Cum a fost Festivalul Enescu 2015? 
 
Îmi place să cred că ediţia din 2015 a fost de excepţie. Se spunea, pînă acum, despre ediţia din 2013 că a fost cea mai bună din istorie. Festivalul Enescu este unul dintre exemplele de continuitate, unul dintre puţinele pe care le putem aduce. În 2002 s-a luat decizia ca festivalul să fie organizat din doi în doi ani. În jurul Festivalului se întîmplă lucruri extraordinare, dincolo de prezenţa marilor orchestre ale lumii, care reprezintă un eveniment în sine. Există un public special al festivalului, există o aşteptare; a fost o decizie foarte bună să fie organizat din doi în doi ani. Cred că avem argumente suficiente să spunem că în 2015 a fost cea mai bună ediţie. 
 
Festivalul a crescut de la o ediţie la alta. E un exemplu de performanţă, pînă la urmă. Cînd patru din primele zece orchestre ale lumii, mari instrumentişti şi mari dirijori sînt aici, e un exemplu de reuşită. Timp de trei săptămîni, ca să reiau sloganul festivalului, „magia există“. Pentru mine, a fost un privilegiu să fiu ministru în perioada festivalului. Este cel mai important eveniment – nu numai cultural – pe care îl are România. Nu trebuie, totuşi, să ne gîndim la performanţă de excepţie doar o dată la doi ani: cultura este un motor de dezvoltare pentru o societate. Avem şi alte festivaluri, care sînt importante, nu vreau să le nedreptăţesc, dar Festivalul Enescu rămîne unul special. 
 
Alte mari festivaluri asemănătoare din lume sînt organizate de fundaţii sau de firme specializate în aşa ceva. La noi, organizator este Ministerul Culturii. E complicat pentru minister? 
 
Sigur că e complicat. Sînt oameni care se ocupă special de asta. Guvernul asigură cadrul de desfăşurare pentru festival, în primul rînd finanţarea. O să alocăm din timp sumele necesare pentru ediţia 2017. Cînd vorbim despre Festivalul Enescu şi alte cîteva momente de vîrf, cred că ar trebui să găsim soluţii pentru programarea finanţării multianuale. În domeniul cultural e foarte important să fii previzibil şi să te ocupi cu adevărat de organizare, nu să alergi după bani cu o săptămînă sau o lună înainte. 
 
Sigur, în cazul de faţă nu s-a întîmplat aşa ceva. Eu le-am mulţumit în ultima seară, într-o alocuţiune, celor doi oameni care au avut un rol important în organizarea Festivalului: preşedintele, Ioan Holender, şi directorul ARTEXIM, Mihai Constantinescu. Ioan Holender este directorul festivalului din 2003, iar Mihai Constantinescu a fost însărcinat să se ocupe de festival în 1992, printr-un ordin al ministrului Culturii de atunci. 
 
Au fost comentarii legate de bugetul festivalului, unii consideră că e prea mare… 
 
Sînt 28 de milioane de lei, adică 6 milioane de euro. Aceşti bani erau absolut necesari. Trebuie să ne lămurim ce fel de discurs avem, să nu avem un discurs dublu: vrem să investim în cultură? Festivalul Enescu e momentul cel mai important. În general, se foloseşte o sintagmă care mie nu-mi place: „imaginea României“. Nu, aici este vorba despre realitate. Imaginea este o consecinţă a ceea ce se întîmplă. Nu falsificăm realitatea, ca înainte de 1989, nu e propagandă. Este cel mai important eveniment. Sînt puţine lucruri în România care au rezonanţă internaţională. Am stat de vorbă cu mulţi dintre artiştii care au fost prezenţi la festival: sînt deja ataşaţi de muzica lui Enescu şi de România. Numărul turiştilor străini care vin la festival a crescut de la o ediţie la alta. 
 
Să ne întoarcem la problemele curente ale culturii. Aţi luat cîteva măsuri care s-au rezolvat repede, de exemplu scăderea TVA la carte la 5%. Văzînd că se poate, oricine s-ar putea întreba de ce nu s-a făcut asta mai devreme… 
 
Asta mă întreb şi eu. E o măsură pe care publicul şi editorii o solicitau. De altfel, am asistat şi eu la dezbaterile din primăvară legate de timbrul cultural. M-am gîndit, din prima zi, cum să aduci bani mai mulţi pentru un buget care înseamnă, cum spunea dl Andrei Pleşu, „nimic virgulă ceva“. Şi dacă l-ai dubla, ar da „nimic virgulă ceva mai mult“. Pînă la pragul de 1% din PIB, cum e media europeană, e un drum lung, sper că-l vom parcurge în timpul vieţii noastre. Erau însă cîteva măsuri simple care trebuiau luate, cum e scăderea TVA la carte (şi manuale, biletele la spectacole, concerte, film). Am văzut declaraţiile mai multor miniştri: întrebaţi despre TVA la carte, răspundeau cu „să vedem, să analizăm“. Analizele sînt foarte bune, dar cînd eşti ministru, trebuie să acţionezi, trebuie să trăieşti fiecare zi la minister ca şi cum ar fi ultima. Ca ministru al Culturii, mă interesează să-i ajut pe oamenii care activează în domeniu. Aşa că am discutat cu ministrul de Finanţe cu ocazia schimbării Codului Fiscal. Ministrul de Finanţe şi premierul m-au susţinut. Una peste alta, trebuie să-ţi şi pese, de cultură, de oameni, de munca lor. 
 
O altă măsură a fost finanţarea revistelor culturale de la bugetul de stat. 
 
În acest caz exista, dinainte să preiau eu mandatul, un proiect de lege care a fost retrimis în Parlament de către fostul preşedinte. Am profitat de rediscutarea legii pentru a aduce mai mulţi bani şi a schimba ceva. Exista o polemică între revistele care aparţin uniunilor de creaţie şi alte reviste importante, dar care nu fac parte din uniuni. În forma finală a legii, sînt cam 1.250.000 de euro care susţin publicaţii importante. Am susţinut necesitatea acestei legi încă dinainte să fiu în Parlament, apoi ca parlamentar şi ca ministru. Nu poţi să laşi la mîna pieţei nişte publicaţii care au însemnat ceva în România: unele au o veche tradiţie, au reprezentat curente de gîndire, au avut un rol în modernizarea României. 
 
E foarte bine că astfel de publicaţii au siguranţa zilei de mîine. Dar, în timp, s-ar putea să apară o dispută: ce reviste sînt finanţate şi pe ce criterii? Există şi o formă de feedback, de evaluare? 
 
Anul acesta, pentru că legea a fost promulgată în iulie, am început imediat s-o aplicăm. De anul viitor, cînd va exista toată suma despre care vorbeam, revistele ştiu că se pot baza pe ea, şi atunci vor trebui găsite nişte criterii clare şi transparente de performanţă. Reacţiile, deocamdată, sînt foarte bune, am fost prin ţară şi am vizitat redacţiile unor reviste. Mă aştept ca multe dintre publicaţii să crească, să se dezvolte. Vorbim, desigur, doar despre revistele tipărite, nu despre cele online. 
 
Ce e de făcut pentru a-i ajuta pe consumatori, pe cei care cumpără bunurile culturale? 
 
Şi pentru carte, şi pentru reviste o mare problemă o reprezintă difuzarea. E un decalaj foarte mare între Bucureşti şi restul ţării, între oraşe şi sate, între oraşele mari şi cele mici. Sînt oraşe importante în care nu mai există librării. Nici în Bucureşti nu mai există vreun loc în care să poţi găsi toată presa culturală, aşa cum era chioşcul din faţa Muzeului Literaturii. Publicul ar trebui să reînveţe să citească reviste – în ultimă instanţă, revistele sînt singurul loc unde se foloseşte corect limba română. Ar trebui făcute campanii pentru lectură. Sîntem în Uniunea Europeană. Sînt puţine domenii în care România se poate individualiza şi se poate afirma. Cultura este unul dintre ele. De aceea trebuie să investim în cultură. 
 
Mi se pare că în România predomină perspectiva cealaltă: cultura nu e o investiţie, ci o cheltuială, iar ţara e săracă, n-avem bani mai mulţi pentru cultură… 
 
M-aş bucura dacă am putea schimba percepţia asupra culturii. S-a tot spus că domeniul culturii e Cenuşăreasa. Ar trebui schimbate personajele, Cenuşăreasa nu e singurul basm, mai sînt şi altele. În cultură, vorbim de bunuri simbolice, care dau identitate unui spaţiu – înseamnă tradiţie, educaţie, valori. Lumea de azi are nevoie de aşa ceva, altminteri orbecăim, amestecăm culorile, nu mai ştim pe ce lume trăim. De aceea trebuie să investim inteligent în cultură. E nevoie de bani, desigur – niciodată n-o să spun că sînt suficienţi. Dar e nevoie şi de resurse umane. Trebuie să fie un echilibru între aceste două componente. Pentru mine e foarte important să susţin cultura vie, cultura contemporană. Avem foarte multe festivaluri: le-am susţinut pe toate. Nu există nici unul de la care să fi tăiat vreun leu. O să prezint într-o conferinţă de presă aceste cifre – pentru că în politică ai şi adversităţi, la un moment dat oboseşti să tot citeşti comentarii care n-au legătură cu ce se întîmplă. O să fac un tabel comparativ, cu cifre: anii trecuţi şi anul 2015. Am reluat susţinerea Festivalului de Jazz de la Gărîna, care e un fenomen. Urmează acum Festivalul Astra de la Sibiu. Sumele acordate în anii trecuţi erau ridicole. 
 
În Franţa sînt cîteva mii de festivaluri, la noi încă mai e mult spaţiu pentru dezvoltare… 
 
Modelul francez este cel mai apropiat de noi, cred că trebuie să ne raportăm în continuare la el. Pe de altă parte, trebuie construite şi instituţii. În 2016 îmi propun să consolidez cîteva instituţii care să asigure o desfăşurare normală a vieţii culturale. Un festival este un moment excepţional, dar după o săptămînă se încheie. O instituţie însă lucrează permanent, şi asta e foarte important.  
 
(fragmente dintr-un interviu care poate fi urmărit pe live.adevarul.ro)  
 
Foto: E. Enea