Notă informativă despre o nebunie personală

Publicat în Dilema Veche nr. 351 din 4 - 10 noiembrie 2010
După 40 de ani jpeg

Țin să vă informez despre un amor (aproape) iraţional din viaţa mea: Într-o bună noapte a anului 1964, 

după ce am închis, pe la orele 2, postul de radio Monte Carlo, cu emisiunea sa Musique sans passeport (şlagărul de bază era un rock – „Planeta roşie se învîrteşte“, inspirat de zborul lui Gagarin), am vrut să arunc, ca de obicei, teancul de Scîntei, L’Humanité-uri, Gazete literare şi Lettres françaises afară, pe coridor, de unde le ridica, printr-un pact secret între noi, femeia severă şi austeră care locuia în cămăruţa din dreapta, ea găsind în stocul acela de hîrtie materia necesară pentru ştersul geamurilor şi protejarea rafturilor ei cu borcane de dulceaţă şi murături. Niciodată nu avusesem obiecţii la această folosire a ziarelor şi revistelor mele. 

Dar în noaptea aceea, deodată, 

ziarele mele mi s-au părut oameni ca toţi oamenii (o ploaie dură duruia pe acoperiş, în oraş rula melodrama indiană Vagabondul) şi am avut fulgerător impresia că arunc în ploaie suflete vii, femei care mi-au fericit o noapte, secrete ale vieţii mele, că astfel comit o mîrşăvie, că nu am suflet, că sînt – pe scurt – un ticălos. 

O milă incontestabilă m-a cuprins faţă de ziarele mele şi le-am strîns de pe jos, le-am pus pe masă, am scos o foarfecă din dulăpior şi am început să le decupez feroce. Mila născuse sălbăticia decupajului selectiv. Îmi era imposibil să le păstrez întregi, în colecţie. Unde să le fi pus? 

Exista o singură modalitate ca să le conserv: să tai din ele tot ce mi se părea esenţial, important, durabil – dacă există aşa ceva într-un ziar, şi de ce nu ar exista? 

Am stat toată noaptea sub răpăitul melo al ploii şi am decupat din ele, ca un bărbat îndrăgostit, 

şuviţe din părul blond al femeii iubite, 

fîşii din rochia ei, 

fărîmituri de scoici din pantofii ei purtaţi la mare, scrisori triate din corespondenţa ei către mine. 

De atunci, pentru mine – ridicol, stupid, dar adevărat! – ziarul e o scrisoare de la o femeie necunoscută, îndepărtată. Din noaptea aceea a milei transfigurate într-un măcel al hîrtiei tipărite, nici un ziar nu mai trece prin mîna şi viaţa mea fără a fi împuns, decupat şi în cele din urmă sfîşiat ca trupul unui sfînt, perpetuu condamnat la resuscitare şi beatificare. Şi de ce nu ar fi un ziar o asemenea înmagazinare de energie lirică? Fiindcă nu inventează? 

Dacă m-am decis să vă dezvălui sadismul acelei nopţi, voi suci gîtul retoricii şi vă voi comunica primele trei ştiri decupate: 

„Numărul 21 a ieşit duminică de şase ori consecutiv la ruleta cazinoului din Campione (Italia) şi nimeni nu a mizat pe acest număr. Exista o şansă la 70.751.157 de şanse, au declarat experţii după acest eveniment care s-a produs prima oară. În acest domeniu, faptul cel mai remarcabil a avut loc în urmă cu cincizeci de ani, cînd numărul 35 a ieşit de cinci ori consecutiv la cazinoul din San Remo. A doua zi a izbucnit primul război mondial“. 

A doua: „Caut om-obuz pentru a încerca tun nou. Om rezistent la trepidaţii şi gata de călătorie. Şaizeci cm în talie, pentru a evita o prea dureroasă frecare. Joe Weston Webb“. 

A treia: „SS-istul care a arestat-o pe Anna Frank descoperit în Austria. El era inspector de poliţie la Viena“. 

Cu vremea – o declar fără jenă – ziarele mi-au devenit mai apropiate omeneşte decît nenumărate ficţiuni literare. Starea mea a devenit donquijotescă, în sensul acelui delir la care ajunge cavalerul citind romanele cavalereşti. Am avut ani de zile un drum special de acasă pînă la chioşcul de unde cumpăram ziarele, drum străbătut pe orice vreme, la capătul căruia exista o Dulcinee de care m-am ataşat temeinic. Dacă pierdeam un Le Monde, eram prost dispus precum Swann fără Odette, plecam pînă la gară cu extrasistole. Dacă însă găseam Miroir Sprint-ul, îmi ofeream o masă fastuoasă la „Gospodina“ din apropiere, cu autoservire, unde mîncam crenvurşti în foietaj şi o savarină. Cînd a dispărut Miroir Sprint, am avut o săptămînă neagră. 

Indiferent dacă veţi ridica din umeri sau nu, v-am pus pe hîrtie toate aceste informaţii, fie ele şi impudice, pentru a-mi exprima, în fond, indignarea faţă de ce mai înseamnă azi un ziar în viaţa unui om.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.