Viaţa la mall

Publicat în Dilema Veche nr. 660 din 13-19 octombrie 2016
Viaţa la mall jpeg

Ani de zile, cinema-ul a fost pentru mine un mod de viață. Filmele, cu personajele, întîmplările și atitudinile lor, mi-au fost, de multe ori, repere. Funcționam precum personajul dintr-un mai vechi serial PRO TV, Viața bate filmul (Dream on, 1990), care și compara mai orice gest din viață cu unul dintr-un film. În cazul lui, era vorba de filme clasice, din cele alb-negru, chiar. În cazul meu, de filmele anilor 2000, mai ales. Pe care nu le-am putut vedea în altă parte decît la mall-urile bucureștene, cîte erau pe atunci.

Pentru mine, ca mamă de copil încă mic, dar și ca veșnic învățăcel al teoriilor culturii populare, mall-ul era locul unde alesesem să evadez. Știam cît se poate de bine ce spuneau teoreticienii mei despre mall: pe scurt, că era un soi de loc al pierzaniei… Eu mă dădeam detașată și critică, dar, de fapt, abia așteptam să merg la mall. La film. Sau, mai bine zis, la filme. Îmi plăcea să-mi petrec o după-masă spre seară într-un spațiu fantezist, și kitsch, și ultra-safe, care imita realitatea numai în punctele ei glossy și confortabile. Pentru mine, mall-ul în sine era un spațiu escapist. Filmul de la mall era o evadare în evadare, o dublă evadare.

La care purcedeam mai întîi singură și, apoi, împreună cu copilul meu. Pe care l am dus, pe la 10 ani, din greșeală, la un policier foarte dur, cred că 18+, unde protagoniștii se cam omorau pe capete. N-am ieșit din sală, nu mai știu în virtutea cărui mecanism. Știu doar că îi tot repetam isteric, în timpul filmului, că ce vede acolo e ficțiune și că realitatea e diferită. Și acum rîde de mine pe tema asta. Și cu mama mea, care făcea ordine peste tot, cu autoritatea ei. Și cu tatăl copilului meu, care, într-o zi, s-a certat cu un bodyguard și i-a pus un coș de gunoi în cap (totul pornise de la un bon care se afla în coș, o poveste prea lungă…).

Primul mall la care m-am dus a fost, evident, cel din Vitan. Cînd s-a ivit, mi-a părut uriaș. După ce au apărut următoarele, am început să l consider intim. Cel care m-a dat cel mai tare peste cap a fost AFI Palace Cotroceni. Țin minte că, atunci cînd am nimerit prima dată acolo, prin 2009, ne rătăceam de fiecare dată. De fiecare dată o luam în sens opus. Pînă ajungeam iar la podul suspendat de peste munții falși și la întinderea patinoarului…

Cînd mă vedeam, în cele din urmă, la cinema, mă simțeam ca un om al altor lumi, mai mici și mai prăfuite. Am avut, la început, chiar un conflict cu cei de la casă, pentru că ni s-au părut prea birocratici și inflexibili. Încet-încet, m-am obișnuit acolo. M-am obișnuit să stau la o multiplă coadă, rînduită ca la aeroport. M-am învățat să nu-mi mai îndes în geantă ape și sandvișuri de pe la fast-food-uri, pentru că a apărut bufetul cu sucuri naturale, Cola la sticlă mică și Betty Ice, care e OK. Am învățat chiar să rezerv online și să-mi citesc codul de rezervare, cool, la casă (deși, inițial, mi-am făcut o mie de probleme despre cum or să-mi devalizeze mie cardul online etc.).

Iar în sală, să mă ghidez după lumina beculețelor, într-o veșnică atmosferă de Crăciun. Unde lumea e, în general, civilizată. Rar mai sună mobilele în timpul filmului și, la fel de rar, oamenii mai răspund atît de prompt și de apăsat precum spectatorul cu formula fixă: „Da, viața mea?!“ Sau mai rîd atît de orginal ca prietena mea, Ligia, pe care o puteau amuza și scene mai puțin comice, precum cea cu cineva care cade de la etaj. Noroc că rîsul e molipsitor și, de fiecare dată, cîțiva din sală se trezeau hohotind degeaba după ce ea dădea tonul.

Tot cu întreaga familie am încercat primele filmulețe interactive, care te mișcau cu scaunul și te stropeau, așa cum se întîmplă acum, puțin diferit, în sala 4DX de la Megamall. Ne-am bucurat de ele ca de un Disneyland mai calm.

Cînd am aflat, de la o verișoară, că există o sală VIP, unde poți să mănînci cît ai chef, în prețul biletului, mi s-a părut formidabil. De cînd așteptam așa ceva: să pot mînca la film pe față, fără să mi mai strecor mîncarea chinezească în geantă, și să ies de acolo pătată și unsuroasă… Odată, cînd am intrat la sala VIP (după ce am mîncat, ce-i drept, în holul de la intrare cît am putut), mi-am luat paharele de șampanie și m-am tolănit pe fotoliul de piele, alături de cele două vecine relaxate: una gravidă și alta cu un picior în ghips. A fost perfect. Am adormit. Filmul era un thriller.

Am mai fost de cîteva ori la sala VIP. Am serbat acolo aniversări, am făcut chiar și un soi de parastas neconvențional (deși am o prietenă care e împotrivă, nu a vrut niciodată să intre, considerînd-o un soi de emblemă a consumismului). Ultima dată, la ParkLake, la Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children, cel mai recent Tim Burton, care mi s-a părut remarcabil, am mîncat chiar pizza.

Acolo, cînd am ieșit, am observat toaleta: avea tavanul precum podeaua, erau obiecte puse pe el, pălării și pantofi, într-un decor gen Alice in Wonderland. Oricum, toaletele mall-urilor nu sînt de ici, de colo: cîte conversații nu am surprins acolo… Odată, o fată îi mărturisea alteia, la telefon, din cabina alăturată, că rămăsese gravidă. Un personaj constant al unora dintre toalete e femeia de serviciu filozoafă: îți dă sfaturi de viață, comentează mersul lumii, între două spălări și-o uscare.

Îmi aduc aminte, la AFI, cum, atunci cînd era mama mea în spital, evadam acolo serile și mă îndopam cu bomboane colorate, ireale, ca gust și textură, de la bufetul mare. Și cum, după ce a murit mama, am văzut, împreună cu fiul și soțul meu, St Vincent (2014, Theodore Melfi, cu Bill Murray) – și a fost ca un fel de „comfort movie“, care ne-a redat încrederea într-un bine mic, nesofisticat, dar consistent – așa cum numai anumite filme știu s-o facă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

PISI 1 jpg
Și pisicile vor plăti TVA mărit. Ce soluții există pentru a proteja animalele de companie?
Adrian Alexandru Dragotă, Președinte "Felis România” vine la Interviurile Adevărul lansând în spațiul public dezbaterea inițiativei legislative și civice Bonn–Oberkassel pentru protejarea animalelor de companie
Mopuri profesionale solutia ideala pentru curatenie eficienta si rapida jpg
Ce trebuie să pui în apa cu care speli pe jos cu mopul, ca să miroasă ca la recepțiile hotelurilor de lux. Trucul pe care nu ți-l spune nimeni
Tot mai mulți români caută soluții simple și eficiente pentru a aduce acasă senzația de curățenie impecabilă și rafinament specific hotelurilor de cinci stele.
cub brigitte pastramă png
Banner Andreea Bălan
Cum arată programul Andreei Bălan când se ocupă ea singură de fetițele ei, Clara și Ella: „Nu e vorba de diete, e vorba să mănânci puțin”
Atunci când nu are zilnic program maraton de evenimente și spectacole, Andreea Bălan preferă să petreacă timp împreună cu cele două fetițe ale ei și să le ducă la diverse activități.
nicusor dan keir starmer foto facebook
LIVE TEXT Summitul NATO de la Haga. Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu premierul britanic Keir Starmer: „A fost o reală onoare”
Liderii NATO se reunesc miercuri la Haga în cadrul unui summit organizat în condițiile în care reprezentanții aliaților europeni promit majorarea cheltuielilor și investițiilor pentru apărare, informează Reuters. Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu premierul britanic Keir Starmer.
woman 936549 640 jpg
Starea de bine a pielii începe din interior. De ce tratamentele minim invazive și cele dermatocosmetice nu sunt suficiente
O piele sănătoasă și care să arate bine este o preocupare pentru fiecare femeie. Dar tratamentele miniminvazive și dermatocosmetice nu sunt totul pentru piele. Iată ce recomandă specialistul.
Jeff Bezos și logodnica lui  Foto   Shutterstock jpg
Mega-iahturi, avioane private și proteste la ceremonia lui Jeff Bezos și Lauren Sanchez. Primii invitați la „nunta secolului” au început să sosească
Printre primele nave de lux ancorate în lagună se numără iahtul l'Arience, de 60 de metri și 70 de milioane de dolari, aparținând filantropului Bill Miller, și spectaculosul iaht Kismet, de 122 de metri, al miliardarului Shahid Shad Khan.
FOTO Meteoplus / Facebook
Incendiu la stația meteorologică de pe Vârful Vlădeasa din Cluj. Cabana a ars ca o torță
Stația meteorologică și cabana de pe Vârful Vlădeasa din Cluj au fost distruse într-un incendiu izbucnit marți seară. Serviciile de intervenție au informat că focul a fost amplificat de vântul puternic.
Ministrul finanțelor Marcel Boloș vizitează Trezoreria Municipiului București și Trezoreria sector 3, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Un fost ministru din Guvernul Ciolacu mărturisește câți bani riscă România să piardă din PNRR: „Nu este ușor”
Fostul ministru Marcel Boloș a anunțat, după predarea mandatului, încheierea informală a renegocierii PNRR cu Comisia Europeană. Potrivit informațiilor furnizate de fostul ministru, România riscă să piardă 7,8 miliarde de euro.