Post-jurnalism

Publicat în Dilema Veche nr. 670 din 22-28 decembrie 2016
Comunismul se aplică din nou jpeg

Încă de acum vreo zece ani am început să aud jurnaliști care contestau regulile clasice ale meseriei. Nu-i vorbă, în profesia asta, indivizi incompetenți, incorecți sau manipulatori au existat dintotdeauna. Erau însă priviți și tratați ca atare. Justificările lor variau de la caz la caz. Erau situații individuale. Nu îndrăzneau să teoretizeze încălcarea unor reguli deontologice. Nu exista un curent sau o teorie comună pe care să se bazeze și la care să adere în masă cei lipsiți de profesionalism, fie ei naivi sau ticăloși. Astăzi însă, curentul e deja format. Are mare legătură cu presa, dar privește întreaga lume. A căpătat și un nume: post-adevăr.

Termenul e vechi de peste douăzeci de ani și a fost prima oară folosit, se pare, de un scriitor american de origine sîrbă – ­Steve Tesich – într-un eseu despre dubioasa afacere politică Iran – Contras. Dicționarele Oxford l-au declarat cuvîntul anului 2016 (pe baza frecvenței cu care a fost folosit). Potrivit definiției din acest dicționar, conceptul se referă la „circumstanțe în care fapte obiective sînt mai puțin influente în formarea opiniei publice decît apelarea la emoție și la convingerile personale’’. Nu întîmplător poate, cuvîntul anului 2015 nu a fost o înșiruire de litere, ci un emoticon care rîde cu lacrimi, iar cuvîntul anului 2013 a fost selfie. Trăim, se pare, într-o epocă a exhibării și a folosirii emoțiilor și a adevărurilor individuale pe care și le face omul cu mîna lui, cum s-ar zice.

Cu alte cuvinte, adevărul general, adevărul obiectiv, adevărul colectiv nu mai există sau nu mai folosește. Contează doar ce crede și ce simte fiecare. E un fenomen de epocă tîrzie, de sațietate, un moment în care multora li s-a urît cu binele, cum se spune la noi. Și li s-a urît și cu adevărul. E una dintre explicațiile pentru reușita electorală a lui Trump și a Brexit-ului. Dacă regimurile totalitare, de care încă bine ne aducem aminte, își impuneau adevărurile lor ferme care erau, de fapt, niște minciuni grandioase, astăzi adevărul poate fi „customizat“ în funcție de cerințele fiecărui client, adică atomizat în mici pastile distincte pentru fiecare, adevăruri personale, subiective, convenabile, parțiale. Condiții în care adevărul poate fi o minciună.

De-a lungul evoluției societății s-a ajuns la ideea că emoțiile trebuie controlate. O întreagă civilizație s-a bazat pe asta. Apoi, regulile sociale au început să fie tot mai permisive în domeniu, pînă s-a ajuns la ideea că nu-i nimic rău în a-ți descătușa emoțiile, ba dimpotrivă. Dar emoțiile sînt personale și diferite (cînd devin colective nu e de bine). De cînd cu rețelele de socializare, fiecare s-a simțit îndreptățit să-și exprime public tot felul de emoții, de la indignări civice pînă la îngrijorarea că i s-a îmbolnăvit pisica. Unii n-au suportat emoțiile altora și s-au desprietenit. Alții și-au găsit emoții pe care le-au perceput drept comune și au format grupuri care își autoalimentează în cerc închis temerile și entuziasmele. Observatorii fenomenului constată că s-au creat astfel un fel de bule distincte care nu pot intra unele în contact cu altele. Fiecare își are adevărul ei. Sînt adevăruri parțiale sau mai degrabă emoții confundate cu adevăruri. Or, chiar dacă știm că adevărul nu e niciodată absolut, există niște adevăruri publice aproape unanim acceptate care funcționează ca repere, ca lianturi sociale necesare. De tipul „Hitler era rău“ sau „Papa Ioan Paul al II-lea era bun“. Ce se întîmplă însă dacă într-o noapte visezi că Hitler era bun și dimineață te apuci să scrii asta pe Facebook, în virtutea dreptului la libera exprimare a propriei emoții?…

Aici se simte și diluarea rolului presei. Ea era cea care selecta, verifica, informa, influența agenda publică după norme clare. Cu ajutorul unei prese serioase și care dădea tonul, cetățeanul deosebea mai ușor adevărul de minciună, informația de zvon, interesul public de cel particular. Dar spuneam la început că și unii jurnaliști abdică de la misiunea asta. Nu e vorba doar de mercenarii unor televiziuni sau publicații partizane care ne arată, ca în Caragiale, că o aceeași realitate poate fi interpretată în moduri total opuse. Tot mai mult aud ideea că jurnalismul nu trebuie să fie obiectiv. Evident, a fi obiectiv e greu și nu iese niciodată perfect. E mai ușor să fii subiectiv. Subiectivitatea e necontrolabilă. Dar există proceduri, tehnici prin care jurnalistul se poate păzi de subiectivism, dacă vrea și dacă nu e prea leneș. Nu întîmplător a ajuns la modă și la noi jurnalismul narativ. El presupune, în capul unor gazetari de-ai noștri, mai multă libertate și obținerea unui impact emoțional mai puternic asupra publicului. Și, bineînțeles, glorie pentru autor. Nu e chiar așa. Truman Capote a muncit enorm și sistematic pentru a scrie Cu sînge rece, considerată o carte clasică de nonficțiune, originea jurnalismului narativ, dacă vreți. Iar acolo nu se poate vorbi de subiectivism, cel puțin nu așa cum e adesea înțeles la noi. Nu de puține ori „narativii“ noștri visează cai verzi pe pereți. Renunțarea la căutarea unor informații mai general valabile e vecină cu lenea și incompetența. Se fac deja reportaje radio în care „jurnalistul“ nu mai părăsește biroul și nici măcar ecranul Facebook-ului. Sînt relatări făcute exclusiv din acea lume virtuală.

În fine, dacă societatea are tendința să îmbrățișeze post-adevărul, atunci va îmbrățișa și post-jurnalismul. Nu vor mai fi jurnaliști de profesie, ci fiecare va fi propriul său jurnalist pe rețelele de socializare. Poate vom intra și în post-justiție? Și la un moment dat nu vom mai mai fi de acord cu toții că unu plus unu fac doi. Unii vor spune că fac trei, alții că fac patru. Rezultatul se va stabili printr un referendum în spațiul virtual.

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

63231587 403 jpg
Armata Rusiei: o putere supraestimată
În cazul invaziei rusești în Ucraina, Putin a crezut probabil într-o victorie rapidă. Ea s-a dovedit iluzorie, după cum arată mobilizarea parțială recent anunțată. Cât de puternică este în realitate armata Rusiei?
capsunari spania
Italia și Spania nu mai sunt preferate de românii care vor să muncească în străinătate
Italia și Spania nu mai sunt în topul preferințelor românilor care vor să muncească în străinătate, acestea situându-se abia pe locurile 10 și 11 într-un clasament al statelor europene.
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
Preotul, „dresor” de oameni. Cum ajung vedetele în sutană de la spovedanie la abuz sexual
Cazul preotului Visarion Alexa acuzat de abuz sexual a iscat multe discuții despre rolul duhovnicului și cât de apropiat poate ajunge de cel care i se spovedește. Un psihoterapeut renumit explică mecanismul prin care preoți-vedetă transformă relația într-una de „prietenie”, calea sigură spre abuz.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.