Jurnaliştii străini au probleme?

Uciderea jurnalistei Daphne Caruana Galizia, cea ale cărei investigații au provocat alegeri anticipate în Malta, este una dintre cele mai cutremurătoare știri din ultima vreme din sfera libertății presei. Este cu atît mai șocant, cu cît acest asasinat în stil mafiot (mașina jurnalistei fiind aruncată în aer) are loc într-o țară membră a Uniunii Europene – uniune care, teoretic, veghează o dată în plus la drepturile și siguranța jurnaliștilor. Jurnalista scrisese despre implicarea premierului maltez în Dosarele Panama, referindu-se la conturile secrete ascunse în străinătate.

„Nu a fost o crimă obișnuită și nu a fost o tragedie“ – a declarat fiul acesteia, jurnalist și el, adăugînd că, atunci cînd „în jurul tău sînt sînge și foc, acesta este război. Sîntem oameni aflați în război contra statului și a crimei organizate, care au devenit de nedespărțit“.

Bineînțeles, premierul Joseph Muscat, cel vizat de investigațiile jurnalistei, a numit acest asasinat un „atac barbar la adresa democrației“. În prezent are loc o anchetă federală, FBI-ul intrînd pe fir.

Cazul survine la cîteva luni după ce, de-a lungul coastelor daneze, a fost descoperit cadavrul ciopîrțit al unei alte jurnaliste, Kim Wall. Principalul suspect în acest caz este Peter Madsen, un cunoscut inventator despre care jurnalista voia să scrie. Inițial, inventatorul a fost pus sub acuzație de omor prin imprudență, mai apoi fiind acuzat de omor calificat.

Cele două cazuri au fost mediatizate puternic. Două asasinate care s-au petrecut în țări „democratice“ nu puteau trece la capitolul „știri de nișă“.

Ce se întîmplă însă și prin alte țări, unde derapajele sînt la ordinea zilei, dar despre care nu auzim?

De cîțiva ani, proiectul european European Center for Press & Media Freedom adună poveștile și mărturiile jurnaliștilor despre derapaje de la libertatea presei, jurnaliști din mai multe țări membre, dar și non-membre ale UE.

Dacă ar putea exista un top, cred că Turcia e, de departe, țara în care libertatea de expresie este cea mai afectată.

Un caz recent: Ayșe Celik, profesoară, a fost condamnată la închisoare pentru un an și trei luni, pentru că ar fi făcut „propagandă pentru organizațiile teroriste“. De fapt, aceasta nu făcuse decît un apel la pace, în direct, la o televiziune comercială, prin care atrăgea atenția asupra uciderii civililor din sud-estul Turciei. „Nu lăsați copiii să moară“ – a fost îndeajuns pentru a-i aduce o condamnare la închisoare.

În Kosovo, Parim Olluri, un cunoscut jurnalist, redactor al jurnalului online Insajderi, a fost bătut de trei indivizi, chiar în fața casei sale. Ancheta deschisă de Poliție nu a dus la nici un verdict pînă acum, dar Asociația Jurnaliștilor din Kosovo a reacționat, punctînd faptul că atacul a fost unul de intimidare la adresa jurnalistului.

În Bulgaria, Asociația Jurnaliștilor Europeni susține că politicienii exercită o presiune fără precedent asupra presei, iar „instrumentele“ pe care le folosesc devin din ce în ce mai sofisticate. Mai sofisticate, dar și mai directe, am putea adăuga: de curînd, tot în Bulgaria, doi politicieni ai partidului de guvernămînt au amenințat, în mod public, un jurnalist de la Nova TV: dacă mai continuă să pună întrebări incomode, au spus aceștia, va fi concediat.

Amenințați, bătuți, întemnițați sau chiar omorîți – este sfera realității unui prezent cu care ne confruntăm. Sînt expuși nu doar jurnaliștii, ci și oameni care își susțin, în mod public, punctele de vedere. Dacă acestea deranjează forurile superioare, există repercusiuni.

Fie că trăim în țări cu o democrație precară, fie în altele cu o democrație consolidată în timp, un lucru este cert: libertatea de expresie nu este niciodată în afara pericolului.

Foto: în imagine, jurnalista Daphne Caruana Galizia

Acest text a fost realizat într-un program de parteneriat cu Osservatorio Balcani e Caucaso pentru Centrul European de Presă şi Libertatea Presei (ECPMF), cu sprijinul Comisiei Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul acestui text aparţine exclusiv revistei Dilema veche şi nu se poate în nici un fel considera că el ar reflecta punctul de vedere al Uniunii Europene.