Foşnetele care vindecă de zbîrnîieli
Vara, cînd e cald, printr-o fereastră deschisă de la parter răzbat glasurile aprinse ale unui talk-show. Acolo locuiește o persoană în vîrstă care nu mai aude prea bine și dă sonorul tare. Tonurile teatrale, indignate, intrigate, iritate… se aud pînă în stradă ca un fel de marcă sonoră a vremurilor actuale, cu care ne-am și obișnuit, tot așa cum în timpurile trecute ne obișnuiserăm cu ritmurile vocale specifice propagandei comuniste. Spre deosebire de acea perioadă, astăzi întregul oraș sună altfel. Nu vreau să vorbesc despre bormașini. Dar sirenele Salvărilor, Poliției și pompierilor, de exemplu, pe care înainte le știam mai mult din filmele americane, au devenit un fundal sonor cît se poate de obișnuit. Noroc că alarmele mașinilor au devenit mai rare decît în perioada tranziției general infracționale. Rar se mai aude noaptea pe stradă stația cîte unui taxi oprit, cu geamul deschis: „469 recepție… Ana șase cu scară Barbu“, fiindcă acum se folosesc aplicațiile pentru smartphone. În schimb, melodiile telefoanelor mobile nu ne mai ating doar urechile, ne-au intrat de-a dreptul în sînge.
Țipetele pescărușilor s-au infiltrat și ele în fondul sonor al Bucureștilor, ca un fel de reclamă făcută mării, care ne e chiar mai aproape astăzi, grație autostrăzii. Lătratul strident al cîinilor vagabonzi, în noapte, a cam dispărut. Acum se aude un lătrat înfundat, prin perete, de la cîinele din apartamentul vecin.
Dimineața te poți trezi fericit în zgomotul mestecatului pantagruelic, întrerupt de pocnete metalice, al unui mai vechi și fascinant balaur orășenesc: mașina de gunoi învîrtitoare. Mai e și glasul neștiutor, dar puternic, al cîte unui curier care întreabă unde e scara 7 sau vocea mecanicului de la blocul de vizavi, care gîlgîie în fiecare dimineață ca sifonul de la baie, ori țăcănitul de motor Diesel al Passat-ului în care proprietarul își așteaptă răbdător nevasta să coboare de la etajul patru.
Unii aflați mai la bulevard aud, desigur, zgomot de trafic intens, de claxoane… au învățat să distingă sunetul autobuzelor de cel al troleibuzelor fiindcă, momentan, tramvaiele, cu soneriile lor telefonice și cu păcănitul roților peste rosturile șinelor, s-au cam desființat. Am lucrat într-un radio în care exista o arhivă de sunete din toată lumea. Puteai deosebi acolo zgomotul Londrei de cel al Romei și de cel al Bucureștiului. La Londra, motoarele înfundate ale autobuzelor cu etaj sunau inconfundabil, la Roma pîrîiau scuterele și motocicletele, iar Bucureștiul producea un fel de larmă indistinctă, dar care ne e foarte familiară.
Ce nu era nici atunci încă, dar e azi: nenumăratele mașini de tuns iarba, de tăiat gardul viu, de măturat frunzele, de periat și spălat pe jos, de pulverizat insecticide. Un progres zgomotos. Pe marile bulevarde, dar și pe aleile dintre blocuri, prin parcuri și grădini, printre flori și prin copaci, nenumărabili indivizi angajați de multele primării ale orașului zumzăie cu mașinuțele astea. O mașină de tuns iarba silențioasă ar fi o invenție de Nobel.
Fiind vară, există o alternativă (a mai prezentat-o o dată Dan C. Mihăilescu prin revista noastră, cu atîta talent că nu-mi pot propune să-l concurez). Ce ziceți de răcorosul fîșîit ritmic al coasei prin iarbă, întrerupt la intervale bine așezate de bătutul și ascuțitul ei pe gresie? Sau de vocile domoale care se aud de peste dealuri, asemeni unei vrăji? Cineva mi-a atras atenția că înainte de începutul verii, greierii fac cri, cri, cri, cu o frecvență nerăbdătoare. Pe măsură ce trecem prin vară, această frecvență scade, iar prin septembrie-octombrie auzim un sunet rar și matur: criii… criii… criii… Sunetul de răpăit îndepărtat al ploii de vară care n-a ajuns încă la noi, dar se apropie, adusă de vînt. Țîrîitul apei din streșini, după ploaie. Zgomotul toporului care taie lemne. Pocnetul puștii în pădurea din apropiere.
Dar zumzetul adormitor al unui mic avion care străbate cerul albastru? Bîzîitul enervant al unui bărzăune care parcă ți trece prin urechi? Bufnitura ușii de la buda din fundul curții. Sunetul de talangă ascultat dintr-un hamac. Tropăitul surd al copitelor, seara, cînd vacile se întorc acasă. Șușuitul intermitent al laptelui în timpul mulsului. Clincănitul brusc al lanțului, care precedă lătratul gros, de datorie. Sfîrîitul cărnii pe grătar. Uguitul porumbeilor din pod. Micile trosnituri, ca o părere, stîrnite de fuga unui șoricel pe podeaua din bucătărie. Ciorovăiala păsărilor înainte de culcare.
O cu totul altă coloană sonoră.
