Zilele trecute mi-a parvenit, pe căile nevăzute ale Internetului, o poveste cu tîlc a unui cioban de-al lor, de prin Occident, dar care se potriveşte binişor şi în spaţiul nostru post-mioritic.

Iată ce zicea povestea:

Cică într-o zi, un cioban îşi păştea oile pe fundul unei văi pierdute printre munţi. Cum stătea el aşa şi cugeta, sprijinit în bîtă, numai ce apare pe drumul de costişă un minunat Range Rover, care se îndreaptă spre el învăluit într-un norişor de praf. Din el coboară un tînăr mîndru, îmbrăcat într-un costum Armani, pantofi Gucci, ochelari fumurii Ray Ban şi cravată Hermes, şi i se adresează ciobanului:

– Dacă pot să spun exact cîte oi ai în turma ta, îmi dai şi mie una?

Ciobanul se uită la tînăr, se uită la oile care păşteau în linişte, îl mai măsoară o dată cu privirea pe tînăr şi răspunde sec:

– Aşa să fie...

Tînărul îşi parchează maşina, îşi scoate laptopul, îşi branşează mobilul, caută pe Internet pagina NASA, comunică prin satelit, zoom in, zoom out, scanează toată zona, deschide o bază de date cu cîteva zeci de fişiere Excel cu formule complexe, clichează şi aşteaptă cîteva secunde pînă cînd imprimanta sa portabilă îi scoate un raport de cîteva pagini. Radios, se întoarce către cioban şi-i spune:

– Ai exact 1586 de oi în turma ta!

– Aşa este, îi răspunde ciobanul.

Şi, după cum le-a fost înţelegerea, îl lasă pe tînăr să-şi aleagă o oaie. Acesta îşi aruncă ochii roată peste turmă, priveşte cu atenţie şi alege o oaie care i se părea cea mai frumoasă din turmă. Îl roagă pe cioban să-l ajute să o bage în portbagaj şi dă să plece. Cînd să se suie în maşină, ciobanul se îndreaptă spre el şi îl întreabă:

– Da’ dacă ghicesc şi eu cu exactitate cu ce te ocupi, îmi dai înapoi oaia?

– Desigur! acceptă la rîndul său tînărul.

– Păi, eşti boss într-o companie de audit...

– Extraordinar, aşa e! Dar cum ai ghicit? se miră tînărul.

– Păi, foarte simplu: ai venit într-un 4x4 nou-nouţ unde a-nţărcat dracu’ bălaia, fără să te cheme nimeni, ai vrut să fii plătit pentru că ai răspuns la o întrebare pe care nu ţi-a pus-o nimeni şi ai dat un răspuns pe care îl ştiam cu toţii şi, în mod evident, nu ştii nimic despre oi şi oierit!

Cei doi se privesc o vreme, după care ciobanul se îndreaptă spre maşină:

– Bun, şi acum dă-mi înapoi cîinele!

Asta e la ei, cetăţeni europeni cu drepturi şi experienţă. La noi, probabil, ciobanul n-ar fi scos nici o vorbă în tot acest timp, dar, după ce maşina ar fi dispărut într-un nor de praf şi s-ar fi pierdut în zare, ciobanul şi-ar fi rîs cu poftă în barbă:

– Ce l-am păcălit, aia nu era o oaie, era cîinele meu!...

Morala fabulei?

Mai mult de atît nu vă pot spune, că am jurat să nu mai fac politică în paginile Dilemei vechi...  

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010.