Scriam săptămîna trecută că drumul spre Ithaca lui Odysseu pare să nu fie niciodată prea ușor. Am început călătoria de cu noapte printr-un drum pe uscat prin Bulgaria și Grecia. Ca de atîtea alte ori, țara vecină a fost aproape pustie. Prima geană de lumină s a asociat cu apariția ca din neant a unui polițai. Tocmai cînd credeam că vechea meteahnă a polițiștilor bulgari de a opri mașini cu număr străin pentru a lua bani de la șoferi a luat sfîrșit. Pescuitorul de mită pîndea la ceasul neclar dintre noapte și zi în zona incertă de la ieșirea dintr-o localitate. A cerut 40 de euro amendă, dar s-a împăcat imediat cu 20 în mînă. La intrarea în Grecia ne aștepta o coadă de mașini nemaipomenită. Nervii provocați de așteptare s-au combinat cu reprize de ațipiri tulburi. Am stat acolo mai bine de trei ore și a devenit clar că nu puteam să preluăm catamaranul la orele prînzului, așa cum promiseserăm proprietarului. Pînă în Lefkada mai era drum lung, chiar dacă ușurat de autostrăzi. Deși îi cam lipsesc benzinăriile, cea de la Salonic la Ioannina (A2) e de-a dreptul impresionantă, mai ales pentru cei care își mai închipuie că ar putea exista termeni de comparație între dezvoltarea Greciei și cea a României.

Ne minunam așadar de tunelurile și podurile nesfîrșite, de munții pietroși și văile adînci în drumul nostru grabnic către Zizi, numele ambarcațiunii care ne aștepta în portul Lefkadei. Un catamaran cu pînze, nou și confortabil. Era deja aproape seară și parcă ne scăldam în lumina blîndă de început de toamnă, cînd am ajuns în marina Lefkadei. O recunoscuserăm încă de departe, după mulțimea catargelor (peste șase sute). Iar dintre sute de catarge, unul era cel al lui Zizi pe care speram să nu ni-l spargă vînturile, valurile (unde oare o fi văzut Eminescu sute de catarge?).

Am căutat nerăbdători pontonul A, unde ne-am descoperit catamaranul care ne aștepta cuminte, legănîndu-se ușor între alte bărci de categoria lui. În mod surprinzător, în realitate arăta chiar mai bine decît pe Internet. Ne-am dus la birou să facem actele. Foarte amabili, grecii ne-au trimis un român, Claudiu, să ne dea barca în primire, o operațiune care poate dura și două ore. O asemenea ambarcațiune are complexitatea unui autovehicul mare și a unui apartament pentru zece persoane în același timp. Sînt nenumărate sisteme, circuite, parîme, vinciuri, pînze, scripeți, macarale, aparate de bord, butoane, ecrane, stație radio, echipamente de salvare, rachete de semnalizare, ghiordel, ispol, cange, ancore, plute, bărci, motoare, dulapuri, chesoane, închizători, siguranțe, hublouri, rezervoare, pompe, robinete și instalații speciale de bucătărie și baie. Trebuie să le verifici pe toate, să vezi că funcționează și să le ții minte caracteristicile. Barca mai are și o mulțime de acte peste care trebuie să te uiți. O adevărată încercare, mai ales pentru niște skipper-i de ocazie ca noi și pe deasupra obosiți de drum. Mare ușurare deci că omul măcar vorbea românește.

Am încheiat procedura și am început să cărăm bagajele pe catamaran. Aminteam săptămîna trecută că să faci aceste bagaje e o operațiune cît se poate de incitantă. În principiu ai nevoie și de haine subțiri (ești doar la mare), dar și de unele mai groase, pentru orice eventualitate, plus geci de ploaie și pantaloni impermeabili. Sînt lucruri pe care s-ar putea să nu le folosești niciodată, dar trebuie să le ai la tine (ca pe munte). Șapca de soare trebuie legată la spate să n-o ia vîntul, ochelarii de soare trebuie și ei să fie legați de gît (în situații rare ai nevoie chiar de ochelari de schi, ca să nu-ți intre apa sărată în ochi cînd ești la timonă). Indispensabilă e și crema de protecție cu indice cît mai mare (și cînd o folosești nu trebuie să uiți urechile, care se pot arde îngrozitor). Sigur, pe un catamaran vei găsi întotdeauna și un loc bun la umbră. Dacă ai un chipiu din acela de căpitan, nu trebuie să-l uiți fiindcă e singura ocazie în care-l poți purta. E bine să ai tricouri sau cămăși subțiri și cu mînecă lungă, eventual din in, și pantaloni la fel, tot din motive de protecție. O eșarfă poate fi și ea utilă contra soarelui. O „foaie de ceapă“ ține de vînt. Mănușile pentru manevrarea parîmelor (care îți pot „arde“ palmele) sînt obligatorii. De costume de baie nu mai vorbesc, dar esențiali sînt și pantofii cu talpă albă, care nu lasă urme pe punte și nu alunecă. Sigur, mulți stau în șlapi sau chiar desculți, dar nu e bine. Nu mai spun că am văzut și din aceia care merg cu yach­tul goi pușcă. Cît ar fi ei de nudiști însă, printre bagaje tot au și un pulover sau un hanorac marinăresc. Fesul și sacul de dormit pot fi necesare chiar dacă la bord există pături, plăpumi și cearceafuri, ca la hotel. Noi ne-am luat și un binoclu puternic (deși de obicei găsești așa ceva la bord) și o lanternă, chipurile subacvatică, cutia de table și cărțile de joc. Există și săpun pentru apă sărată dacă rămîi cumva cu rezervoarele de apă dulce goale. În fine, doamnele își iau și rochii elegante și sandale fine pentru serile petrecute la tavernele din porturi sau pentru petrecerile dansante de la bord. Ești totuși pe un catamaran în care latura sportivă poate fi combinată cu rafinamentul. Nu e bine să te îmbarci pe un yacht cu trollerul fiindcă nu-ți va încăpea în dulapurile mici din cabine, iar depozitat la întîmplare, pe o mare agitată te poți trezi cu el în pat, dacă nu chiar în cap.

Opt oameni ne-am împărțit așadar cele patru cabine mari de pe Zizi și am aranjat bagajele în dulapuri. Am mîncat apoi la o tavernă (eu mi-am luat niște lamb chops, o nebunie) din oraș, după care ne-am întors la bord, obosiți morți, cu gîndul să dormim cît mai bine în perspectiva plecării de a doua zi, pe care o percepeam potențial aventuroasă. La fel ca băieții, Radu și Theo, am preferat să dorm pe punte. Ei au ales locurile de sus de lîngă timonă, sub bimini, iar eu canapeaua de la prova, sub cerul liber. Peste noapte m-am trezit o singură dată. Deasupra mea erau stele și catarge care se legănau. Mi-am zis că e vis și m-am întors pe o parte.