A făcut parte din grupul care a lucrat, acum cîţiva ani, la proiectul „PRISPA“ (care a participat la cel mai important concurs de arhitectură sustenabilă şi tehnologii integrate, Solar Decathlon Europe, la Madrid). Apoi a construit Centrul de Resurse al Comunităţii din Boldeşti-Scăeni realizat de OMV Petrom. Adrian Pop este arhitect şi a optat pentru construcţiile sustenabile, după cele mai înalte standarde. Centrul din Boldeşti-Scăeni are şansa de a deveni prima clădire din România care îndeplineşte standardul „Living Building Challenge“, considerat cel mai riguros existent. Mai sînt în lume doar şase clădiri care respectă acest standard, toate în SUA. 
 
De ce aţi optat pentru arhitectura sustenabilă? 
 
Cred că folosim prea mult termenul „sustenabilitate“. În fapt, este vorba despre o arhitectură responsabilă, despre nişte standarde de calitate, despre ambiţiile unor proiecte de a ţine cont de multe lucruri care influenţează arhitectura sau care sînt influenţate de arhitectură. Dorinţa mea de a mă ocupa de această nişă vine încă din studenţie, cînd lucram cu un arhitect din Cluj, Horaţiu Răcăşan, care era interesat de arhitectura ecologică, adică de materiale şi tehnici tradiţionale. Pe urmă am colaborat cu Romanian Green Building Council, care face proiecte în aceeaşi direcţie. Iar ulterior m-am mutat în Bucureşti pentru a-mi face stagiul şi am avut plăcerea de a lucra în proiectul „PRISPA“ – un proiect făcut de studenţi pentru un concurs internaţional. A urmat proiectul de la Boldeşti-Scăeni, realizat împreună cu OMV Petrom
 
Care sînt standardele şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o asemenea clădire? 
 
Sustenabilitatea are trei piloni: social, economic şi de mediu. Se discută şi despre un al patrulea – cultural. Impactul asupra mediului provine de la casele vechi – din paie, din lut – care au efecte ecologice reduse. Mergînd spre mediul urban, se pune problema de confort al utilizatorilor: calitatea aerului respirat, lumina, accesul la programe de sănătate, la transportul în comun, poziţia în care stau etc. Din punctul de vedere al sustenabilităţii sociale – cum este, prin excelenţă, proiectul de la Boldeşti-Scăeni realizat cu OMV Petrom –, se pune problema cum putem, prin arhitectură şi construcţie, să contribuim la dezvoltarea comunităţii de acolo. De aceea, proiectul vine întîi cu dorinţa de a realiza acest lucru şi apoi, pas cu pas, clădirea ia forma potrivită pentru îndeplinirea acestui scop. Apoi, se discută despre sustenabilitatea economică. În cazul nostru, încercăm să producem mai multă energie decît consumăm. Autorităţile locale – cu care avem un parteneriat – ne-au întrebat: „Cînd va fi gata clădirea şi cît o să ne coste?“ Le-am răspuns: „Zero; n-o să vă coste nimic.“ Toată apa e cu circuit închis – ne-o luăm din pămînt şi o filtrăm. Energia ne-o producem singuri. Sigur, nu sîntem total independenţi energetic, ne bazăm pe reţeaua existentă, dar calculăm cît producem. Vara, cînd e mult soare, producem mult şi consumăm puţin, iarna e exact pe dos. Dacă am fi total independenţi, ar trebui să producem mult iarna şi am avea o risipă. Aşa că încercăm să dăm energie în reţea şi, pe an, să compensăm facturile pe plus cu cele pe minus.  
 
În lume are loc o întreagă dezbatere pe tema arhitecturii responsabile. România unde se plasează din acest punct de vedere? 
 
Avem cîteva exemple puternice. „PRISPA“ a fost un proiect foarte mediatizat şi a adus în atenţie această problemă. Un rezultat bun al Consiliului Român pentru Construcţii Verzi a fost că, împreună cu nişte consilieri locali, a reuşit să creeze facilităţi fiscale pentru clădirile care mergeau către aceste standarde. Beneficiarii de clădiri de birouri, avînd facilităţi fiscale, s-au hotărît să construiască în mod responsabil, au început să înţeleagă. Beneficiarii sînt în continuare interesaţi de standardele de sustenabilitate, pentru că ele oferă o grilă care ne ajută să ne organizăm încă din timpul proiectării. La Boldeşti-Scăeni am mers pe un standard mai nou, Living Building Challenge, care reduce birocraţia, dar are cerinţe foarte dure. De pildă, trebuie să producem mai multă energie decît consumăm. Trebuie să nu fim conectaţi la reţeaua de apă: o scoatem din puţ, o filtrăm fără chimicale (cu raze ultraviolete), colectăm apa de ploaie şi o folosim la udarea grădinii, iar apa de la toaletă o tratăm pentru a o transforma în îngrăşămînt, tot pentru grădină. Materialele trebuie inventariate, pentru a evita o listă de substanţe considerate toxice sau cu potenţial toxic. Trebuie să practicăm agricultura, motiv pentru care achiziţionăm un teren în spatele clădirii, unde vom face tot un proiect educaţional. 
 
Ce materiale folosiţi? 
 
Cînd OMV Petrom mi-a lansat provocarea de a realiza o clădire care să respecte standarde ridicate de mediu, am vizitat comunitatea şi am văzut acolo case făcute din lut. M-am gîndit că asta ar fi ceva potrivit, tocmai pentru a-i ajuta pe oameni să se dezvolte, dar şi pentru a crea nişte locuri de muncă încă din timpul şantierului. Am angajat trei persoane din comunitate şi am vrut să construim o clădire care foloseşte ceva din identitatea şi cultura lor şi materialele cu care sînt ei obişnuiţi. A fost o combinaţie de materiale tradiţionale şi tehnologii noi. Clădirea e construită pe o structură de lemn, umplutura e din baloţi de paie (mai ieftină şi mai bună decît o izolaţie termică obişnuită). Tencuiala e de lut. I-am invitat pe copii să participe la realizarea tencuielii, în ideea de a-i învăţa ceva, dar ei ştiau deja cum se face, au spus că mai făcuseră asta acasă. Tencuiala de lut reglează foarte bine umiditatea în atmosferă, aşa că tot timpul e un mediu destul de sănătos. Învelitoarea e din şindrilă, am găsit trei şindrilari în judeţul Prahova. Ideea că meşterii tradiţionali se găsesc greu îi descurajează pe unii să folosească materiale tradiţionale. Dar ei se găsesc totuşi, iar cererea creşte. Un prieten a făcut o prezentare despre case din baloţi de paie: a strîns 10-15 exemple şi le-a pus pe Facebook. Imediat au venit şi alţii cu exemple din alte părţi ale ţării. Mai există pe Facebook un grup de case naturale, unde sînt foarte mulţi oameni care urmăresc subiectele de acolo. Mi se pare că interesul creşte, în timp ce meşterii care să lucreze cu tehnici tradiţionale sînt destul de puţini. Aşa încît o clădire ca a noastră creează o sursă de venit pentru oamenii din comunitate, iar pe de altă parte, îi poate ajuta şi pe viitor, pentru că s-ar putea să-şi găsească de lucru şi în altă parte. Asta e, de fapt, sustenabilitatea economică a clădirii. Cred că trebuie demonstrat că se poate trăi bine din astfel de meserii tradiţionale. Am întîlnit în Horezu un olar ai cărui copii se întorseseră din Spania şi Italia, pentru că el începuse să aibă multe comenzi, şi copiii şi-au dat seama că pot trăi mai bine din meseria de olar decît din ce cîştigau în Spania şi Italia.  
 
E un exemplu bun, dar în ce măsură modelul acesta poate fi extins? 
 
Cred că trebuie să creştem pofta pentru astfel de tehnici şi materiale. Nu fac o învelitoare din şindrilă doar pentru că vreau să susţin meşterii, ci pentru că învelitoarea din şindrilă chiar e bună, poate să ţină 50 de ani fără probleme. Trebuie să înţelegem că o tencuială din lut chiar e sănătoasă, dormi mai bine şi nu te trezeşti cu nasul uscat. Dacă reuşim să creştem interesul pentru asemenea tehnici tradiţionale, va creşte şi cererea şi vor apărea şi noi meşteri. 
 
Care e povestea Centrului Educaţional şi Vocaţional de la Boldeşti-Scăeni? 
 
Echipa OMV Petrom are un model de a interveni în comunităţi. Îi ajută pe oameni de Crăciun ori în alte ocazii cu rechizite, haine şi ce mai au nevoie, dar are şi un program de dezvoltare pe termen lung, reprezentat de această serie numită CERC (Centrul de Resurse al Comunităţilor), prin care încearcă să realizeze o platformă între comunitatea locală şi autorităţi, OMV Petrom fiind un fel de „moderator“, ca să înţeleagă mai clar care este nevoia resimţită în acea comunitate. Şi pune accentul pe educaţie, căci toată speranţa stă în următoarele generaţii, care trebuie să rămînă la şcoală. În comunităţile sărace, abandonul şcolar e foarte mare. Aşa că programul educaţional constă, în principal, în faptul că elevii sînt ajutaţi să-şi facă temele şi să ţină pasul cu cerinţele, uneori e vorba de copii de clasa a IV-a care nu ştiu materia de clasa I. În plus, încercăm şi programe vocaţionale, de pildă învăţarea unor meşteşuguri. Am făcut un prim atelier cu copiii şi am creat vesela Centrului. Există programe pentru femeile din comunitate, pentru tineri, căutăm şi alte tipuri de activităţi. Proiectul a început cînd m-am întors de la Madrid, unde participasem la prezentarea proiectului „PRISPA“, la care OMV Petrom era unul dintre partenerii principali. Ne-am întîlnit să povestesc cum a fost la Madrid şi am fost întrebat „cum putem face şi noi o asemenea clădire?“. Atunci am mers în Boldeşti-Scăeni, iniţial am avut un alt teren, am făcut vreo trei propuneri la care am renunţat complet. Apoi a venit Amare Rromentza, un ONG care se ocupă de programe educaţionale pentru romi. Reprezentanţii săi ne-au spus că nu e o idee foarte bună să facem un centru educaţional la marginea comunităţii de romi, care oricum e în capătul localităţii, în afara intravilanului, pentru că nu vom obţine integrarea lor. Aşa că am primit de la primărie un alt teren chiar în localitate, în curtea şcolii şi a dispensarului. Cînd am intrat în comunitatea de romi, mă aşteptam să găsesc acolo tot felul de probleme. Or, am găsit oameni corecţi şi cinstiţi, pe care te poţi baza. Au început să înţeleagă că şansa lor de a schimba ceva e să-şi trimită copiii la şcoală. La realizarea proiectului i-am invitat pe cei de la Habitat for Humanity, ei sînt obişnuiţi să lucreze cu voluntari din cadrul comunităţilor. Lucrul în comunitate a fost foarte plăcut, am fost foarte bine primiţi. Am avut sugestii pentru tipurile de activităţi pe care să le facem în cadrul centrului, de pildă olăritul sau lucrul cu structuri de lemn. Astfel încît am putut găsi idei pentru ca acest centru să devină sustenabil şi din punct de vedere economic.  
 
(fragmente dintr-un interviu pe care îl puteţi urmări integral pe live.adevarul.ro.)  
 
Foto: M. Iliescu