Unde-s doi, puterea (vinului) creşte - interviu cu Marinela Vasilica ARDELEAN
Marinela Vasilica Ardelean are o carieră internațională ca specialistă în strategia vînzării de vinuri, fiind în același timp degustătoare de vinuri și vinuri spumante pentru concursuri și ghiduri internaționale. A absolvit mai multe cursuri și înalte școli în domeniu în Italia, Franța și China. Este profesoară la Italian Chef Academy din Roma, iar în 2014 a primit titluri precum Cel mai bun somelier din România și Dame Chevalier des Coteaux du Champagne în Franța. Cu un termen care nu e folosit în limba română, în esență, am putea spune că este critic de vin. Autoare a unui ghid al vinurilor românești și a unei cărți în care sînt asociate vinuri românești cu preparate culinare italiene, e preocupată de prezentul și viitorul vinurilor noastre.
V-ați propus un obiectiv pe cît de frumos, pe atît de complicat (bănuiesc), acela de a promova vinurile românești pe piețele internaționale. Care-i planul dvs. și cum merg lucrurile?
Pentru a putea vorbi despre acest lucru, cred că mai întîi trebuie să vedem care este situația în țară. Am început să descopăr vinurile românești într-o perioadă în care îmi petreceam 99% din timp în afara României. Prima carte pe care am scris-o, 50 de vinuri românești întîlnesc 50 de preparate culinare italiene, m-a adus mai aproape de vinurile românești și de producătorii acestora. Fiindcă nu putem vorbi doar despre vinuri, trebuie să vorbim și despre producători, adică despre oameni. Trebuie să înțelegem ce își doresc ei, care le sînt interesele și, deci, care este adevăratul potențial al calității vinurilor românești. Noi avem un teritoriu absolut extraordinar, din punct de vedere al terroir-ului și al istoriei viticulturii. Dar ne lipsește o experiență a generațiilor care să ducă totul mai departe. S-au tot făcut achiziții și replantări foarte multe, iar acum ne aflăm într-un moment în care lucrurile se decid. Un moment cînd pentru mine e important de înțeles care este armata cu care vrem să facem cunoscute vinurile noastre și implicit România, ca țară producătoare de excelență în materie de vinuri. Și ceea ce descopăr mă bucură foarte mult, pentru că, dacă la început, domeniul acesta era mai mult o formă de business, acum încep să se simtă o dorință, o ambiție și o pasiune pentru vin, pentru viticultură. Fără asta ar fi imposibil să ne atingem obiectivul și din punct de vedere al recunoașterii, dar și din punctul de vedere al evoluției calității vinurilor românești.
Cînd vorbim de vinurile românești ne referim la vinurile care se produc în România, fie ele soiuri internaționale sau locale?
Ar fi foarte interesant de a stabili ce înseamnă autohton. Noi vorbim uneori despre autohton cu referire la soiurile noastre specifice de tipul fetească neagră sau fetească regală. Eu consider că aici trebuie luate în considerare, în egală măsură, și soiurile internaționale precum cabernet sau merlot, despre care s-a demonstrat că, produse pe teritoriul României, se pot prezenta la același nivel cu vinurile cele mai premiate din alte țări. Termenul autohton e foarte interpretabil, chiar dacă dicționarul ar spune altceva. Eu aș face o comparație cu ideea unui copil adoptat. Pînă la urmă, copilul e al familiei respective sau va rămîne toată viața doar un copil adoptat? La fel este și cu soiul autohton, care se poate integra uneori chiar mai bine decît copilul natural. Depinde de cum a fost integrat soiul respectiv. De exemplu, merlot are niște rezultate extraordinare pe teritoriul românesc, la fel și sauvignon blanc. Iar noi trebuie să demonstrăm că avem stofă pentru a face și soiuri autohtone (în sensul restrîns al termenului), cît și soiuri internaționale. Cu atît mai mult cu cît, deocamdată, ne e mai ușor să comunicăm ceva ce se leagă de internațional. Uneori poate fi mai complicat să vorbim despre fetească neagră sau regală. Nu avem încă suficientă experiență pentru a comunica la nivel internațional unicitatea vinurilor românești. Este important să încurajăm și să dezvoltăm soiurile autohtone, dar în nici un caz nu trebuie să ne despărțim de cele internaționale. Calitatea acestora trebuie îmbunătățită în mod constant și să fim din ce în ce mai competitivi la raportul calitate/preț.
Care vi se par cele mai mari obstacole în această încercare de promovare a vinurilor românești?
În primul rînd, lipsește o unitate a producătorilor. Ar trebui să se unească un număr cît mai mare de producători și să promoveze aceeași idee, să avem o strategie comună. Și nu pentru un an, doi, trei, ci pentru minimum zece ani de zile. Comunicăm destul de greu între noi din diverse motive, lipsă de încredere, lipsă de experiență… Încă nu conștientizăm cît este de important acest lucru. Numărul producătorilor de vin în România este încă relativ mic.Trebuie să lucrăm la imaginea brand-ului Made in Romania (de fapt, ăsta e unul din primele obstacole pe care vinurile românești le întîmpină în străinătate). În al doilea rînd e vorba, cum spuneam, de o misiune, de o viziune, de o strategie, care ne lipsesc deocamdată. Chiar dacă instituțiile și statul și-ar fi dorit să întreprindă un astfel de proiect, pînă la urmă nu s-a reușit.
Poate că producătorilor încă le sună prost ideea de punere în comun a ceva, de asociere?
Eu cred că e foarte important să înțelegem ce înseamnă echipă. Pînă la urmă, acest concept se aplică la orice și cu atît mai mult în materie de vinuri, unde trebuie să găsești complementaritate. Există reticențe și pentru că nu avem suficientă experiență în ceea ce înseamnă unitate în acest sens, dar e și caracterul românului. Chiar dacă noi spunem că unde-s doi puterea crește, nu sîntem ambasadori în aplicarea acestui proverb. Cred că avem nevoie și de mai multă încredere. De ce ar vrea un producător să facă un vin de calitate, dacă consumatorul nu este capabil să-l recunoască, să-l aprecieze și să și-l dorească? Depinde de noi toți să susținem această implicare majoră a producătorilor de a face mai multă calitate și de a evolua. Noi, consumatorii, trebuie să respingem mediocritatea.
Nu pot să nu întreb: ce ar trebui să știe un consumator obișnuit, care nu e specialist, dar căruia îi place vinul, atunci cînd se află într-un magazin de vinuri sau într-un supermarket și vrea să aleagă o sticlă?
E foarte important să avem o idee generală asupra României din punct de vedere al soiurilor, al producătorilor sau al podgoriilor. Cunoscînd puțin lucrurile astea, vom ști că în Dealu Mare avem vinuri ceva mai structurate, cu un corp mai bine definit, că în partea de vest vinurile încep să fie mai fine, mai elegante și cu o structură moderată, că în Vrancea aromaticitatea e mai generoasă mulțumită soiurilor cum sînt Șarba, Plăvaia sau Galbena de Odobești. Aceste informații ar trebui transmise și prin facultăți. Susținem mereu că România are unul din cele mai mari potențialuri în acest domeniu, dar ce facem din punctul de vedere al culturii? Cum transmitem asta tinerilor? Pînă la urmă, aici e vorba de o educație, nu este vorba doar despre o băutură. Vinul poate spune multe despre istoria și despre cultura noastră.
Am aflat că și în domeniul vinurilor spumante România ar avea un potențial important care, deocamdată, însă, nu e destul de bine valorificat. V-aș întreba ce părere aveți despre asta, fiindcă știu sînteți specialistă și în șampanii și vinuri spumante.
Țin pumnii strînși producătorilor. În The Wine Book of Romania – ghidul pe care l-am realizat într-o primă ediție anul trecut – n-a fost nici un spumant de cinci stele. În materie de spumante am multe așteptări și eu cred că România are un potențial foarte mare, dar și un trecut important. Ceea ce pune România pe primele locuri din punct de vedere al potențialului la nivel internațional este diversitatea. Putem obține un spumant excelent atît în Banat, Crișana, cît și în Muntenia. Dar consumatorii din România de-abia acum au început să acorde o atenție deosebită spumantelor. Categoria de produse de tip Prosecco a determinat publicul să consume spumante nu doar de Crăciun, Revelion sau aniversări, ci și în zile oarecare, în momente oarecare. Au încurajat în același timp și producătorii să le acorde mai multă atenție. Așa se face că în a doua ediție a ghidului The Wine Book of Romania vor fi mai multe spumante, unele chiar produse la Cotnari sau la Dealu Mare. Consumatorii sînt cei care vor putea să-i motiveze pe producători și să contribuie activ la evoluția calității.
Ați organizat recent un festival al vinului la București, într-o primă ediție. Cum a ieșit?
RO-Wine – The Wine Festival of Romania, cum s-a numit, a ieșit foarte bine și l-aș cita pe unul dintre expozanți, Herbert Szasz, care spunea: „Este pentru prima dată cînd am un sentiment de fericire cînd vin de la un festival de vin în România. Un festival curat, unde nu există «cuști» pentru reprezentanți. Este doar o grădină comună unde toți se privesc și vorbesc între ei. Asta mi-a plăcut mult, cum producătorii sau reprezentanții lor au degustat unii de la alții, fără să le fie rușine să întrebe despre vinuri.” Mesaje ca acesta au fost numeroase și mă bucură mult acest lucru. Cu ajutorul unei comisii de degustare am selectat maximum cinci vinuri de la fiecare cramă. Au putut să participe doar producătorii care au fost invitați. Toți au avut același model de stand, aceeași imagine, indiferent că erau mai mari sau mai mici, că erau foarte cunoscuți sau necunoscuți.
Cărțile pe care le-ați scris arată splendid, sînt ca niște albume impresionante, dar, dincolo de aspect, conținutul e interesant și util. Într-una din ele, destinată în mod special publicului din Italia, ați asociat 50 de vinuri românești cu 50 de preparate culinare italiene. Cum se fac asocierile astea? Cum decurge procesul ăsta de creație, fiindcă pînă la urmă asta e? Cît e vorba de reguli și cît de inventivitate?
Cred că ne-ar trebui cîteva numere din Dilema veche pentru a putea desluși cîteva secrete utile care, odată cunoscute, vor face ca mesele să ceară aproape neapărat și un vin alături. De ce și cum am reușit să fac acest lucru? La Italian Chef Academy din Roma, unde predau de cinci ani de zile cultura șampaniei, mulți dintre colegii mei sînt bucătari sau chiar proprietari de restaurante care au stele Michelin. Am făcut o asociere între vinurile românești, care nu sînt cele mai cunoscute din lume, și gastronomia italiană, care e una dintre cele mai de succes, poate cea mai de succes din lume. Și nu am luat orice bucătărie italiană. Din cele 18 restaurante la care m-am referit, 12 sînt cu stele Michelin. Întîi am ales vinurile și pe urmă preparatele. Bazîndu-mă pe cunoștințele acumulate în tehnica asocierii preparatelor cu vinul, am reușit să fac această asociere într-o carte unde nu am pus rețetele, ci doar ingredientele, pentru a putea justifica asocierea, și am transmis la fiecare preparat cîteva elemente care să vorbească despre cultură, cum ar fi cîteva curiozități despre orez, despre ton etc. De asta cred eu că avem nevoie ca să ne îmbogățim și ca să ni se facă și mai multă foame de curiozități, de cunoștințe și de cultură. Cît despre reguli, la cursurile pe care le am urmat eu, ni s a spus că nu există reguli, ci doar puncte de referință. E ca la școala de șoferi, unde te învață semnele de circulație, dar tu vei conduce și te vei adapta după cum îți place, după propriul temperament și stil. La fel e și în combinarea dintre mîncare și vin. Odată ce cunoaștem aceste puncte de referință sau reguli, care uneori merită să fie încălcate pentru că altfel n-avem satisfacție, aplicarea creativității (sau încălcarea acestor reguli) devine elementul de bază pentru a obține surpriza, rezultatul, care în cele din urmă trebuie să fie superior celor două elemente (mîncare și vin) luate separat. Cele două trebuie să se pună în valoare reciproc. Pentru a face o fotografie generală și scurtă, asocierea mîncare – vin se poate face prin două modalități: concordanță și contrast. Concordanță este, de exemplu, asocierea unui desert cu un vin dulce. Contrast este, de pildă, dulce cu iute. Mie, de exemplu, îmi place deseori să încalc principii de genul carnea roșie merge cu vinul roșu. Cînd se enunță așa un principiu, de obicei nu se iau în considerare detaliile, iar amănuntele sînt de multe ori, cum bine știm, cele mai importante. Ei bine, cum este gătită acea carne roșie? E preparată medium și e mai fragedă? Parcă ți se topește în gură? Înseamnă că și un vin alb ar merge foarte bine. Important este ca el să aibă o structură suficient de bine conturată și alcoolul să nu fie timid, adică să fie undeva pe la 13-13,5 grade. Atunci, sigur ne vom bucura de o asociere reușită (pentru că asociere perfectă nu există) între carnea roșie și vinul alb.
Cum privesc berea specialiștii și producătorii de vin?
Am început să apreciez din ce în ce mai mult berea la concursurile de vin, la care jurizez. De cele mai multe ori, după o zi încărcată, cu aproximativ o sută de vinuri degustate, o bere s-a dovedit a fi deseori cea mai bună alegere. Eu cred că fiecare băutură are momentul ei, dacă știm cum s-o apreciem și cum s-o servim. Nu văd o concurență reală între bere și vin. E bună și o bere rece la timpul ei, tot așa cum e bun vinul servit în paharul potrivit și la temperatura ideală.
Care este nivelul școlilor din România în domeniul vinurilor?
Ca în mai toate domeniile din România, și la acest capitol vreau să cred că lucrurile încep să se așeze. Din păcate, încă există cursuri de două-trei săptămîni la finalul cărora se oferă diploma de somelier, ceea ce dăunează acestei profesii, în condițiile în care există și somelieri care chiar au studiat cîțiva ani de zile pentru același titlu. Calitatea și imaginea vinului sînt strîns legate de competența persoanelor care lucrează în industrie. Dar chiar dacă nu avem meseria de oenolog în țară (nu avem încă facultăți care să ofere diplomă de oenolog, ci doar de vinificator și pivnicer), avem profesioniști care fac vinuri, cu rezultate extraordinare. Avem talente care trebuie cunoscute și puse în valoare la fel ca și vinurile. Avem doamne cu un aport foarte important în industria vinului românesc. Deseori, lumea se întreabă, și eu sînt întrebată: cum e să fii femeie în lumea vinului, într-o lume a bărbaților? Eu cred că sînt destul de multe femei, doar că nu sînt foarte cunoscute.
Cît credeți că ar mai putea dura această etapă de început sau de tranziție? Vom ieși din ea sau vom rămîne așa, veșnic?
Îmi place să cred că ne aflăm într-o perioadă de renaștere, în care nu doar că am întors pagina, ci am schimbat chiar capitolul. E un moment foarte important, în care nu ne mai putem permite să greșim. Sîntem deja în întîrziere și cred că în perioada imediat următoare, asta însemnînd trei-cinci ani de zile, vor fi actualizări importante nu doar din punct de vedere al calității vinului, ci și al producătorilor de pe teritoriul țării. Sînt mulți care au investit în podgorii și încă nu au făcut o cramă sau nu au decis să fie activi în ce privește producția de vin. N-au considerat că este momentul oportun, au simțit și ei că este o perioadă de tranziție. Cred că în perioada următoare se vor așeza mai bine lucrurile. Etapa actuală se va termina, vom dobîndi mai multă încredere și vom înțelege ce e mai bine de făcut. Vom accepta pînă la urmă că trebuie să ne unim, pentru că nu avem de ales. Un prim mesaj pe care cred că l-am putut transmite în această direcție a fost și RO-Wine – The Wine Festival of Romania, unde au venit 35 de producători din România, care au reușit să dialogheze între ei, să-și deguste vinurile și să socializeze mai bine. Pînă la urmă, vinul înseamnă și prietenie. Nu doar între consumatori, ci și între producători, chiar dacă este greu și concurența e mare, iar ambiția și mai mare.
a consemnat Andrei MANOLESCU
