Adultul faţă cu maică-sa
Am răcit destul de zdravăn zilele trecute. Nimic de speriat, totuși, genul de răceală numai bună de dus pe picioare și de împărțit colegial, căci, chiar dacă bunul-simț te pune să stai acasă, trebile majore, urgente, care-nu-au-cum-să-aștepte, te scot totuși din casă. Telefonul mamei pică exact cum trebuie. Într-o criză de nas înfundat și răgușeală pe care încerc să le ascund cum pot mai bine.
„Ai răcit!!“, vine constatarea implacabilă, dar și cu ceva urgență în ton. M-am prefăcut degeaba. Mama are auzul absolut pentru orice suferință care mă încearcă. Un semiton mai sus sau mai jos, și va înțelege că mi-e bine, mi-e rău, că-s tristă, cu toate nuanțele de tristețe – de la „mi s-a ofilit mușcata“ pînă la „m-a părăsit iubitul“. „Am răcit“, admit. De aici încolo nu mai e scăpare. Sfaturile o să curgă șuvoi – „Să te bagi în pat“ (băgatul în pat desigur că rezolvă multe, sau măcar te bagă în logica stării de bolnav, nu-i de colo), „Să iei medicamente, dacă nu ai, să-l trimiți pe A. să-ți ia de la farmacie“ (pentru că starea de bolnav trebuie să implice pe absolut toată lumea din familie, care va alerga ca o găină cu capul tăiat să facă supe și ceaiuri și să devalizeze farmaciile), „Să bei ceai, supă, vitamina C, elixirul vieții fără de moarte, cătină, muguri de brad, ceapă fiartă“ (pentru că trebuie să epuizezi tot, dar absolut tot ce are proprietățile curative testate științific și în popor și care se poate ingera, băga în gură, ține sub limbă, sorbi și bea).
După sfaturi, vin reproșurile. „Normal, dacă te îmbraci așa subțire! Că uite, asta e vremea cînd te ia. Ți se pare că e cald, dar seara se face rece. Dacă umbli cu tricourile alea fîlfîind și doar în teniși, la ce să te aștepți?“ Sincer, eu nu mă aștept la nimic; înghit cu îngăduință și reproșurile care continuă: „Te îmbolnăvești cam repede în ultima vreme. Ce e cu tine? Muncești prea mult, fumezi iar mult…“ Noroc că nu sînt lîngă ea, că sigur îmi tragea pleoapa inferioară a ochiului în jos să vadă ce culoare dubioasă o fi și pe acolo.
Maică-mea e la fel de smucită în treburile astea cum probabil că sînt și mamele voastre. Născută să fie cloșcă pentru puii ei, o leoaică zbanghie și o șantajistă sentimentală de mare finețe. Vă povestesc o întîmplare care implică o falsă răceală și care vă va da măsura lucrurilor imposibile pe care le pot face femeile astea. Toate mamele.
Plecasem de ceva vreme de acasă ca să mă gospodăresc singură, să iau viața în piept, cum ar veni. Trec peste dramoletele desfășurate la anunțul plecării, o să vă povestesc, poate, altădată. Și se face că nu mai sunasem acasă de mai bine de o săptămînă, cînd mă trezesc cu un telefon impacientat de la maică-mea, că „ce s-a întîmplat“. Să-i spun adevărul crud că pur și simplu uitasem, că mă luase viața pe sus, că pierdeam nopțile și zilele și nu-mi ardea de telefoane la părinți? Nu. Am mințit că am răcit grozav și că am stat în pat etc.
Peste două ore era în fața ușii apartamentului pe care-l împărțeam cu o prietenă, deși nu știa decît vagamente adresa și nu mai călcase vreodată pe acolo. Cînd am deschis ușa, m-am făcut bucăți de uimire. N-a scos un cuvînt, a intrat, mi-a poruncit să mă așez pe burtă, mi-a înfipt un Polidin în șold și a trîntit un pui fript pe masa din bucătărie. Și a plecat. Totul a durat zece minute. Mama s-a făcut că n-a văzut haosul ăla de burlăcie din casă, nu s-a uitat nici în stînga, nici în dreapta, și-a făcut treaba și dusă a fost. Eu m-am pricopsit cu o injecție de care nu aveam nevoie și cu eterna uimire: cum m-a găsit așa repede găsit omul ăsta? Or avea mamele un miros anume ca să ia urma puilor lor, or fi pe lumea asta vibrații largi, ondulate, de apartenență, pe care doar ele le percep de le rezonează inima ca un clopot? Or scoate ele sunete pe frecvențe fantastice, inaudibile, ca balenele, și sunetele alea se izbesc de corpurile copiilor lor, și așa funcționează ecolocația iubirii pure? Or fi ele niște smucite, niște vrăjitoare care-ți înșurubează în inimă ceva necunoscut, dureros și adeseori patetic și de nerostit? Habar n-am. Întrebați vă mamele cît se mai poate.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
