În vacanţa fotbalistică se impune din ce în ce mai mult jocul transferurilor de jucători. Are şanse acest joc să devină sport olimpic?

Presa sportivă din toată lumea trăieşte din transferurile jucătorilor. „Trăieşte“ e o vocabulă sofisticată avînd în vedere starea ziarelor, dar să-i zicem aşa, de dragul convenţiei. Cluburile însele au ajuns la rafinamente de marketing demne de marile companii. Întîi aruncă un teaser, un zvon, apoi încep să-l precizeze, iar transferul propriu-zis ajunge prilej infinit de publicitate, de BTL, de PR şi de alte acronime ale comunicării moderne. Transferurile mai au un specific interesant.

Pe suporteri nu-i interesează cine pleacă, ci cine vine. Presa le dă ce vor: pagini întregi cu cei veniţi, ştiri frugale despre cei plecaţi. Asistăm la un pozitivism ameţitor, cu sute de jucători transferaţi, ale căror biografii sportive sînt rescrise optimist de două ori pe an. Urmărind transferurile de fotbalişti nu poţi să nu zîmbeşti: exact la fel a procedat presa economică după izbucnirea crizei mondiale! Foarte puţine ştiri despre cei implicaţi în prăbuşire, în schimb zeci de articole romanţate despre cei aduşi să salveze companiile, băncile, trezoreriile. Pe scurt, lumea.