Spre deosebire de Ismael, care și-a ales baleniera după ce a dat o raită prin port, noi ne-am ales catamaranul după mai multe vizite pe Internet. Și nu era o ambarcațiune veche și ciudată, ci una modernă, fabricată chiar în 2019. Poate că trebuie să spun ceea ce aproape toată lumea știe, catamaranul e acea navă cu două coci (sună urît, dar ăsta e pluralul) deasupra cărora e instalată o suprastructură. E mai stabilă decît ambarcațiunile clasice (monococă), ceea ce înseamnă ruliu și tangaj mai mici (și mai puțin rău de mare), are un pescaj mai redus și prin urmare poate fi dusă și în ape mai puțin adînci. Prinde viteze relativ destul de mari, dar e ceva mai greu să-i găsești vînturile potrivite, fiindcă vorbim aici, evident, de un catamaran cu pînze, dintre acelea care se închiriază în Grecia, și de o călătorie planificată să ajungă în Ithaca lui Odysseu (îi voi folosi numele grecesc). E aici o neconcordanță, firește: Odysseu nu cunoștea catamaranul, avea cu totul altfel de nave. Dar istoria catamaranului ar putea fi la fel de veche. Ce știm e că una dintre primele semnalări despre asemenea ambarcațiuni datează din secolul V d.Chr., cînd se pare că erau folosite deja pe scară largă de populațiile Tamil. De altfel, ciudatul cuvînt catamaran vine chiar din limba tamil, de la kattumaran, care înseamnă doi bușteni legați la un loc. Deși erau niște ambarcațiuni oarecum primitive, populațiile din Oceanul Indian și din Oceanul Pacific le foloseau pentru a străbate lungile distanțe dintre insule.
În Occident, astfel de ambarcațiuni au început a fi folosite sporadic abia prin secolul al XIX-lea și în mod curent doar după cel de-al Doilea Război Mondial. Astăzi există catamarane cu pînze sau motor folosite pentru agrement, catamarane care transportă mărfuri, oameni și automobile, catamarane folosite drept nave militare sau catamarane pentru concursuri sportive. În privința competitivității, ele au fost depășite nu de mult de trimarane, care sînt și mai stabile, au catarge mai înalte și pot merge incredibil de repede folosind doar forța vîntului. Un asemenea trimaran sportiv a făcut înconjurul lumii cu un echipaj de cinci oameni în doar 40 de zile, mergînd cu o viteză medie de peste 26 de noduri. Pentru comparație, noi, navigatorii de ocazie, cînd avem pe mare o medie de cinci noduri sîntem foarte mulțumiți.
Am ales catamaranul din motive de confort. După o vreme îți dorești mai puțină aventură și mai mult confort (ceea ce n-a însemnat că aventura ne-a lipsit). L-am antamat cu multe luni înainte, după căutări și evaluări serioase, cum am spus, pe Internet. Un Bali 4.1, cu un preț de închiriere relativ convenabil, cu patru cabine, fiecare cu baia ei, cu randă și foc, două motoare Yanmar de cîte 40 de cai-putere, cabestane electrice și un salon impresionant deschis spre pupa, dar dotat și cu o ușă mare, ca de garaj, care îl transforma într-un spațiu închis în caz de vreme rea. Bucătăria era utilată ca acasă, existau și cîteva locuri de dormit pe punte, la aer liber și, la nevoie, în porturi, acolo unde electricitatea venea prin cablu și nu de la generator, puteam folosi chiar și o instalație de aer condiționat. Am fost entuziasmați de felul în care arăta. Opt oameni l-am privit toată vara în poze și în filmulețe, ca fiind viitoarea noastră „casă“ de vacanță pentru o săptămînă mult așteptată. Sigur, eu eram puțin îngrijorat de felul în care urma să manevrez așa un monstru de 12 tone prin marinele întortocheate din insulele grecești. Nu mai condusesem niciodată un catamaran, ci numai ambarcațiuni monococă. Mă mai liniștea ideea că două motoare simetrice (unul la babord și altul la tribord) fac, teoretic, ceva mai simple stresantele manevre din porturi.
Dar catamaranul era, să zicem, mijlocul plăcut pentru un scop special și oarecum punctul culminant al vacanței: vizitarea ruinelor palatului lui Odysseu din Ithaca. Niște ruine pe care arheologii greci le-au declarat abia acum zece ani, cu un grad destul de mare de certitudine, drept reședința legendarului rege Odysseu. Era musai să ajungem într-un așa loc de-a dreptul sacru și, bineînțeles, venind pe mare, purtați de vînt, prin bunăvoința lui Poseidon și a lui Eol. Pe această cale, însă, se pare că atingerea Ithacăi se dovedește a nu fi niciodată prea ușoară. Probabil că zeii, ale căror complicate intrigi l au ținut pe Odysseu departe de casa lui dragă timp de 20 de ani, or fi rămas cu meteahna de a presăra diverse obstacole în calea oricăror navigatori care vor să ajungă acolo. Despre toate însă vom povesti la timpul potrivit. Deocamdată, v am luat mai pe departe, pentru a vă pregăti pentru povestea acestei noi călătorii pe mare care sper că nu vă va plictisi, înșirată de-a lungul cîtorva episoade. Pregătirea noastră a început cu reexersarea pe uscat a nodurilor marinărești, cu recitirea COLREG-ului, adică a regulamentului maritim internațional, și cu făcutul bagajelor specifice. Despre asta am mai scris și acum trei ani, la o precedentă escapadă maritimă. Să-ți faci bagajele pentru o asemenea călătorie e un lucru incitant în sine, dar o descriere mai amănunțită voi face în episodul viitor.
