Societate

Ne facem de rîs cu foști miniștri ai Educației care apără plagiate și pe plagiatori, cu lipsa manualelor la început de an școlar, cu sărăcia care împiedică mii de familii să aibă acces la un loc de muncă, la școală sau la serviciile medicale.

De-a lungul vieții locuiești în mai multe case. Sau, de fapt, te locuiesc ele pe tine. La un moment dat ajung să se extindă asupra ta, să te cuprindă fie ca mame, bunici ori măcar mătușe iubitoare, fie ca niște caracatițe tot mai horror, cu tot mai multe tentacule.

Cînd ne grăbim să aruncăm cu piatra în calitatea scăzută a presei, să ne gîndim că nu toți jurnaliștii o duc pe roze, iar presa este pînă la urmă atît de sănătoasă și de independentă pe cît îi permite societatea în care funcționează.

Integrare înseamnă să-ți păstrezi identitatea etnică diferită de a celorlalți. Înseamnă să-ți respecți obligațiile și să ți se respecte drepturile, să poți să-ți manifești identitatea în spațiul public, nu doar în spațiul privat. Asimilare înseamnă să devii român sau macedonean și să nu mai ai această conștiință etnică.

Imaginați-vă că femeia simplă cu două clase de la țară ar deveni peste noapte o autoritate în materie de educație.

Ce nu se cheltuiește azi și e sub 10 bani e ban mort, mort. Nu mai ai ce face cu el.

Am terminat anul cu jurnalul altfel al lui Matei Călinescu. Am citit ultima pagină pe 31 decembrie, pe la prînz. Am strîns-o la piept? Am strîns-o.

Deschiderea dosarelor de urmărire ale unor figuri duhovnicești din perioada comunistă aduce la lumină realitatea dură a unui clivaj în Biserică între politica de acomodare cu noua putere din România și opțiunea pentru rezistență.

Revenind la scrisoarea ta, dragă Ruxandra, nu știu ce te face să mă bănuiești de tentative de justificare a nedreptății.

Ocupația principală a românilor pare a fi aceea de a sta cu ochii, îngrijorați, pe nefăcutele celor de la guvernare.

Nu mă pot opri să nu fac o timidă și poate nebinevenită paralelă cu Mad Men, serial, desigur, de o cu totul altă factură și din cu totul altă perioadă, dar tot despre lumea advertising-ului și, măcar pînă la un punct, despre căsnicie și condiția femeii.

În lista care se reactualizează frecvent, a celor mai vizualizate articole, din zece, cel puțin jumătate au un conținut violent.

Înainte, rostul țăranilor era să hrănească orașele.

Cum l-a păcălit pe ăla micu’ să mănînce broccoli, iar acum e fan (mă îndoiesc că părintele respectiv știa ce e aia broccoli în anii ’80-’90!), cum i s-a făcut copilului rău de la un hot-dog și a ajuns la spital, pentru că el nu mănîncă niciodată hot-dog

Cînd am luat bradul să-l scot afară m-a apucat o tristețe cum alta n-am avut vreodată. Era ianuarie timpuriu, într-un nou an, afară era soare. Ce poți să vrei mai mult?

Sînt varză de oboseală, n-am înțeles aproape nimic din zilele astea libere, iar coroana cool de hipstereală îmi zace caraghios, într-o rînă, pe creștetul capului. La anu’ fug de acasă.

Christos îşi potriveştevenirea după ritmul timpului nostru comun. Îşi revelează semnificaţia în vocabularul simbolic al cronologiei mundane. Dar, totodată, venirea Lui face o ruptură în pînza timpului plan.

Am ajuns să urîm omul euro-american, să idealizăm alteritatea, să ne demolăm propria memorie prin exotisme sincretice, de substituție.

Avem nevoie, în școli, de ore speciale dedicate educației sexuale. Există, din păcate, mulți, foarte mulți copii și adolescenți pentru care sexualitatea apare, în viața lor, abrupt, abuziv, violent, ca un coșmar. (Uneori chiar în ambianța familială.)

Am reușit să luăm împreună o masă de Crăciun, deși unul e vegetarian, altul nu mănîncă nimic gras și nu bea nimic, și un al treilea ar vrea să se lăfăie în orice, dacă s-ar putea.

„Are un enorm potențial turistic și industrial, dar trebuie să învățați să cultivați acest potențial. Aici, pare că lipsește perspectiva lucrurilor cu adevărat importante“, a exclamat unul dintre ei, înainte să adoarmă liniștit pe bancheta din spate.

Naturaleţea, stîngace cum era, a fost înlocuită cu exhibiţionismul. Ca să pătrunzi în rîndul lumii, azi trebuie să te pui în slujba unei naturi cît mai dezinhibate.

A fost o vreme cînd tot ce ținea de porc reușea să mă fascineze absolut. Pentru că acasă nu se făcea și nu se mînca, toată meșteșugeala, ritualul și ceremonialul din jurul lui mi se păreau culmea exotismului.

„Măcar pentru voi o să fie mai bine!“ – ne spuneau frecvent cei din generația „inadaptaților“ în anii ’90. Ei erau cei care oftau resemnați, își asumaseră de mult statutul de „generație de sacrificiu“, pentru mulți dintre ei „era deja prea tîrziu“.

Brînzeturi, roșii, unt de arahide, ciocolată, vin, somon, de-astea, firești. Dar am stat mult timp la standul de șurubelnițe. Minute în șir.

Un copil, care a asistat la ceremonia de înmormîntare a Regelui Mihai, a comentat-o astfel, la îndemnul unui reporter: „Oamenii spun că regele a plecat pe ultimul drum, dar eu cred că a luat-o pe alt drum.“ Profeție involuntară? Dar dacă acest alt drum este tocmai ceea ce depășește trista iterație finală și deschide națiunii un parcurs redemptiv?

Biserica „Sfinții Mucenici Brâncoveni și Sfinții Ioani“ de la Alba Iulia (Cartier Nou II/Micești) ilustrează acele cazuri, rare, de aliniere aproape perfectă a astrelor: paroh luminat, ierarh încrezător, ctitor răbdător și artiști inspirați.

O firmă angajează „customer care enthusiast“. „Adică cum?“ – îți vine să întrebi ca prostul, scărpinîndu-te în vîrful capului. Există o slujbă care constă în a avea grijă – entuziast! – de clienți? Descrierea postului, așa cum se regăsește pe site, nu este una simplă, cu liniuțe de la capăt și cu sarcini fixe.

Jurnalele de pe la 13-14 ani erau pline de asemenea situații ambigue, în care nu puteai ști exact dacă respectivul băiat „te plăcea sau nu“.

Deci nici ISMB, nici PSD, ci CGMB. Pe 4 decembrie, USR Bucureşti solicită convocarea unei şedinţe extraordinare a CGMB pentru adoptarea unei hotărîri prin care Piaţa Victoriei să fie rezervată „manifestaţiilor civice, sindicale“

Mi se pare cea mai tristă generație dintre toate pentru că, în primul rînd, s-a născut în comunism și va muri tot într-o formă de comunism updat

Chiar o bucățică din toate. Două sute de grame de tobă, de costiță, de lebăr, de cîrnat, două cefe de porc, juma’ de mușchiuleț. Un borcan de gogoșari și unul de muștar. Pe bune, ce trebuie mai mult? A, și niște jumări, și un kil de vin. Dacă stau să mă gîndesc, nimic mai mult. Nimic.

Teamă că n-o să ai bani lună de lună pentru creditul ăla nenorocit la casă, care te-a legat de bancă și de job cu trei rînduri de lanțuri pentru treizeci de afurisiți de ani.

Ce are a face martirajul cu terorismul? Ei bine, pentru cîţiva artişti danezi, ele au de-a face, ba chiar foarte strîns. Şi nu fiindcă s-ar afla în antagonism, primul − postură a victimei, al doilea − postură a ucigaşului.

Cred că putem găsi arhetipul sihăstriei spirituale sau filozofice în pericopa evanghelică despre schimbarea la față a lui Iisus Hristos (lat. transfiguratio Christi) pe Tabor: „Și după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte.

Jurnaliștii noștri au scotocit asiduu prin cotloanele crimei de la metrou, arătînd, de sute de ori, imagini „cu un puternic impact emoțional“.

Anul ăsta, kitsch-ului de Crăciun, tolerat, i s-a adăugat și cel naționalist. Iile și clopurile uriașe, cruciulițele tricolore și cele trei figurine încinse-n horă aparțin, evident, unui cu totul alt imaginar decît cel cu reni, îngeri, stele și Moși. Unui imaginar pe care generația mea, de pildă, trecută printr-o copilărie comunistă în care naționalismul nu avea deloc o tentă pozitivă și era doar una dintre formele de manipulare și de acoperire a altor păcate, nu-l poate aprecia.

Iluzia că banii pot crea economie este foarte veche. Oamenii au crezut mereu că simpla punere în circulație a banilor poate crea economia reală (lumea mărfurilor și a serviciilor).

Dincolo de o formă oarecare de guvernămînt – monarhie sau republică –, oamenii au nevoie de povești statornice în care să creadă și care să-i unească.