„Nu vrem să fim o naţie de hoţi“
Zilele acestea, societatea românească este, din nou, zguduită de inițiativele guvernanților, via modificări ale Codului Fiscal și proiectul de modificare a legilor Justiției. La marșul de protest, organizat pe 5 noiembrie, în București sloganul majoritar a fost „Nu vrem să fim o nație de hoți“, protestul fiind îndreptat contra încercării de control politic asupra Justiției. Ne dorim, bineînțeles, cu toții, o țară în care corupția să nu mai fie încurajată la nivel înalt.
Cu toate acestea, cum ne implicăm la firul ierbii? Ce am face dacă, de exemplu, la locul de muncă, am depista săvîrșirea unor fapte ilegale? Un șef care delapidează fonduri? Colegi care încalcă legi sau regulamente? Dacă am fi martori la acte de fraudă, corupție sau la fapte care ar duce chiar la amenințarea siguranței publice? Am închide ochii sau am denunța? Ne-am asuma, oare, implicarea personală și, dacă da, am ști care sînt instrumentele legale la care am putea apela pentru a ne proteja contra unor eventuale repercusiuni care merg de la mici mizerii pînă la demitere?
Deși mai toți am auzit de cazurile expuse de așa-numiții whistleblowers – afacerea Lux Leaks care implică scheme de evitare a fraudei (2014), „Documente Panama“ – care au furnizat informații financiare detaliate cu privire la mii de entități offshore (2015) sau de scandalul legat de cazurile de dopaj ale sportivilor ruși declanșat înainte de Jocurile Olimpice din 2016, destul de puțini ne punem problema a ceea ce implică aceste denunțuri și puțini ne gîndim la represaliile cu care se confruntă cei care le fac.
La sfîrșitul lunii octombrie, Parlamentul European a votat, în acest sens, o rezoluție importantă privind necesitatea unui cadru legal al Uniunii Europene pentru protecția avertizorilor de integritate, acei cetățeni care, martori ai diferitelor ilegalități din instituții publice sau private, decid să le denunțe.
În România avem o asemenea lege, fiind și prima țară din sistemul legislativ continental care a dat o lege cuprinzătoare privind protecția avertizorilor de integritate. Și, din cîte se pare, este chiar una bună. Este vorba despre Legea 571 din 2004, care apără interesele acelor funcționari din instituțiile publice care ar denunța ilegalități. Prin invocarea legii, acei vigilantes sînt considerați a fi „avertizori de integritate“ și beneficiază astfel de protecție legală împotriva eventualelor represalii, cum ar fi pierderea locului de muncă.
Cu toate că legea este una foarte bună, și un instrument teoretic care să motiveze implicarea cetățenilor în lupta anticorupție, ea nu este nici cunoscută și nici foarte des folosită.
Anul trecut, ActiveWatch a atras chiar atenția asupra înmulțirii cazurilor de hărțuire a avertizorilor publici, semnalînd cazul Marianei Rădulescu, contabil-șef al Muzeului Național Brukenthal din Sibiu. La scurt timp după ce aceasta a semnalat directorului instituției o serie de nereguli în gestionarea activității și fondurilor, acuzîndu-l pe managerul muzeului, profesorul universitar dr. Sabin Adrian Luca, că ar fi creat un mediu de lucru „nesănătos, degradant și distructiv“ prin „acțiuni frecvente și repetate de jignire, discreditare profesională și umană, injustiție, tratament discriminatoriu, încercare de discriminare, persecutare în formă radicală“, a fost sancționată pentru întocmirea greșită a unei facturi. Deși a contestat sancțiunea în instanță, contestația a fost respinsă, ea primind însă o nouă sancțiune pentru că ar fi lipsit nemotivat de la serviciu – motivul absenței fiind tocmai prezența ei în instanță. În plus, managerul muzeului, Sabin Adrian Luca, a acționat-o în instanță într-un proces civil pentru daune de imagine.
Într-o sesizare adresată Ministerului Culturii, ActiveWatch menționa că: „legea avertizorului de integritate reprezintă un instrument-cheie în combaterea corupției și a ineficienței administrative, iar salariații care au curajul să semnaleze astfel de fapte trebuie protejați de eventuale persecuții. De asemenea, conducătorii instituțiilor care hărțuiesc avertizorii de integritate sau tolerează acele acte de hărțuire trebuie atenționați cu privire la prevederile legii avertizorulului de integritate și trași la răspundere corespunzător“.
Ca în multe alte cazuri, am putem spune și de data asta că, deși avem o lege, la ce ne folosește? Dar aici este vorba de mult mai mult. Pentru a te implica într-o acțiune de demascare a ilegalităților din instituții, fiind doar un angajat – chiar dacă ai avea, teoretic, un instrument legal care să-ți protejeze locul de muncă –, ai nevoie de o motivație puternică. Iar aceasta este dată doar de ideea unei societăți care merită. De dorința de a avea în jur un lanț de solidaritate. Dar în societăți în care lăsăm lehamitea să ne limiteze existența doar la peticul din jur, teoria schimbărilor de jos în sus nu ține, iar verigile implicării nu se prea leagă.
Foto: Andrei Ivan
Acest text a fost realizat într-un program de parteneriat cu Osservatorio Balcani e Caucaso pentru Centrul European de Presă şi Libertatea Presei (ECPMF), cu sprijinul Comisiei Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul acestui text aparţine exclusiv revistei Dilema veche şi nu se poate în nici un fel considera că el ar reflecta punctul de vedere al Uniunii Europene.
