Dificultatea de a fi atent

Publicat în Dilema Veche nr. 716 din 9-15 noiembrie 2017
Dificultatea de a fi atent jpeg

O simt de cîte ori mă aflu într-un mare muzeu. Poţi privi, desigur, pe deasupra, panoramic, înşiruirea pieselor de artă. Dar e foarte plicticos. Sau poţi asculta la cască explicaţii, alocînd conştiincios cîteva clipe fiecărui exponat. Te alegi cu un plus de învăţătură şi ai întrucîtva senzaţia că ţi-ai făcut datoria. Dar nu prea ai nici o plăcere. Ai rămas încă pe dinafară. Nu ai „întîlnit“ tu, personal, nici una dintre opere. Nici una nu a devenit pentru tine „eveniment“ de sens, contact îmbogăţitor, lectură care să mişte ceva înăuntrul tău. Atunci? Cînd încerci să „tragi“ spre tine o piesă de artă, simţi ce rar, ce trudnic e să obţii acea atenţie care să stîrnească „dialogul“, să facă din imaginea expusă suportul unei imagini interioare, al unei descoperiri, al unei reflecţii, al unui început de drum, de semnificaţie. Vitrinele şi simezele din jur îţi fură ochiul. Stai în picioare, te preumbli printre nesfîrşite şiruri de exponate care ar trebui „vizitate“. E epuizant. O sută de capodopere pentru un scaun, îmi vine să strig. În jur e lume, multă lume şiroind necontenit. Totul împiedică singurătatea concentrată, confruntarea cu obiectul care, poate, va declanşa interior un răspuns, un sens.

E de la sine înţeles că piedicile menţionate nu sînt decît alibiuri, precipitaţii exterioare, simboluri ale obstacolelor care, în tine însuţi, se opun adunării minţii, retragerii ei din deja-dat, calmului receptiv. Îmi plac muzeele, dar mi-e şi frică de ele. Acolo e de trecut mereu testul atenţiei, peripeţia concentrării. Ţi se cere efortul de a muta mintea de la confortabilul regim al perindării la focalizarea răbdătoare. Dacă, într-o vizită la muzeu, am cîteva momente de atenţie izbutită, simt că n-am venit degeaba.

(Muzeul Ţăranului, aşa cum a fost configurat de Horia Bernea, Iri­na Nicolau şi cei din jurul lor, e, prin­tre altele, un dispozitiv de a stîr­ni atenţia, participarea, minunarea reflexivă. Prin frumuseţe, compoziţiile te atrag şi te fixează; prin alcătuirea lor expresivă, surprinzătoare, îţi pun întrebări, îţi dau pofta interpretării.)

Muzeul poate fi un exerciţiu de antrenament al atenţiei, de regrupare a minţii. Dar locul unde atenţia pare a fi cel mai intens, cel mai înalt necesară e credinţa. În fond, datul credinţei, al revelaţiei, al textelor sacre nu e o materie cu care să ai de-a face numai prin exterior: declarativ, ritualist, gesticulator, moralizant. Dacă acest dat nu lucrează înăuntrul tău, nu te pune pe un drum al înţelesului, dacă nu te transformă, el nu şi-a descoperit, pentru tine, calitatea. Nu îţi deschide ochiul spre Cel de care eşti privit. Atenţia înseamnă, în credinţă, unificare îndreptată, încordată spre un ţel care te atrage cu distanţa lui polară. Şi o asemenea atenţie e greu de obţinut.

Disciplina spirituală urmăreşte, printre altele, să înveţe sufletul să se „culeagă“ din dispersia curentă, să devină monotropos, purtat de o singură direcţie, de o singură tensiune. Despre acest fel de atenţie vorbea Plotin recomandînd să îndepărtezi sunetele „de aici“, să faci tăcere în tine, dacă vrei să auzi acordul Unului şi al lumilor „de sus“ (Enn., V.1.12). Asta nu înseamnă anulare a judecăţii, retezare a travaliului mental. Ci „deşteptare a urechii spre sunetul demn de dorit“: aşadar orientare a minţii, receptivitate faţă de influenţa verticală, muncă în acord, în colaborare cu ea. Nu ţi se cere nici să întorci spatele imediatului, să treci la non-valoare ţesătura lumii. Mai degrabă trebuie să-i sesizezi gradele de realitate, relaţia care leagă lucrurile de Pol. Lucrurile „de aici“ pot sluji foarte bine pentru antrenamentul atenţiei verticale.

Simone Weil socotea că, din punct de vedere creştin, principalul rol al instruirii şcolare ar trebui să fie deprinderea atenţiei. A unei atenţii atît de întregi, de dăruite, de pătrunzătoare încît să poată căpăta, cînd e adecvat orientată, calitatea rugii. A te familiariza cu datele unui text sau ale unei probleme de geometrie, a le da ocol reflexiv, a fi „locuit“ de ele. Şi a aştepta, într-o receptivitate concentrată, ca textul să-şi descopere logica de adîncime, ca problema să-şi livreze soluţia. Chiar dacă rezultatul nu apare, fiinţa a fost modelată de acest efort, şi-a crescut capacitatea de a rămîne adunat-orientată, de a aştepta revelaţia interioară. Pentru Simone Weil, acesta e modul în care studiile şcolare pot căpăta „o bună utilizare în vederea iubirii lui Dumnezeu“.

Kierkegaard concepea şi el credinţa într-o perspectivă similară. El, care îşi da drept misiune să trezească creştinătatea mental secularizată la creştinism, nu urmărea să expună datele credinţei, să întreţină publicul pe tema excelenţei lor. Producţia lui „estetică“ vrea să atragă cititorul pentru ca, deodată, să-l confrunte cu tematica religioasă, să i-o pună în faţă ca pe ceva de mestecat reflexiv. El nu-şi propune să convingă cititorul, ci să-l treacă în regimul atenţiei. Nu urmăreşte ca, printr-o iscusită captatio, să se atingă de libertatea omului. Poate că, în ce priveşte aşezarea spirituală, acel om se va ataşa de ea sau o va respinge sau o va concepe altfel decît autorul. Dar apelul a fost lansat. Iar din acea clipă omul trebuie să judece, să reflecteze la substanţa credinţei, spune Kierkegaard, fiindcă acel om a devenit atent. A fost constrîns la preocupare pentru domeniul credinţei, pentru calitatea, logica, exigenţele lui. Actul christic însuşi i se înfăţişează lui Kierkegaard în aceiaşi termeni. Christos, care avea de vestit plenitudinea Împărăţiei, trebuia să stîrnească în suflete „gustul“ pentru regatul transcendenţei, să mobilizeze înţelegerea către el, să obţină luciditate verticală. „Prin moartea lui, Christos i-a cîştigat pentru cauza lui pe cei care au devenit atenţi.“ Credinţa s-ar lăsa aşadar caracterizată drept o specie aparte de atenţie.

Nu tot asta spun textele revelate? Nu-şi lansează ele mesajul peste lume, sperînd să găsească „urechi care să audă“? Mărturisirea de credinţă ebraică începe cu un apel la atenţia credinciosului: „Ascultă, Israele!“ (Deut., 6, 4). Iată primul comandament: intră pe frecvenţa de sunet a Creatorului, concentrează-ţi fiinţa pe comunicarea cu El. Coranul îşi încheie o seamă de versete cu expresiile: „poate veţi pricepe!“ (II, 242), „poate veţi chibzui!“ (II, 266), „O, dacă aţi pricepe!“ (III, 118). Nu ca un stăpîn, care cu puterea lui îl covîrşeşte pe credincios vorbeşte aici Dumnezeul coranic. Ci încercînd, sperînd, insistînd să dobîndească un interlocutor, dispus să-şi îndrepte calitativ gîndirea către El.

„De va auzi cineva glasul meu“, spune Christos, „voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu mine“ (Apocalipsa, 3, 20). Dar nu a vorbit El în pieţe şi în adunări, nu răsună cuvintele lui de secole prin religie, istorie, cultură? Atunci despre ce fel de auz e vorba? De ce îl pune Christos doar ca o posibilitate, ca pe un criteriu de selecţie? Deoarece credinţa e o formă a atenţiei? 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.