Genul: o categorie destinată depăşirii?

Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
Genul: o categorie destinată depăşirii? jpeg

În 2016 a fost inaugurată la Copenhaga o moschee pentru femei, moscheea Mariam. (Maria, al cărei fiu este Isa, Iisus, e singura femeie numită în Coran.) Iniţiatoarea, Sherin Khankan, din tată musulman nepracticant şi mamă luterană, a studiat teologia islamică la Universitatea din Copenhaga, la Cairo şi la Damasc. Interpretează Coranul cu accent pe feminin, dacă nu pe feminism. Socoteşte că a conduce rugăciunea, a asuma o funcţie religioasă publică este perfect permis femeilor în islam (cf. Le Monde des religions, 6.11.2017). Iată un mod „tare“ de opoziţie faţă de ideologia integristă, în care statutul de inferioritate impus femeii ne uimeşte şi ne exasperează.

În creştinism, tema accederii femeii la funcţii liturgice apare încă de pe la începutul secolului trecut. Unele Biserici protestante o acceptă deja. Există femei pastori şi chiar episcopi. În septembrie 2016, superioarele generale ale institutelor religioase puneau Papei Francisc problema, deja prezentă de cîtăva vreme, a reintroducerii anticului diaconat feminin în Biserica Catolică. Accesul femeii la preoţie, de negîndit în trecut, a devenit, în catolicism, ca şi în ortodoxie, un nod de polemici, de dezbateri; a devenit o temă. Religia nu face decît să urmeze, în această privinţă, curentul schimbărilor mentale din societatea mare.

Atît Biserica Catolică, cît şi Biserica Ortodoxă resping posibilitatea preoţiei pentru femei. Dar amîndouă acceptă dezbaterea privind rolul femeilor în viaţa Bisericii. La Agapia, în 1976, şi în Rodos, în 1998, au avut loc consultări interortodoxe pe această temă. Élisabeth Behr-Sigel şi Anca Manolache se numără printre cele care, cu o pregătire teologică solidă, au reflectat, au publicat, au pledat privind necesitatea de a acorda femeii un loc mai responsabil, de interlocutor în viaţa comunităţilor ecleziale. O mutaţie culturală, dacă nu spirituală se presimte în această privinţă. (Deşi un profesor de teologie cu autoritate, P. Constantin Coman, susţinea de curînd că „darul conducerii“ aparţine bărbatului, iar femeii îi revine „darul supunerii“, Familia ortodoxă, nr. 59, decembrie 2013.)

Există gînditori ortodocşi contemporani care regîndesc rolul spiritual al femeii şi al femininului, complementaritatea masculin-feminin, simbolica unei dualităţi menite împlinirii, dar şi depăşirii. Ei afirmă că Biserica ar trebui să aibă o gîndire mai vie, mai curajoasă, să recupereze în această privinţă întîrzierea faţă de societatea laică. „Deşi Biserica poartă mesajul eliberării“, spune Paul Evdokimov (Femeia şi mîntuirea lumii), „alţii sînt cei care eliberează… Lumea e mai rapidă decît creştinătatea.“ Mitropolitul Libanului ortodox, Georg Khodr’, considera (Contacts, 1991) că cea mai remarcabilă contribuţie a lumii moderne „constă, cu toată disoluţia înspăimîntătoare a moravurilor, în descoperirea rolului cultural al femeii, căreia i s-a dat posibilitatea de a-şi exprima creativitatea şi demnitatea“.

E un fapt însă că cei mai mulţi resimt tema ca venită/impusă „din afară“, dinspre modernitatea seculară. Ceea ce conservatorii interpretează imediat ca venită/impusă „împotriva tradiţiei“, spre minarea ei. Privind statutul femeii în viaţa Bisericii (cu vîrful contestat al accesului la preoţie), apar trei linii de dezbatere.

Una se referă tocmai la modelul social al egalităţii de gen, cu participarea femeii la viaţa cetăţii chiar în poziţii de conducere. Opozanţii sau reticenţii aduc ca obiecţie sursa „exterioară“, prea „mundană“, a temei, ceea ce ar antrena amalgamul între logica libertară, uniformizantă a postmodernităţii şi logica Bisericii, contaminarea spiritualului de către aerul timpului. Susţinătoarele temei subliniază că mişcarea lor e una „feminină“, nu „feministă“, că nu fac decît să lucreze pornind de la principiile credinţei: demnitatea spirituală a persoanei, egalitatea credincioşilor în faţa lui Dumnezeu, membri cu drept deplin de participare la viaţa Bisericii, care e o lume a libertăţii, a depăşirii inegalităţilor veacului.

O altă linie de argumentaţie se referă la lunga tradiţie creştină care, în ortodoxie, modelează încă mentalul majorităţii credincioşilor. Opozanţii sau reticenţii susţin că statutul femeii apare, încă de la creaţia biblică, ca unul de dependenţă faţă de bărbat, de complementaritate asimetrică, dacă nu de simbol al ispitei, iar tradiţia – teologică, rituală, comportamentală – nu a făcut decît să preia, să dezvolte şi să aplice acest dat. Egalitatea genurilor în Biserică ar mina aşadar un pilon al credinţei. Ar dezorienta gîndirea credincioşilor. Susţinătorii temei amintesc că în primele secole creştine femeia se bucura de mult mai multă libertate şi de mult mai mult respect în viaţa Bisericii decît în epocile cînd creştinismul devine credinţa oficială, adaptată la discriminările din societatea mare. În plus, spun ei pe drept cuvînt, tradiţia nu înseamnă trecut istoric de preluat repetitiv. Tradiţia creştină înseamnă o legătură de iubire, de spirit, de gîndire orientată eschatologic, care străbate prin şi peste orizontala istoriei. A menţine femeia în tăcere, supunere, marginalitate faţă de bărbat înseamnă a nu situa tradiţia în orizont ultim, acolo unde deosebirile de gen se vor resorbi. Sf. Pavel a îndemnat ca femeia să se supună bărbatului (Ef., 5, 22). Dar tot el a spus: „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sînteţi în Hristos Iisus“ (Gal., 3, 28). Condiţia femeii e de judecat, se adaugă, nu biologic, nici chiar strict antropologic, ci în orizontul Duhului, care ar trebui să modeleze viaţa Bisericii încă de aici.

În sfîrşit, a treia linie pe care se duce dezbaterea priveşte simbolismul spiritual şi liturgic. Opozanţii sau reticenţii invocă complementaritatea simbolică masculin-feminin ce caracterizează relaţia între Christos şi Biserică, mireasă a Sa. Ca oficiant, preotul îl reprezintă pe Christos şi se adresează, ca atare, unei adunări ecleziale „feminine“. A da femeii funcţia de preot ar dezorganiza acest simbolism. Dar şi în sprijinul temei se pot aduce argumente, aşa cum fac Élizabeth Behr-Sigel şi Nikolai Lossky, profesor la Institutul Teologic „Saint-Serge“ din Paris. Preotul nu este Christos, ci îi ţine liturgic locul. Faţă de adunare el asumă – prin delegaţie – un simbolism masculin. Dar faţă de Christos, el reprezintă Biserica, aşadar e calificat feminin. În plus, sufletul – feminin în raport cu Christos – e chemat la un oficiu interior, la ceea ce se numeşte „preoţia universală“.

Dar opozanţi, reticenţi ori susţinători ai temei, toţi sînt de acord că ea e încă străină mentalităţii ortodoxe. Că ea e de dezbătut, de interiorizat reflexiv în Biserică, de revizitat la încrucişarea între harta mentalităţilor actuale şi suflul eliberator al Duhului.

În orice caz, o temă venită „din afară“, dinspre atmosfera laică, poate stîrni, iată, dezbaterea unor chestiuni spirituale dense. Poate îndemna Biserica să regîndească mai viu mari teme precum calitatea persoanei, tradiţia, deosebirea între funcţia liturgică clericală şi starea liturgică interioară, dubla faţă a simbolului, genul ca o categorie destinată depăşirii. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: wikimedia commons

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.