Corentu' în lume

Publicat în Dilema Veche nr. 428 din 26 aprilie - 2 mai 2012
Branduirea optimismului jpeg

Pe la voi vă trage corentu’?

Am lansat aşa, în joacă, această întrebare, unor foşti studenţi, răspîndiţi prin cele patru zări ale lumii. Şi, spre surpriza – şi amuzamentul meu – am primit tot felul de răspunsuri. Iată cîteva dintre ele:

Geneva: „N-au auzit de aşa ceva. Dar mie îmi aduce aminte de mai vechea mea obsesie «psy culturelle»: complexul ombilical (al românilor)!...“

Istanbul: „ultima dată m-a tras corentu’ la Atena, acum cinci zile... Uitasem că există, dar într-o sală plină cu diaspora română a apărut din nou, bată-l vina! Pînă şi boarea înmiresmată mediteraneeană are dimensiuni «corentice». Sau erau corinthice?...“

Buenos Aires: „Să vedeţi aici curent, în metroul cu toate geamurile deschise! Dar nu ştiu cum se face că pe nimeni nu-l «trage»...“

Tokio: „Dom’ Profesor, nu ştiu dacă trage sau nu, că ăştia nu se plîng de nimic! Oameni care să pară mai împăcaţi cu soarta şi să nu-i supere nimic n-am mai văzut!“

Oups, în timp ce vă scriam, tocmai experimentez primul cutremur, mă gîndeam care dracu’ mişcă scara. Incredibil! Deci ei au alte probleme!

Montréal: „Corent!? Ha, ha, ăştia au ieşit ieri toţi în spielhosen, să prindă prima rază de soare, că sînt deja vreo 10 grade! Şi şi-au luat şi copiii cu ei, parcă ar fi zi de ştrand!“

Pittsburgh: „Aici nu se pierde vremea cu aşa mărunţişuri, la noi trage cu ameninţări cu bombe, am avut vreo 50 din 13 februarie, zi şi noapte. Evident, se evacuează imediat tot, clădiri, cămine şi de alaltăieri se face control la intrarea în campus. Semestrul de primăvară se pare că e compromis. Azi-dimineaţă a fost arestat la aeroport un fost profesor (pensionat) din anii ’80, care s-a gîndit că e momentul să trimită şi el ceva ameninţări către alţi profesori. Trăim intens! Ce vremuri, ce nostalgii, cînd mă tragea şi pe mine corentu’ în autobuzul către şcoală!...“

Berlin: „Bineînţeles! Aici spaima că te trage corentu’ se cheamă es zieht! Nemţii sînt mari amatori de ieşiri în aer liber, dar nu le place deloc să-i tragă corentu’ în spaţii închise. Cum deschizi larg o fereastră în casă sau un geam în autobuz, intră în panică: es zieeeht! Din acest punct de vedere, mă simt ca acasă.“

Uf, m-am mai liniştit...

Dar cel mai elaborat răspuns l-am primit din... Macao. Iată ce-mi scrie Tudor din insuliţa lui:

„Taoiştilor de pe malul mării din Macao le era frică de un vînt de nord-est, asociat şi cu o veche antipatie faţă de orice venea de la «Centru», căci din Antichitate chinezii din Guandong au fost rebeli faţă de puterea de la Beijing, Nanjing sau altă capitală văzută ca mult prea autoritară şi mult prea depărtată ca să fie luată în serios. Cel mai important templu din Macao, A-Ma, sărbătorea pe Mazu, regină a mării de unde pescarii şi piraţii îşi înjghebau traiul, iar vîntul care venea dinspre ţărm nu aducea altceva decît ploaie, de care nimeni nu avea nevoie într-o zonă muntoasă în care cultivarea pămîntului era un bilet sigur pentru un eşec garantat. Din acest motiv, templul A-Ma avea un mic altar «de apărare» faţă de vîntul de nord-est, pe o culme din apropiere. Ăsta era singurul «curent» de care le era frică taoiştilor macanezi. În afară de lunile ploioase de iarnă tropical-oceanică, tot restul anului bătea vîntul dinspre mare, şi nimeni nu se plîngea de nimic. Deşi pare straniu, vîntul dinspre mare era de obicei uscat şi nu aducea ploaie. Excepţie făceau doar taifunurile, două-trei pe an. Vara, în toate instituţiile, cînd afară era zăpuşeală, instalaţiile de aer condiţionat erau date la minim, frigul şi «curentul» fiind considerate semne de prosperitate. În autobuze, termometrele arătau 18 grade, mai tot timpul. În taxiuri şi maşini particulare – la fel: bătea vîntul şi era frig. Atunci cînd un eventual nemulţumit ar fi cerut ridicarea temperaturii sau oprirea aerului condiţionat, era privit cu dispreţ. Între semnele sărăciei şi ale barbariei, cel mai evident era sudoarea. Pur şi simplu, nimeni dintre cei «civilizaţi» nu voia să năduşească şi – lucru absolut inacceptabil – să miroasă urît. Sudoarea era asociată cu meseriile de joasă speţă: bucătarii, zilierii, muncitorii din atelierele meşteşugăreşti. Lipsa ei – cu prosperitatea. În Macao, mai toate meseriile de joasă speţă erau rezervate străinilor: filipinezi sau «mainlanders» de dincolo de graniţa cu China, faţă de care Macao avea uneori rezerve. Chinezii «din interior», în schimb, şi mai ales cei din provinciile centrale sau de nord, aveau aceleaşi preconcepţii faţă de curent ca şi românii. Pentru ei, curentul însemna boală. Mai mult, curentul era asociat şi cu duhurile morţilor sau cu spiritele rele. Geamurile deschise de macanezi în autobuzele în care vara nu funcţiona aerul condiţiont erau închise cu mormăieli morocănoase de mainlanderi. Am asistat la cîteva scene de conflict surd «deschide-închide-deschide etc. fereastra» între macanezi şi mainlanderi, identice cu cele din troleibuzul 90 de Drumul Taberei, în luna august. În Singapore, un pic diferit, dar cam în aceeaşi idee. Vă mai scriu cînd mai strîng ceva pe linia asta. Antropo – «curentul» e un subiect extraordinar şi m-am gîndit şi eu de multe ori la el!“

Şi dacă cineva se mai îndoieşte încă de seriozitatea unei „antropologii a corentului“, atunci iată şi denumirea ştiinţifică a „afecţiunii“: anemofobie, de la grecescul anemos, care înseamnă vînt. Se pare că nici pe asta n-au inventat-o românii, ce deziluzie!...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.