Societate

Cum l-a păcălit pe ăla micu’ să mănînce broccoli, iar acum e fan (mă îndoiesc că părintele respectiv știa ce e aia broccoli în anii ’80-’90!), cum i s-a făcut copilului rău de la un hot-dog și a ajuns la spital, pentru că el nu mănîncă niciodată hot-dog

Cînd am luat bradul să-l scot afară m-a apucat o tristețe cum alta n-am avut vreodată. Era ianuarie timpuriu, într-un nou an, afară era soare. Ce poți să vrei mai mult?

Sînt varză de oboseală, n-am înțeles aproape nimic din zilele astea libere, iar coroana cool de hipstereală îmi zace caraghios, într-o rînă, pe creștetul capului. La anu’ fug de acasă.

Christos îşi potriveştevenirea după ritmul timpului nostru comun. Îşi revelează semnificaţia în vocabularul simbolic al cronologiei mundane. Dar, totodată, venirea Lui face o ruptură în pînza timpului plan.

Am ajuns să urîm omul euro-american, să idealizăm alteritatea, să ne demolăm propria memorie prin exotisme sincretice, de substituție.

Avem nevoie, în școli, de ore speciale dedicate educației sexuale. Există, din păcate, mulți, foarte mulți copii și adolescenți pentru care sexualitatea apare, în viața lor, abrupt, abuziv, violent, ca un coșmar. (Uneori chiar în ambianța familială.)

Am reușit să luăm împreună o masă de Crăciun, deși unul e vegetarian, altul nu mănîncă nimic gras și nu bea nimic, și un al treilea ar vrea să se lăfăie în orice, dacă s-ar putea.

„Are un enorm potențial turistic și industrial, dar trebuie să învățați să cultivați acest potențial. Aici, pare că lipsește perspectiva lucrurilor cu adevărat importante“, a exclamat unul dintre ei, înainte să adoarmă liniștit pe bancheta din spate.

Naturaleţea, stîngace cum era, a fost înlocuită cu exhibiţionismul. Ca să pătrunzi în rîndul lumii, azi trebuie să te pui în slujba unei naturi cît mai dezinhibate.

A fost o vreme cînd tot ce ținea de porc reușea să mă fascineze absolut. Pentru că acasă nu se făcea și nu se mînca, toată meșteșugeala, ritualul și ceremonialul din jurul lui mi se păreau culmea exotismului.

„Măcar pentru voi o să fie mai bine!“ – ne spuneau frecvent cei din generația „inadaptaților“ în anii ’90. Ei erau cei care oftau resemnați, își asumaseră de mult statutul de „generație de sacrificiu“, pentru mulți dintre ei „era deja prea tîrziu“.

Brînzeturi, roșii, unt de arahide, ciocolată, vin, somon, de-astea, firești. Dar am stat mult timp la standul de șurubelnițe. Minute în șir.

Un copil, care a asistat la ceremonia de înmormîntare a Regelui Mihai, a comentat-o astfel, la îndemnul unui reporter: „Oamenii spun că regele a plecat pe ultimul drum, dar eu cred că a luat-o pe alt drum.“ Profeție involuntară? Dar dacă acest alt drum este tocmai ceea ce depășește trista iterație finală și deschide națiunii un parcurs redemptiv?

Biserica „Sfinții Mucenici Brâncoveni și Sfinții Ioani“ de la Alba Iulia (Cartier Nou II/Micești) ilustrează acele cazuri, rare, de aliniere aproape perfectă a astrelor: paroh luminat, ierarh încrezător, ctitor răbdător și artiști inspirați.

O firmă angajează „customer care enthusiast“. „Adică cum?“ – îți vine să întrebi ca prostul, scărpinîndu-te în vîrful capului. Există o slujbă care constă în a avea grijă – entuziast! – de clienți? Descrierea postului, așa cum se regăsește pe site, nu este una simplă, cu liniuțe de la capăt și cu sarcini fixe.

Jurnalele de pe la 13-14 ani erau pline de asemenea situații ambigue, în care nu puteai ști exact dacă respectivul băiat „te plăcea sau nu“.

Deci nici ISMB, nici PSD, ci CGMB. Pe 4 decembrie, USR Bucureşti solicită convocarea unei şedinţe extraordinare a CGMB pentru adoptarea unei hotărîri prin care Piaţa Victoriei să fie rezervată „manifestaţiilor civice, sindicale“

Mi se pare cea mai tristă generație dintre toate pentru că, în primul rînd, s-a născut în comunism și va muri tot într-o formă de comunism updat

Chiar o bucățică din toate. Două sute de grame de tobă, de costiță, de lebăr, de cîrnat, două cefe de porc, juma’ de mușchiuleț. Un borcan de gogoșari și unul de muștar. Pe bune, ce trebuie mai mult? A, și niște jumări, și un kil de vin. Dacă stau să mă gîndesc, nimic mai mult. Nimic.

Teamă că n-o să ai bani lună de lună pentru creditul ăla nenorocit la casă, care te-a legat de bancă și de job cu trei rînduri de lanțuri pentru treizeci de afurisiți de ani.

Ce are a face martirajul cu terorismul? Ei bine, pentru cîţiva artişti danezi, ele au de-a face, ba chiar foarte strîns. Şi nu fiindcă s-ar afla în antagonism, primul − postură a victimei, al doilea − postură a ucigaşului.

Cred că putem găsi arhetipul sihăstriei spirituale sau filozofice în pericopa evanghelică despre schimbarea la față a lui Iisus Hristos (lat. transfiguratio Christi) pe Tabor: „Și după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte.

Jurnaliștii noștri au scotocit asiduu prin cotloanele crimei de la metrou, arătînd, de sute de ori, imagini „cu un puternic impact emoțional“.

Anul ăsta, kitsch-ului de Crăciun, tolerat, i s-a adăugat și cel naționalist. Iile și clopurile uriașe, cruciulițele tricolore și cele trei figurine încinse-n horă aparțin, evident, unui cu totul alt imaginar decît cel cu reni, îngeri, stele și Moși. Unui imaginar pe care generația mea, de pildă, trecută printr-o copilărie comunistă în care naționalismul nu avea deloc o tentă pozitivă și era doar una dintre formele de manipulare și de acoperire a altor păcate, nu-l poate aprecia.

Iluzia că banii pot crea economie este foarte veche. Oamenii au crezut mereu că simpla punere în circulație a banilor poate crea economia reală (lumea mărfurilor și a serviciilor).

Dincolo de o formă oarecare de guvernămînt – monarhie sau republică –, oamenii au nevoie de povești statornice în care să creadă și care să-i unească.

Nu v-am spus-o pe asta? Și luați din Boston, și luați din București. Bot. Bot. Bot. Așa am făcut: i-am luat de nojițe și i-am dus la cizmar. Șapte perechi. Cizmarul a zis, s-a crucit, a murit de rîs. Toate perechile aveau același defect. Loviți în bot. Bot. Bot. Cum oi fi reușit, mă întreb și eu.

Știm că acest clivaj de generație se găsește peste tot. După votul pro-Brexit, de pildă, tinerii care au votat pentru Europa au început să întrebe, din ce în ce mai serios, că de ce unul cu viața ajunsă la final decide, pînă la urmă, viitorul lor, dar și al celor nenăscuți încă.

Regele Mihai a domnit pînă la moarte. Cinstea pe care i-o arată astăzi poporul român la înmormîntare este încununarea acestei domnii.

„Merci pentru viitor“, un proiect prin care copii talentați, dar săraci, au șansa de a-și exersa înzestrările: un tînăr care are talent la vioară a primit, din partea asociației, un set de corzi și două costume pentru scenă, o fată a primit bani pentru a participa la un concurs de balet și pentru a lucra, timp de trei săptămîni cu o trupă de balet din Rusia. Alți copii primesc hrană, haine și un loc în care să își facă temele.

E o filozofie existențială destul de simplă și de clară, gravitînd în jurul binelui și altruismului.

Tocmai fiindcă sosește ceasul aniversar al centenarului, consider că bisericile românești, cea ortodoxă și cea greco-catolică, ar trebui să-şi asume un dialog sororal.

Caut case posibile, dar și case improbabile, de peste o sută de mii de euro, apartamente aerisite cu terase, case cu curte și cu boltă de viță de prin mahalale de la marginea orașului, vile utopice cu piscină, dar și maghernițe care, la o adică, pot fi demolate, reconstruite, recondiționate.

Tu îți dai seama ce-nseamnă aproape 2000 de lei venit minim? Nimic! Ridici venitul minim pentru tot prostul ca să arunci nisip în ochi. Ridici venitul ăla, sar prețurile în piață. Deci, efectul e zero pe de o parte, nu? Dar, altfel, cu efect sigur îl aduci pe prost să-și consume puținii bani în hora consumului.

În loc de mîini are două telecomenzi uriașe. În loc de ochi are în mijlocul frunții o cameră de filmat ciclopică, în loc de urechi – difuzoare, și în loc de gură – nimic. A redevenit cititorul halucinat, upgradat acum, bionic, dar, paradoxal, fără un RAM de memorie.

Cagula punk, asociată cu Pussy Riot, şi vălul de tip burqa trimit la extremismul ideologic. Una la extremismul „progresist“, celălalt la extremismul religios-identitar.

A supraviețuit în Imperiul Otoman, în casa mai multor stăpîni, pînă cînd – într-un tîrziu – a reușit să evadeze, prin insula Chios.

Ziua de astăzi mă obligă (!) să modific Legea Educației Naționale.

Poate că filmul meu preferat de Crăciun e Noel (Chazz Palminteri, 2004), cu o distribuție interesantă, dar și aducătoare de tristețe: Susan Sarandon, Penélope Cruz, Robin Williams (care s-a sinucis în 2014) și Paul Walker (care a murit într-un accident de mașină în 2013).

Sînt fapte consemnate de „cronicar“ – Nicolae Chichernea, învățător în sat –, iar semnificația lor ultimă are rezonanță, la nivel macro, în perspectiva celor trei sferturi de veac din destinul nostru comun.