Preumblare printr-o bibliotecă a îngerilor
Nu, nu e vorba despre o lume de unduiri duioase, de fantomatice figuri a căror dulceaţă e exanguă. Literatura pe care o parcurge cartea lui Bogdan Tătaru-Cazaban priveşte lumea, plină de densitate, de energii, a inteligenţelor contemplative. Cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor, cu formaţie în filozofie şi teologie, autorul a făcut din teza lui de doctorat şi din cîteva studii asociate o carte plină de nerv spiritual, de rafinament speculativ, de ştiinţă solidă şi atrăgătoare.
Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cereşti (Humanitas, 2017) expune reflecţia prin care gîndirea creştină antică şi me-dievală s-a apropiat de zona mediană între transcendenţa divină şi condiţia omului. Referinţe biblice, datul revelaţiei, atmosfera culturală a vremii lor i-au angajat pe gînditorii creştini să se preocupe de nevăzutele supracosmice, să-şi îndrepte spre ele credinţa unită cu demersul raţional. Părinţi ai primelor veacuri creştine, gînditori răsăriteni şi apuseni, teologi şi mistici sînt „vizitaţi“ din unghiul unei tematici unde, în prelungirea dogmei, cercetarea a cunoscut de-a lungul secolelor o extraordinară creativitate. Despre ea, despre întrebările, ipotezele teologice, îndrăznelile hermeneutice, argumentele filozofice, contextele interpretative, modelele conceptuale din spaţiul alexandrin şi capadocian pînă la scolastică dă seamă volumul. Cu rigoare în expunerea -ideii. Cu fineţe în atenţia faţă de perspectiva, de nuanţele pe care fiece gînditor le aduce în acest cîmp tematic. Totul sprijinit pe fericite formulări şi pe o bibliografie impozantă, care include titlurile cele mai recente ale domeniului.
Descoperim astfel peisaje intelectuale şi spirituale pline de sevă, profiluri puternice de interpreţi, modulaţiile unei tematici care, în afara cercurilor de specialişti, rămîn în genere străine de cultura noastră, ignorate, uitate, continent scufundat al gîndirii europene. Descoperim de asemenea un statut al îngerului mai bogat decît identitatea lui curent invocată. În genere, el e înfăţişat potrivit numelui său (aggelos) care îi indică funcţia de mesager, orientat de Dumnezeu spre lumea oamenilor. Mai e conceput, potrivit alcătuirii lui, drept făptură necorporală (asomatos). Dar, de-a lungul veacurilor şi al textelor analizate de autor, îngerul apare în primul rînd ca făptură de contemplaţie, de cunoaştere-iubire a lui Dumnezeu, receptacul pentru revărsarea luminii Lui. Nenumărate sînt expresiile pentru această dimensiune a îngerilor. „Foc cunoscător“ (Clement Alexandrinul), „naturi intelectuale care nu pot fi sesizate decît prin intelect… rîu care curge din prima Lumină şi participă la ea“ (Grigore din Nazianz), „oglinzi perfect transparente care primesc raza luminii originare“ (Dionisie Areopagitul), prima triadă e „dans neîncetat în jurul veşnicei cunoaşteri a lui Dumnezeu“ transmisă triadelor inferioare (idem). Ierarhie contemplativ-intelectuală, care primeşte şi comunică radiaţia transcendenţei: iată dimensiunea în jurul căreia se organizează celelalte coordonate ale îngerului: liturgică, misionară, asistenţială, luptătoare, pedagogică, hermeneutică. În creştinism şi nu numai aici, îngerul e figura emblematică a unei cunoaşteri directe, interioare, sintetice, unitive. Autorul subliniază că aceasta e în primul rînd calitatea care îl face expresiv din punct de vedere spiritual. „Îngerii nu apar ca model al vieţii creştine întrucît nu au trup, ci datorită activităţii lor esenţiale: contemplarea şi vestirea lui Dumnezeu.“
Studiul e organizat pe cîteva mari teme: ierarhia, adică ordinea proprie lumii angelice; interogaţia asupra corpului şi a limbajului îngerilor; excelenţa îngerului comparată cu excelenţa omului. Bogdan Tătaru-Cazaban invocă adesea reflecţia lui Andrei Pleşu care, în Despre îngeri şi Limba îngerilor, a reconstruit filozofic tematica lumilor intermediare. Sprijinit pe date din mari tradiţii ale lumii, Andrei Pleşu a configurat o problematică a îngerului ca fiinţă de interval. Şi-a dat propria interpretare, a făcut din angelelogie suportul unei cercetări asupra gradelor existentului, a tipurilor de cunoaştere, a „dublului“ împreună cu care omul îşi împlineşte destinul spiritual. Bogdan Tătaru-Cazaban a ales ca, pentru cîteva dintre aceste teme, să analizeze „răspunsul“ creştin, înfăţişat în durata şi în diversitatea lui.
Şi pentru fiecare temă, acest răspuns are densitate hermeneutică, o sumedenie de modele, de direcţii de interpretare. Cuprinde filiaţii, dezbateri şi tensiuni. E un cîmp de cercetare vie. Cum apare ierarhia angelică? În ce fel Unul divin creează multiplicitatea făpturilor cereşti? Reflectă ele egalitatea iradiantă a lui Dumnezeu şi se disting ierarhic pe criteriul unei îndepărtări de la contemplaţia incandescentă a Unului? Ori Dumnezeu le instaurează ierarhia, iar atunci ce distinge fiecare treaptă? Funcţia pe care o primeşte fiecare dintre ele? Ori tipul de cunoaştere propriu fiecăreia, adică „apropierea“ de transcendenţa căreia nu îi pot totuşi contempla decît manifestarea de lumină? În ierarhia lor mediatoare, sînt îngerii făpturi „încheiate“? Sau sînt capabile de progres spiritual? Se află ei mai aproape de Unu, căruia îi slujesc de oglinzi ale slavei, ori de oameni, cărora le împărtăşesc revărsările Luminii? Dinamica ierarhiei lor e doar coborîtoare sau cuprinde mişcarea complementară, de „convertire“, de întoarcere spre Unu?
Se poate concepe o corporalitate a îngerului, o materie pur spirituală ori subtilă? Dacă criteriul corporalităţii separă creatura de Creator, atunci îngerii trebuie să aibă corp. Dacă, în schimb, corpul e înţeles în mod sensibil, îngerii sînt asomatoi. Dar atunci cum se explică viziunile, intervenţiile în vizibil ale îngerului? Are el un trup „natural“, propriu condiţiei sale? Ori ia trup „instrumental“, „apariţional“, necesar misiunii către vizibil?
Iată cîteva mostre ale cercetării creştine despre îngeri. Studiul lui Bogdan Tătaru-Cazaban ne restituie substanţa ei. E vorba de o cercetare unde credinţa îmbinată cu reflecţia şi scînteia intuiţiei conduc spre familiaritatea cu nevăzutele şi, pînă la urmă, la actualizarea unor posibilităţi proprii fiinţei umane. În fond, cercetarea îngerilor e totodată cercetare a puterilor spirituale ale sufletului. E totodată cercetare despre realul total, cu încheieturile, treptele şi destinul lui.
Încă ceva despre demersul autorului. El vizitează în aceeaşi măsură gîndirea Răsăritului şi a Apusului creştin, se ocupă de circulaţia şi adaptarea concepţiilor de la un spaţiu la celălalt. Marchează de asemenea amprenta sau instrumentele pe care filozofia greacă le-a furnizat gîndirii creştine, ca şi influenţele venite dinspre reflecţia arabă şi cea iudaică. Teologie, filozofie şi ştiinţă medievală au contribuit la cercetarea ierarhiilor cereşti. În fond, studiul lui se mişcă în dimensiunile care au constituit soclul intelectual al Europei, atmosfera ei. Le reaminteşte, le ilustrează prin figura îngerului. Iar îngerul e cît se poate de potrivit pentru acest oficiu, el care e făptură mediatoare, mesager, creator de legături, de comunicare a cunoaşterii.
Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.
