Plimbări în Bucureşti
Probabil că bucata asta de text o să iasă în cele din urmă ca o declarație chinuită de dragoste. Căci un soi de dragoste bănuiesc că e relația mea cu orașul. Pe care îl înjuri zilnic, dar îți rămîne lipit de suflet ca o bucată udă de ziar. E paradoxal, rupt, indolent, departe de oamenii lui și totodată aproape de ei ca mesele de duminică în familie. Găsești în București o grămadă de lumi diferite, insule de oraș schizoid. Cartiere patriarhale de case, cartierele blocurilor din Berceni și de aiurea, zone scăpate din timp și zone vii, hip, care ar putea exista oriunde în Europa civilizată.
De cîțiva ani mi-am făcut un obicei și bat orașul cu piciorul în diminețile de week-end. Mă uit în casele oamenilor, în curțile lor, amușin izul intim – așa cum miroși la ceafă pe cineva apropiat – al unei case cu ferestrele deschise, aud zăngănind oalele și tigăile gospodinelor care încep să pregătească masa de prînz și mă cuprinde o bucurie sălbatică și inexplicabilă. Le numesc pusee. Puseele astea mă apucă din senin și se pot întîmpla, habar n-am, cînd fac o știre despre Codul Fiscal sau cînd văd o cutie de tablă cu o mușcată înflorită în ea într-o curte oarecare. Nu-mi explic exploziile astea de bucurie intensă și sper să nu fie vorba de vreo boală la cap.
Plimbările printr-un București personal sînt și ele generatoare de pusee. Îmi place să bat cu piciorul Cotrocenii, pe partea străzilor cu nume de doctori pînă în spate, în buza pantei de la Romniceanu. E un aer comun acolo, chiar dacă unele casele arată, la suprafață și la termopane neinspirate, schimburile de generații și proprietari. Descopăr fîntîni din piatră azurie făcute pe la 1800 așezate în mijlocul unui mic scuar din care iese o singura stradă umbrită de copaci, mărginită de vilișoare firave cu nume de fete. Mă uit în curțile oamenilor care-și scot vara ghivecele cu plante pe afară, se așază la masă sub umbrare și mănîncă pui, cartofi prăjiți și salată. Dincolo de aerul comun de aici, de societate destul de înstărită și așezată, nu-mi scapă ochiului case de mahala modestă scoase la vînzare și nici vilișoare odinioară înstărite și comode, cu tencuiala căzută acum și locuite de bătrîni care nu mai au nimic de așteptat.
Mă mai plimb pe străduțele care pornesc din Calea Victoriei și se îngemănează brutal cu Griviței și cu Buzeștii. E acolo un amestec improbabil de bogăție impertinentă cu sărăcie lucie, de case somptuoase și curți jigărite în care ajungi printr-un culoar îngust, între ziduri, pe care lumea și-a depozitat toate resturile de viață. Cutii, cartoane, un aragaz ruginit, șchiop de un picior, o bătrînă cu papuci făcuți din anvelope care-mi cere totdeauna țigări, iar eu totdeauna îi dau. Mă plimb pe străduțele învecinate Dorobanților care duc din florăriile, patiseriile și cafenelele de fițe în case vechi și sobre cu pervazele ferestrelor pline de orhidee, cactuși și pisici lenevoase. Din zidurile lor vălurește răcoare în zilele calde de vară și, iarna, miros de naftalină cu săpun de casă și căldură de om.
Mă plimb prin cartierul copilăriei mele, cartierul meu de școală generală, prin-tr un Berceni modest, pe care-l găsesc chiar curățel pe alocuri după douăzeci de ani de nevedere. L-am redescoperit cu o oarecare teamă și am găsit acolo lume, piață, ardei, brînză vîndută din portbagajul mașinii, mici și vodcă ieftină, blocuri modeste cu leandri la intrare, miros de mîncare gătită acasă cu multă ceapă, grupuri de băieți strînși în față la non-stop și cei doi salcîmi pe care i-a plantat taică-miu în grădina blocului.
Mi-am adus aminte de țiganul Titi, cu care mă jucam în copilărie, despre care am aflat că a fost apoi înjunghiat într-o bătaie cînd avea 19 ani, de Sofica-grasa care avea țîțe de la 10 ani și ne bătea pe toți de ne mergeau fulgii, de Hari, fratele mic al lui Titi, sugar într-un cărucior delabrat, căruia îi apăsam cu toții fontanela încă fragedă, deschisă.
Love-hate, așa e cu Bucureștiul meu. Știu sigur că aș suspina după el dacă ar fi să nu-l mai văd vreodată. Așa cum știu că el ar înghiți indolent orice fel de amintire a trecerii mele pe aici.
