Cum adică Oţelul Galaţi pe primul loc la încheierea primei părţi a campionatului intern? Unde-i Miliţia, unde-i Armata?

Ca să răspund în spiritul săptămînii în care se rememorează Revoluţia, Armata e cu noi! Armata a pactizat cu fiecare echipă din Liga 1, care a adunat de la Steaua puncte. Vorba vechilor, adică optimiştilor, microbişti: Steaua a ajuns echipa păcii, nu bate pe nimeni. În privinţa Miliţiei, şi Dinamo a intrat într-o dispoziţie nebeligerantă, iar statistica arată că, niciodată în ultimii 50 de ani, echipele plasate mai jos de locul 5 la finalul turului nu au ieşit campioane. Aşadar, dacă se va respecta regula, Steaua şi Dinamo n-au şanse să cîştige titlul în vara lui 2011. Oţelul, Timişoara sau Vasluiul stau mai bine decît Granzii Cazoni nu pentru că ar avea mai mulţi bani – la Galaţi instalarea nocturnei e blocată de garajul unde un cetăţean şi-a depozitat murăturile de iarnă – ci pentru că s-au organizat şi au muncit mai bine. Da, ştiu, cuvintele acestea – muncă, efort – nu spun mare lucru în România, dar tocmai acesta este motivul pentru care se vor împlini 5 ani de cînd nici o echipă bucureşteană nu a mai luat titlul în România la fotbal. Şi, pentru prima oară în istorie, provincia va culege titlurile la toate celelalte sporturi de echipă, de la rugby la volei şi de la handbal la polo!