Cîteva motive de indignare
Cu greu îmi imaginez felul în care un om zdravăn la cap poate ieși nezdruncinat din întîlnirea cu presa autohtonă, cu nefăcutele de zi cu zi ale personajelor vedetă ce țin prima pagină a ziarelor și primele locuri în funcțiile statului, cu declarațiile cel puțin iresponsabile vînturate, sinucigaș, prin spațiul public. Astăzi, cîteva exemple.
● Un grup de persoane numit „Alianța pentru familie“ face următoarele declarații: „Uităm că disciplinarea fizică poate fi o expresie a dragostei părintești la fel de mult ca mîncarea, îmbrăcămintea și îngrijirea de nevoile fizice și emoționale ale copilului?“ Interdicția „de a nu pedepsi fizic copilul nu urmărește binele copilului, ci lovește în autoritatea părinților și subminează suveranitatea familiei“. E stupefiant! O afirmație mai cinică, mai iresponsabilă, mai rudimentară cu greu poate fi găsită. Mă întreb dacă asemenea declarații, care invocă drepturile familiei de a-și bate copiii din dragoste, nu pot fi considerate „instigare la violență“ și cercetate ca atare, conform legii. Cum ar fi, în fond, dacă eu aș declara public că „«Alianța pentru familie» trebuie pedepsită fizic (evident din dragoste pentru membrii ei), pentru că nu e cuminte și vrea să bată copiii, pentru că nu ascultă de autoritățile profesionale și juridice și pentru că nu respectă legislația românească și pe cea europeană privind protecția copilului“? Aș fi, bănuiesc, certată aspru de instituțiile juridice ale statului. Pe de altă parte, această „alianță“ face parte dintr-o Coaliție pentru Familie, care are, printre susținători, nume mari din spațiul artistic și științific, precum Felicia Filip, Sorin Lavric, Leon Dănăilă, Octavian Bjoza (fost deținut politic). Nu l-am văzut tresărind pe nici unul dintre domniile lor în fața acestei declarații. Și, nu în ultimul rînd, această alianță face parte dintre ONG-urile acreditate pe lîngă Camera Deputaților din România, asta însemnînd că este invitată la diverse consultări pe teme care țin de activitatea sa: familie, copii, educație etc. Poate Parlamentul României se mai gîndește o dată pe cine invită la dialog: un ONG cu o astfel de “ideologie“ este toxic pentru orice societate care vrea să aibă grijă de copiii ei.
● Somnolența învățămîntului românesc continuă să nască „monștri“ pe bandă rulantă. Iată-l pe domnul Șerban Nicolae, fără habar de istorie, care face, fără urmă de cercetare, afirmații ridicole despre rezistența anticomunistă din munți, singurele sale argumente fiind acelea că a avut niște rude care i-au spus cum stau lucrurile de fapt. Dar nu e pentru prima oară cînd Șerban Nicolae devine „vedetă“ neonorabilă și nefrecventabilă: site-ul ziare.com, în mai 2017, dezvăluia faptul că domnul senator a scos două cărți cu (aproape) același conținut, dar cu titluri diferite. Un soi de autoplagiat, adică. Mai apoi, tot domnul Nicolae a scris în CV-ul dumnealui că a fost lector la o universitate particulară, dar universitatea cu pricina a declarat că a fost doar asistent. Citez din articolul de pe ziare.com: „Întrebat dacă cele două cărți l-au ajutat să avanseze în grad la universitate, Șerban Nicolae a răspuns: «La momentul concursului pentru postul de asistent nu am avut nevoie de carte, fiind doctorand, ceea ce era suficient atunci. La concursul de lector nu mai știu dacă am folosit-o»“. De asemenea, întrebat despre lucrarea de doctorat, senatorul spune că ea se află pe un calculator stricat și că nu mai poate fi recuperată, dar că pe vremea cînd era domnia-sa doctorand, „nu se punea atîta accent pe note de subsol, ci mai degrabă pe prezență“. (!) Acesta este domnul care dă lecții de istorie de pe băncile Parlamentului.
● Am văzut, de curînd, pe site-ul Antenei 3, un filmuleț care prezenta cîțiva tineri politicieni liberali (partidul nu are importanță, ne putem lesne imagina că situații asemănătoare – chiar dacă nu intră în vizorul Antenei 3 – se regăsesc în toate „aripile tinere“ ale partidelor noastre). Tinerii liberali habar nu aveau să răspundă la întrebări de bază – ce este doctrina liberală, prin ce se deosebește partidul liberal de cel social-democrat, cine este fondatorul partidului liberal etc. Sigur, nu vreau să generalizez, e posibil ca, de dragul luptei politice, să fi fost aleși pentru prezentare „repetenții clasei“. Dar nonșalanța cu care își dezvăluiau ignoranța, grija cu care se străduiau să-și camufleze „analfabetismul funcțional“, tertipurile împrumutate de la seniori pentru a scăpa de întrebările incomode, toate te fac melancolic cu privire la viitoarele generații de politicieni.
Maria Iordănescu este psiholog.
Foto: Allen Ran, flickr
