne-am bucurat de ele ca de un Disneyland mai calm.

Cînd am aflat, de la o verișoară, că există o sală VIP, unde poți să mănînci cît ai chef, în prețul biletului, mi s-a părut formidabil. De cînd așteptam așa ceva: să pot mînca la film pe față, fără să mi mai strecor mîncarea chinezească în geantă, și să ies de acolo pătată și unsuroasă… Odată, cînd am intrat la sala VIP (după ce am mîncat, ce-i drept, în holul de la intrare cît am putut), mi-am luat paharele de șampanie și m-am tolănit pe fotoliul de piele, alături de cele două vecine relaxate: una gravidă și alta cu un picior în ghips. A fost perfect. Am adormit. Filmul era un thriller.

Am mai fost de cîteva ori la sala VIP. Am serbat acolo aniversări, am făcut chiar și un soi de parastas neconvențional (deși am o prietenă care e împotrivă, nu a vrut niciodată să intre, considerînd-o un soi de emblemă a consumismului). Ultima dată, la ParkLake, la Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children, cel mai recent Tim Burton, care mi s-a părut remarcabil, am mîncat chiar pizza.

Acolo, cînd am ieșit, am observat toaleta: avea tavanul precum podeaua, erau obiecte puse pe el, pălării și pantofi, într-un decor gen Alice in Wonderland. Oricum, toaletele mall-urilor nu sînt de ici, de colo: cîte conversații nu am surprins acolo… Odată, o fată îi mărturisea alteia, la telefon, din cabina alăturată, că rămăsese gravidă. Un personaj constant al unora dintre toalete e femeia de serviciu filozoafă: îți dă sfaturi de viață, comentează mersul lumii, între două spălări și-o uscare.

Îmi aduc aminte, la AFI, cum, atunci cînd era mama mea în spital, evadam acolo serile și mă îndopam cu bomboane colorate, ireale, ca gust și textură, de la bufetul mare. Și cum, după ce a murit mama, am văzut, împreună cu fiul și soțul meu, St Vincent (2014, Theodore Melfi, cu Bill Murray) – și a fost ca un fel de „comfort movie“, care ne-a redat încrederea într-un bine mic, nesofisticat, dar consistent – așa cum numai anumite filme știu s-o facă.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Deputatul Andrei Guruliov  Foto captură The Mirror
General rus, despre imaginile cu recruții beți: „Nu am văzut oameni treji în taberele de instrucție”
Andrei Guruliov, general rus în rezervă, în vârstă de 54 de ani, a declarat la televiziunea de stat din Rusia că niciodată nu a văzut oameni treji în taberele de instrucție.
umit yildirim m9FBEtUTRXY unsplash jpg
Schimbări mari prin lucruri simple. Soluția clară pentru traficul din București
România ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană la producția de biciclete, cu peste 2.5 milioane de unități, dar suntem la coada clasamentului când vine vorba de pistele pentru utilizarea lor.
examen studenţi
Unu din trei tineri de la sat se teme că nu are bani de facultate
Academia de poliție și cea militară, Medicina, Informatica, Dreptul și Psihologia sunt în topul facultăților la care aspiră mulți dintre tinerii care locuiesc la țară. Lipsa banilor este principala piedică în fața studiilor universitare

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.