Ura! Încă o etapă arsă de poporul român! În curînd nu vom mai avea nevoie de telefoane publice. Și aÈ™a în România nu există, practic, telefoane publice. Singurele obiecte din oraÈ™ care ar putea fi numite astfel se comportă uneori, ce-i drept foarte rar, chiar ca niÈ™te telefoane adevărate, dar asta numai dacă le alimentezi cu o fisă extrem de preÈ›ioasă, demnă de colecÈ›iile numismaÈ›ilor, avînd valoarea inscripÈ›ionată de… hm! douăzeci de lei. Mai sînt È™i telefoanele cu cartelă. Dar numai aÈ™a, de faÈ›adă, prin locurile bîntuite de străini. Și apoi, să nu-i uităm pe cei mai oropsiÈ›i dintre noi, care nu pot să dea telefon nici de acasă, nici după un deceniu de la cererea de instalare.
Toate aceste suferinÈ›e au luat sfîrÈ™it, cel puÈ›in teoretic, în chipul cel mai miraculos, dar È™i cel mai tipic pentru poporul care în covîrÈ™itoare proporÈ›ie se deplasa încă desculÈ› È™i pedestru pe cînd unii fii ai săi inventau avionul sau racheta. Ei, da, minunea s-a înfăptuit: românii pot azi profita de telefonia prin satelit! De acum telefonul fără fir nu mai e un joc pentru copii, amuzant cînd îl joci, dar trist cînd te face să te gîndeÈ™ti peste ani la imposibilitatea comunicării È™i la alte aiureli intelectualiste (care, de bine, de rău, au dat de lucru scriitorilor pe-un secol). Azi telefonul fără fir e un obiect foarte concret, de pus la brîu, de aÈ™ezat pe bar, la vedere È™i, din cînd în cînd, de-nlocuit odiosul telefon din oraÈ™ È™i sinistrele sale fise.
Caracterul magic al descoperirii încă îi fascinează pe români, naÈ›ie la care tehnica nu este respectată ca aptitudine umană, ci direct venerată ca teofanie. Spoturile în care se duelează (cu relativă sportivitate, ce-i drept) cele două servicii GSM rivale mizează nu atît pe avantajele concrete, tehnice, măsurabile, pe care È›i le-ar oferi abonarea la unul sau la altul, ci mai mult pe proiecÈ›iile libidinoase ale noilor bogătani. Cu unul din ele poÈ›i agăța involuntar o gagicuță-n maÈ™ină, decapotabilă, chiar cînd te afli-n afara oraÈ™ului, în pană de motor È™i vorbeÈ™ti la celular cu nevasta: „Lasă, dragă, te sun eu mai tîrziu“, îi spui grăbit, culisezi elegant receptorul È™i te ndrepÈ›i zîmbind la zîmbetul necunoscutei, spre Marea Aventură… CeilalÈ›i negustori de servicii GSM îÈ›i propun seducÈ›ia pe plajă, unde necunoscuta e la costum de baie È™i are de ales între doi purtători de telefonaÈ™: este preferat cel mai puÈ›in urît, mai puÈ›in stîngaci, cu celularul È™i mai bine acoperit de umbrelă (metaforă a acoperirii cu relee-n teritoriu, care rămîne totuÈ™i neexplicitată, cît să se evite o minciunică publicitară).
(apărut în Dilema, nr. 232, 4 iulie 1997)