Viața la țară. Altfel – dialog cu Gabriela MÎNDRU
Un grup de oameni vor să ajute cîteva sate românești să se dezvolte – sau măcar să supraviețuiască onorabil pe baza propriilor resurse tradiționale. Așa că au fondat Asociația Village Life și, cu ajutorul unei finanțări cîștigate în competiția “Idei din Țara lui Andrei”, încearcă să extindă proiectul. Ar putea deveni un model valabil și pentru alte comune. Am invitat-o pe Gabriela Mîndru, director de proiecte la Asociația Village Life, la o discuție despre acest posibil model.
Cum a apărut ideea asociației?
A apărut într-un grup de prieteni, români și străini, pasionați de călătorii. Au călătorit mult și au interacționat cu foarte mulți oameni din alte culturi și cu viața lor de zi cu zi. Un cuplu care face parte din acest grup a fondat asociația: Alexandra Vasiliu, care e de origine română, și soțul ei, care e american, s-au întors după o perioadă în care au trăit în Canada și și-au dorit să contribuie într-un fel la dezvoltarea spațiului rural din România. Au participat la o conferință de antreprenoriat social și cu ajutorului unei finanțări de la Fundația NESsT a apărut ideea de a dezvolta turismul în gospodăriile oamenilor, un fel de turism responsabil, o variantă a turismului bazat în comunitate care se practică în alte țări. Este un turism de nișă, adresat celor care vor să interacționeze cu oamenii locului și cultura lor.
În copilăria mea, cînd ajungeai în sate – în locuri precum zona mînăstirilor din Bucovina ori în Maramureș – puteai să bați din poartă în poartă ca să găsești o cameră de închiriat la localnici. Despre asta este vorba sau e altceva?
E adevărat, lucrul acesta se practică de mult în România și este accesibil pentru români. Dar pentru turiștii străini e destul de complicat să meargă și să bată din poartă în poartă. Pe de altă parte, noi am încercat să lucrăm cu zone care au potențial turistic, dar nu e destul de bine exploatat: de pildă, Oltenia de nord (sau Oltenia de sub munte), județul Argeș și alte locuri din sudul României. În primul rînd, ne gîndim la potențialul natural și cultural: fie sînt în apropierea unui parc național sau a unor zone naturale, fie au în apropiere obiective culturale (biserici, mînăstiri, castele). Dar mai e nevoie și de altceva. Zonele cu care lucrăm sînt destul de greu accesibile, din punctul de vedere al transportului, pentru turiștii străini. Chiar dacă își închiriază o mașină, unii dintre ei mi-au spus că să conducă în România a fost destul de palpitant pentru ei... Altminteri, folosim transportul în comun, care e și el o aventură. Ultima dată am trimis un cuplu de americani, în vîrstă de aproximativ 60 de ani, cu microbuzul, de la Autogara Militari la Costești, în județul Vâlcea. Microbuzul era plin, n-avea loc pentru bagaj, și a trebuit să-mi exercit un pic “autoritatea” ca să le pot face loc. Dar noi ne ocupăm în principal de partea de găzduire: cazare, masă, activități în interiorul gospodăriei. Pe lîngă acestea, s-ar putea dezvolta și alte servicii, de exemplu ghidaj în sat și în împrejurimi, mici ateliere de meșteșuguri, vînzarea produselor locale.
În ce zone lucrați?
Deocamdată lucrăm în patru sate: în Costești (Vîlcea), Poienița (Argeș), Șinca Nouă (Brașov) și Izvorul Mureșului (Harghita). Am lucrat și cu alte zone, dar am renunțat dintr-un motiv sau altul. Am vrea să ne extindem, avem un proiect numit “Școala Village Life”, care începe săptămîna aceasta, cu ajutorul finanțării obținute prin intermediul competiției “
”, organizată de
. Încercăm să îndrumăm familiile cu care lucrăm pentru a oferi serviciile pe care turiștii le așteaptă. Pînă acum am făcut asta într-un mod informal. Dar se simte nevoie ca acești oameni să dobîndească o anumită pregătire pentru a putea oferi condiții de cazare, produse locale, itinerarii turistice locale și altele. Așa încît la “Școala Village Life” vom aduce și familiile cu care lucrăm, dar și alți membri ai comunității care doresc să ofere servicii noi. Credem că vom crea un oarecare impact, cu ajutorul unor modele de succes.
E un turism de nișă, dublat și de o anume modă: oamenii vor să redescopere viața simplă dela țară. Cît de mare e această nișă?
Noi am făcut o cercetare și rezultă că e destul de mare. Am primit turiști absolut din toată lumea – din Australia, India, Japonia, multe țări din Europa. Pentru europeni, o asemenea experiență nu mai poate fi oferită în prea multe locuri: acest tip de gospodărie de subzistență nu mai există în alte țări. Turișrii sînt foarte interesați de acest stil de viață: cum reușesc oamenii să facă aproape totul în gospodărie. O parte din acest stil de viață combinat cu alte activități care generează venituri ar putea fi un model bun de dezvoltare pentru sate. Vrem ca oamenii să știe că ceea ce fac ei e foarte valoros și e căutat de alții și să continue să găsească modalități prin care să-și crească standardele de viață și să nu mai fie nevoiți să părăsească satele pentru a-și căuta de lucru în orașe sau în străinătate, mai ales că adesea găsesc locuri de muncă prost plătite, necalificate.
Cum mai e viața la țară, concret?
În general, orășenilor li se pare fascinantă și idilică viața la țară. Dar, ca majoritatea satelor din România, satele în care lucrăm noi se confruntă cu depopulare, îmbătrînire, lipsă de oportunități. Cele mai multe dintre familiile cu care lucrăm se află în jurul vîrstei de 50-60 de ani, copiii lor sînt plecați la oraș sau în străinătate. În general, nu există nici o încurajare pentru a rămîne la țară. Noi înțelegem acest lucru, dar încercăm să creăm oportunități pentru cei care ar dori să rămînă. Pe de altă parte, satele sînt într-un proces de modernizare haotică. La nivel arhtectural, nu prea există nici o regulă, oamenii copiază tot felul de modele nepotrivite.
Există totuși niște resurse pe care se pot baza cei care rămîn?
Noi propunem o dezvoltare bazată pe resursele locale – nauturale sau culturale, agricultură, crearea de produse locale, meșteșuguri. În unele zone, precum Costești, încă se mai practică meșteșuguri. Dar în general meșterii sau artizanii sînt izolați, mai sînt cîțiva, însă nu sînt valorificați în nici un fel. Dacă ei ar reuși să demonstreze că ceea ce fac este încă valoros, poate că și tinerii ar prelua meșteșugurile și le-ar duce mai departe. Oamenii sînt voluntari, sînt inimoși, vor să contribuie la dezvoltarea comunității lor. Dar nu știu de unde să înceapă. Cînd le-am propus să intre în acest proiect, au avut reacții diverse. Unii sînt suspicioși, alții sînt entuziasmați. Unii ar vrea să intre în program, dar nu îndeplinesc condițiile. După ce interacționează cu turiștii, la fel: unii sînt entuziasmați. Avem o familie din Șinca Nouă care a deschis o carte de onoare. Alții, după ce le-au spus turiștii că nu ar trebui să dărîme casa veche din curte, s-au mai gîndit o dată înainte de a lua decizia. Apar și frustrări, din cauza comunicării mai greoaie cu turiștii. Dar încercăm să discutăm foarte mult cu ei și să lămurim orice problemă.
Turiștii cum reacționează?
Sînt foarte interesați de tot ce se întîmplă în gospodărie – agricultură, îngrijirea animalelor, cum se face brînza, cum se face vinul etc. Evident, ei pot doar să încerce aceste activități. Dar au fost turiști care au vrut să asiste la slujbele religioase și au fot impresionați. Există și situații în care unii turiști revin. Cam jumătate dintre ei sînt oameni care au decis ca, pentru o perioadă din viața lor, să călătorească. În general, sînt oameni cu studii superioare. Cei mai tineri – pînă în 30 de ani – călătoresc pe perioade mai lungi și au un buget limitat. Profesional, au diverse ocupații, de la arheologi la fotografi. Dar toți au principii privind protecția mediului, echitatea socială, respectarea altor culturi.
În ce măsură un asemenea model de dezvoltare poate fi extins?
Avem exemple din alte țări, chiar mai puțin dezvoltate decît România. Un exemplu de succes este Kirghizstan, în care acest tip de turism bazat pe comunitate, în gospodăriile oamenilor, e cel mai dezvoltat în toată țara. În România cred că s-ar putea extinde, dar e nevoie de oameni cărora să li se trezească interesul pentru acest tip de activitate. Dar nu se poate face decît în locuri care au un anumit potențial cultural și natural. În mod clar s-ar putea extinde un asemenea model, cu condiția ca oamenii din comunități să dorească acest lucru.
Cum e viața comunității în sat? Mai există spirit comunitar?
Acțiuni comune, în beneficiul întregii comunități, nu prea am văzut. Oamenii se reunesc pentru diverse sărbători și evenimente locale, dar mai mult de-atît nu prea. La început, am lucrat cu Fundația Pact, care încearcă să creeze niște grupuri de inițiativă locală care să facă proiecte în beneficiul comunităților. Am vrea ca, prin activitatea noastră, să stimulăm spiritul de inițiativă. Oamenii nu se mai simt responsabilizați pentru comunitatea lor. Dacă nu e cineva din exterior care să stimuleze inițiativele locale, se pierd. Dacă sînt încurajați, vin cu idei și îi mobilizează și pe alții.
De ani întregi se discută la noi despre atragerea mai multor turiști, fără mari rezultate. De ce n-avem turiști în România?
Am impresia că se dorește atragerea turiștilor de masă. Și poate că nu acesta e punctul nostru forte. În același timp, turismul rural, responsabil, nu e foarte promovat de către autorități. Avem un oarecare noroc cu oameni din exterior – precum Prințul Charles, dar și alții – care încearcă să promoveze valoarea din unele sate românești. Infrastructura e însă o problemă și pentru turismul de masă, și pentru genul de turism pe care îl propunem noi. E foarte greu să ajungi în anumite zone, dacă nu vii cu mașina. Ne-ar ajuta dacă autoritățile ar promova acest gen de turism în străinătate. Iar legea turismului este restrictivă. Pentru cineva de la țară care vrea să primească turiști în două camere, în casă, este nevoie de niște certificări destul de stufoase, plus raportări financiare anuale și altele, care sînt dificil de realizat pentru oamenii cu care lucrăm. Pentru cîțiva turiști pe an, e un efort prea mare. Mai ales că noi nu dorim să renunțe la activitățile agricole pentru a se ocupa exclusiv de turism, ci vrem să fie o îmbinare a activităților, care să-i ajute să trăiască mai bine. Mi se pare însă că acest gen de turism e produsul cel mai autentic pe care România îl poate oferi.
Fragmente dintr-un interviu care poate fi urmărit integral pe live.adevarul.ro.
