Pălmare pentru înot
Există aripi de pui, de curcan, chiar de porc, am văzut specialitate la un restaurant. Dar ce mă preocupă este pălmara de înot. M-am băgat de ceva timp în înot. Nu știu cît mă ține. Dau din mîini, mai bine zis, că nu se poate spune că eu știu să înot. Și dau din mîini. Dar alții dau mai zgomotos și mai abitir. Alții plutesc și te lovesc. Dar nici despre asta nu mi-e bine să vorbesc. Vorbesc despre oamenii cu aripioare. La înot. Sînt mai aproape de lopeți, de degete prelungitoare. Probabil e vorba de eficiență. De cucerirea spațiului cu mai multă forță. Nu-mi dau seama de-i fiță sau o permanență a profesioniștilor. Povestea este că mi-am pus problema dacă aceste aripioare nu cumva mă fac mai bun, mai eficient, mai bulangiu, poate n felul ăsta nu se mai împiedică lumea de mine prin apă. Am început să visez. Că am pălmare-aripioare. Cei cu aripioare par mai profesioniști. Deci am început să cred că sînt profesionist de-a dreptul. Că parcurg distanțe pe care altădată nimeni, niciodată, nu le-a marcat. Să dai două ture mai repede este o performanță, nu? Decît să stai pe covrigul tău și să rozi la spuma din bazin, făcută de alții… Au fost zile de slavă a aripioarelor, de glorie a înaripaților. Totul în mintea mea. Priveam striațiile aripilor prin valuri, cutezam să mă uit la dimensiuni și forme, la gheare. Pînă-ntr-o zi. Zilele astea un gheros, înaripat, și-a lăsat instrumentul pe culoarul meu. Banal, de plastic, un fel de lopățele incasabile și inodore. Formele minore ale unei descendențe nobile. Erau de rîs. Poate omul luase pălmare-aripioare ieftine, dar nu m-am putut opri din rîs. Ce-or fi astea? Ce cap a putut lupta cu pălmarele-paradoxalele astea? Unul ca al meu. Chemările eficiente la înot sînt făcute cu cele mai urîte instrumente. Pălmarele. 37,90. La Decathlon.
