Beţia celestă

Publicat în Dilema Veche nr. 657 din 22-28 septembrie 2016
Beţia celestă jpeg

A fost o noapte în care m-am hotărît, din motive care astăzi nu îmi mai sînt prea clare, să dorm afară. Pentru prima oară în viața mea. Era august și neobișnuit de cald pentru altitudinea de peste o mie de metri la care ne aflam, dar nu chiar atît de cald încît să renunț la cîteva măsuri de prevedere. De cu seară am făcut un foc cu lemne din cîteva crăci, așa cum văzusem prin westernuri, iar cînd s-a întunecat m-am așezat lîngă el într-un sac de dormit, pe o saltea subțire de neopren. Focul mă încălzea și mă tenta pe o parte, dar trebuia să fiu și atent să nu mă ard, și mi-am amintit de teoria focului pe care o face Melville în Moby Dick. Din cînd în cînd, mai puneam cîte un lemn. O vreme m au fascinat scînteile care săreau în sus odată cu fumul negru, pe care doar îl bănuiam ridicîn­du se în întuneric. Urmăream culorile albastre și galbene ale flăcărilor, într-o reverie care părea să mă ducă înspre ținutul lui Morfeu. Știam că spre dimineață aveam să mă trezesc plin de rouă, că sacul va fi ud pe deasupra și la fel, probabil, și unele părți descoperite ale corpului meu. O talangă se auzea din cînd în cînd, abia perceptibil, din depărtări, iar din pădurea învecinată veneau tot soiul de zgomote: strigăte cam înfiorătoare de la cine știe ce păsări de noapte, foșneli și trosnete înfundate, greu explicabile. Pădurea nu doarme. Avînd în vedere condițiile astea, trebuie să recunosc că, de fapt, pînă la urmă nici eu n-am prea dormit. Dar, într-o stare de veghe fiind, am avut ocazia să-mi concentrez privirea asupra cerului înstelat. Am făcut, adică, ceea ce te îndeamnă astăzi un graffiti apărut pe mai multe ziduri cenușii: „Privește cerul!“ Cerul acela extraordinar, de august, în claritatea aerului de munte. Atunci am avut revelația spectacolului bolții cerești. Scena universului pe care foarte multe se mișcau. Erau sclipirile de metronom ale avioanelor, cu luminile lor roșii și verzi din cele două borduri, erau mișcările liniare ale sateliților care traversau firmamentul pe traiectoriile lor imperturbabile și, uneori, lumina efemeră a cîte unei stele căzătoare, ca un fel de soră mai mare a multelor scîntei ce săreau din focul meu de pe P(p)ămînt. Am văzut atunci limpede că unele stele aveau străluciri verzui, altele erau roșii, unele erau mai galbene, altele mai albe, exact cum scrie în cărțile de astronomie.

Era cerul însuși, acela care, în ciuda nenumăratelor teorii științifice și a progreselor tehnologice, rămîne la fel de inexplicabil. Constelațiile: Orionul pe care-l găsesc de obicei cel mai repede, Cassiopeea, Carul Mare… În­tr-un fel de colț strălucea Carul Mic, misterios și geometric. M-am gîndit că între acele stele aparent apropiate, prin prisma ochiului omenesc, sînt de fapt niște distanțe enorme, pe care mintea nici nu le poate pricepe. Pînă la urmă ce o fi, de fapt, toată construcția asta? O simplă iluzie optică pe care noi ne străduim s-o descifrăm cu un aparat științific din ce în ce mai complicat? Sau o poveste? Cum adică sute și mii de ani-lumină pînă acolo? Cu cît vedem mai departe în spațiu, ne spun fizicienii, cu atît vedem mai departe și în timp. Adică eu, din sacul meu de dormit, vedeam în timp cu sute sau mii de ani în urmă? Uau! Și poate, adică, cineva de pe altă planetă o să vadă focul meu de pe Pămînt peste o mie de ani? Atît de importantă și durabilă putea să fie acea biată flăcăruie din crăci de fag? Mă fascina și spațiul negru dintre stele. Infinitul lui e, de fapt, nimicul absolut. Dintr-odată, mi a picat o fisă: cerul nopții nu poate să fie ceva fizic… E metafizic, e doar filozofie.

În unele momente aproape că adormeam, în altele simțeam un fel de atracție înspre abisul înstelat. Era un fel de senzație de cădere printre stele, într-o stare de o luciditate ireală. Mă aflam acolo, parcă la un pas de a dezlega întregul mister. Universul. În mijlocul lui, mintea mea făcea „blinc!“, într-un soi de limpezime pe care uneori o descriu și cei care se droghează. La un moment dat, cînd chiar credeam că sînt foarte aproape să aflu totul, să-l prind pe Dumnezeu adică, filmul s-a întrerupt. Cînd am redeschis ochii, cerul era gri. Apoi a căpătat nuanțe de roz spre răsărit. Sacul era ud de rouă și la fel și părul meu. Țin minte că în noaptea următoare, întrucîtva îngrijorați, ai mei s-au chinuit să mă convingă să dorm totuși în casă. Dar dormitorul mi se părea prea mic. Și casa mi se părea prea mică. Aveam impresia că nici nu încap în ea. Eu eram deja integrat în Univers și mă simțeam la fel de mare ca el.

Foto: wikimedia commons

p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.
p 11 WC jpg
„Pastorala americană prin excelență”
Am ajuns să văd sărbătoarea și ca pe o ocazie de a face un exercițiu de recunoștință.
p 12 sus WC jpg
Discurile
Cărțile m-au învățat să fiu om, iar discurile m-au învățat cum să rămîn.
image png
Mă bucur de re-cunoștință, mă bucur de uitare
Recunoștința ar trebui să fie un proces reciproc în prietenii strînse.
image png
Despre recunoștință ca virtute socială
Recunoștința nu este doar o potențială datorie morală, ci și o genuină virtute socială.
image png
Scheletul din vitrină
Sînt curios la ce profesori se referă și, mai ales, ce-i făcea atît de buni în ochii lui.
p 14 sus Invidia jpg
A mușca mîna care te hrănește
Invidia primitivă este obstacolul ce stă în calea trăirii iubirii și recunoștinței.
image png
Tu cîte like-uri ai primit azi?
Cum ne exprimam aprecierea, empatia, gratitudinea?
p  10 cu like in dreapta sus flip jpg
Un simbol pentru liniștea noastră
O să dureze mai mult, dar o să ne bucurăm mai mult de ea.
image png
Like me
TikTok-ul e oglinda cea mai fidelă a ceea ce sîntem.

Adevarul.ro

image
Messi, acuzat că a înșelat-o pe Antonela Roccuzzo: „Sunt în pragul divorțului”
Familia fotbalistului argentinian nu a oferit nicio reacție.
image
image
EXCLUSIV Elizabeth Debicki, Prințesa Diana în „The Crown“: „Nu cunosc niciun cuplu care ar putea îndura atenția întregii lumi“
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“, actrița povestește despre legătura pe care Diana a făcut-o între lumi, între culturi, între oameni, și ne lasă să privim în culisele realizării uneia dintre cele mai de succes producții ale secolului.

HIstoria.ro

image
Prizonierii americani în „colivia de aur” de la Timișu de Jos
La 1 august 1943, după atacul executat la joasă înălţime de aviaţia americană asupra Ploieștiului, în România au căzut prizonieri primii aviatori americani.
image
Bărbierii, felcerii și „doftorii” din Bucureștiul de odinioară
Pe vremea aceea, medicii erau rari, boierii preferând să-și vadă odraslele negustori ori funcționari la Stambul, nu murind de lepră la capul bolnavilor.
image
Istoria bojdeucii lui Ion Creangă. Căsuța cumpărată pe 50 de galbeni austrieci
S-au împlinit, la 15 aprilie 2018, o sută de ani de la restaurarea căsuţei în care şi-a trăit Ion Creangă ultimii 18 ani din viaţă şi de la transformarea ei în muzeu. Bojdeuca e astăzi cel mai vizitat obiectiv al Muzeului Național al Literaturii Române. Istoria bojdeucii se confundă cu însăşi istoria scriitorului.