Ciudăţeniile britanice de dincolo de Brexit

E prostesc să spui că britanicii sînt aroganți, că nemții sînt stupizi, că francezii sînt îngîmfați, că nordicii sînt reci, că românii sînt hoți și așa mai departe. Mai întîi că lucrurile astea sînt cît se poate de relative. În fiecare nație se găsesc toate ingredientele și toate nuanțele, și ele se văd într-un fel sau altul și în funcție de unde privești. Românii văzuți dinspre Occident, de pildă, sînt altfel decît românii priviți dinspre Est. Într-un fel ne judecă un olandez și cu totul altfel un basarabean. Apoi, mai contează și momentul istoric. Ca exemplu, de la admirația, entuziasmul și compasiunea cu care eram priviți la Revoluție, după doar cîteva luni mineriadele au schimbat percepția lumii în mod radical, deși noi eram aceiași.

Cum ar trebui să-i privim astăzi pe britanici, pe care mulți dintre noi îi admiram pînă mai ieri și chiar îi plăceam pentru felul lor de a fi (chiar dacă simpatia nu era deloc reciprocă)? S-au transformat ei dintr-odată? Au devenit mai răi sau mai proști peste noapte? Ce s-a întîmplat? Aș spune doar că un conducător total neinspirat le-a pus în față cetățenilor, prin referendum, într-un moment total greșit, o chestiune extrem de importantă. A fost o acțiune politică îndelung și prost pregătită, care a produs un rezultat general defavorabil, chiar și pentru autorul ei, pe care probabil că istoria îl va pune alături de Chamberlain, cel care spera să se înțeleagă cu Hitler. Referendumul a fost făcut într-un moment riscant și a scos în evidență o parte întunecată a națiunii. Fiindcă în societatea britanică există – și au existat de mult – laturi complet opuse.

Mass-media britanică, de pildă, este considerată una dintre cele mai serioase și mai bune din lume. Un adevărat exemplu pentru toți ceilalți. Dar tot în Marea Britanie s-a născut și contraexemplul, adică cea mai feroce presă tabloidă, care e extrem de toxică. Vorbim despre țara care a produs norme de politețe și civilizație preluate de întreaga lume. Fairplay-ul e o invenție englezească. În același timp însă, vorbim de țara de origine a huliganilor și a huliganismului. Pe cît de sportivi pot fi unii suporteri, pe atît de turbulenți sînt alții. Londra e o capitală a luminilor, a luxului și a scumpetei. Un loc cu lorzi sclivisiți, cu Rolls Royce-uri și fastuoase ceremonii regale. Dar e și locul în care, la un moment dat, edilii au hotărît să construiască pe unele străzi pisoare retractabile, care ies pur și simplu din pămînt în anumite zile și la anumite „ore de vîrf“, pentru a canaliza măcar o parte din nestăpînitele revărsări cu origini bahice, care altfel inundau, susurînd, trotuarele. Toaletele comune de pe holuri sînt o caracteristică a multor hoteluri chiar cu pretenții, care în cameră n-au decît o simplă chiuvetă. Pînă și la hoteluri extrem de scumpe, din acelea cu portari în livrea și cu mănuși albe, există un fel de tradiție a conviețuirii în deplină armonie cu șoriceii. Veverițele de prin frumoasele parcuri englezești sînt cît se poate de drăgălașe, dar nu același lucru se poate spune despre vulpile care mănîncă noaptea de prin tomberoanele de gunoi și care-ți pot sări în față chiar și prin zone centrale, dacă ai nefericita idee să duci gunoiul la ore tîrzii. Deși cercetătorii britanici sînt faimoși în întreaga lume pentru că fac invenții și descoperă leacuri, sistemul lor de sănătate e ceva cu care nu vrei să ai de-a face. Fără să intre în amănunte, impresionantul articol al lui Valeriu Nicolae din numărul nostru de săptămîna trecută spune totul despre asta. Pe scurt, vorbim despre o țară cu două fețe în care civilizația înaltă parcă nu dorește să se dezbare de un soi de primitivism asumat.

În fine, pare și că englezilor le-a plăcut întotdeauna să fie mai altfel decît restul lumii, de care se simt ușor detașați. Circulă pe invers și vorbesc despre „continent“, cu referire la Europa. Ceea ce pentru noi este Canalul Mînecii, pentru ei este, fără discuție, English Channel, iar unii chiar pretind că brînzeturile cu mucegai sînt un patent englezesc, nicidecum franțuzesc. Încă mai mănîncă fasole și cîrnați (îngrozitori) la micul dejun, au prize și ștechere cu trei găuri și trei picioare, geamuri care se deschid spre exterior, așa încît să nu le poți spăla pe dinafară, și chiuvete cu robinete separate pentru apă rece și caldă. Ideea ar fi că trebuie să pui dopul, să umpli chiuveta cu apă și apoi să-ți bălăcești acolo mîinile bine săpunite. Sînt tradiții care pot fi acceptate ca niște nostime ciudățenii. Cînd însă faci un referendum care pune în evidență părțile rele și accentuează toate diferențele, ceva nu e în regulă. Sigur, britanicii se arătau mai demult nemulțumiți de Uniunea Europeană, dar una e să-ți mai bombăni partenerul și cu totul altceva să divorțezi.

Și iată că aceia care obișnuiau să privească evenimentele din întreaga lume de pe insula lor, cu detașare, umor și înțelegere superioară, au ajuns la rîndu-le subiect de uimire și analiză pentru întreg restul lumii civilizate. E de mirare să vezi cum un imperiu care a știut ca nici un altul să colonizeze și să exploateze lumea, adică să cucerească, să civilizeze, să colaboreze și să obțină beneficii de la tot felul de popoare îndepărtate, are acum o problemă cu reprezentanții unor nații mai apropiate care, chipurile, le-ar lua pîinea de la gură.