Cînd mărul se duce în jos, nu în sus

Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
De vorbă cu cititorii jpeg

Programele gimnaziale au fost reînnoite. Nu avem încă evaluările specialiștilor, dar avem cîteva dintre opiniile formulate de profesori, în dezbaterile publice care au precedat adoptarea noului curriculum. Am găsit un spațiu virtual alocat acestor dezbateri, pe site-ul didactic.ro. Cîteva dintre gîndurile exprimate acolo chiar stimulează atenția și dialogul. Altele, nu. Iată, deci, cîteva frînturi dintr-o poiană a lui Iocan pe teme didactice.

„Este incomod cînd ajungi la Teorema lui Pitagora la matematică și trebuie să corectezi niște greșeli cînd constați că elevii au învățat greșit sau nu au înțeles teorema făcută mai înainte la fizică…“, „La nivel de manual, trebuie să învățăm să avem un demers care să ne facă și pe noi să muncim. Nu putem tot timpul să ne ducem la oră în inerția «am manual»!“, „Manualele de biologie sînt dificile cu excepția celui de clasa a 8 care are din păcate un capitol – evoluționismul – care oricum l-ai preda este greu de înțeles de copii deoarece intră în contradicție cu ceea ce învață la religie.“ Un profesor de limba română se declară total dezamăgit de felul în care elevii se exprimă și insistă pe studierea gramaticii în mod responsabil: „(…) Au ajuns copii (!) în liceu și nu știu să vorbească corect românește. Și noi am învățat gramatică și nu am pățit nimic. Nu știu să scrie, e fb k la sc la lb R să scrie corect atît gramatical, cît și cuvîntul întreg, nu știu să facă prescurtări și despărțire în silabe în clasa a VII, unii nici la liceu. Și se vede că lipsesc lecturile suplimentare, exprimarea lasă de dorit.“ Tot la dezbaterea privind programele de limbă română, un alt profesor propune o soluție radicală, dar pe lîngă subiect, și anume, scoaterea Săptămînii „altfel“ din orarul elevilor. Iată de ce: „Nu are nici un rost «săptămîna altfel» pt că pierdem timp de predare și dacă vrei să faci o excursie ai nevoie de o groază, aprobări, un dosar gros. Mai susțin că în acestă săptămînă copii (!) fac cele mai mari trăznăi deoarece nu se pun note și nici nu pot fi trași la răspundere.“ O învățătoare pledează pentru un învățămînt curățat de informații inutile: „Sistemul nostru de învățămînt este centrat pe elev, nu pe profesor, atunci să punem elevul pe primul plan. De ce să învețe atîta matematică cînd el nu va fi inginer și nu vrea decît să numere banii pe care îi va lua în ziua de salariu? De ce să învețe chimie și fizică cînd, cu siguranță dacă se va odihni sub un pom și îi va cădea un măr în cap… va simți că mărul s-a dus în jos, nu în sus!“

Pentru final am păstrat cîteva dintre observațiile de bun-simț făcute de dascăli, observații care sper că au fost luate în calcul de cei care au construit noile programe:

● „Introducerea în programele şcolare și de gimnaziu, și de liceu a unei liste de concepte operaţionale cu definirea lor, pentru a exista o unitate la nivel de ţară privind denumirea şi folosirea conceptelor cu care operăm în analiza textului literar. Acum fiecare definește conceptele, fie că e vorbe de curente literare, fie de elementele textului narativ, după cum îl taie capul sau după sursele pe care le are la dispoziție.“ (Dacă așa au stat lucrurile pînă acum, dacă nu se vorbește aceeași limbă română pentru toți elevii din toată țara, nu e de mirare că subiectele date la examenele naționale, pline de astfel de noțiuni de teorie literară, par scrise în limba japoneză pentru mulți, foarte mulți dintre candidați.)

● „Principala problemă a programei de română este ruptura între cele două moduri de abordări ale gramaticii: cea tradițională, descriptivă și cea comunicativ-funcțională. Deși programa recomandă abordarea comunicativ-funcțională, nu oferă un ghid de activități, exerciții și metode în această direcție. Nu cunosc nici auxiliare, nici didactici mai noi care să lămurească problema, aşa că totul rămîne o pură teorie, iar practica, manualele şi obișnuința ne limitează în spațiul greoi al gramaticii tradiționale, consumatoare de timp şi incapabile să dezvolte efectiv abilitățile de exprimare ale elevilor.“

Trebuie să recunosc, mă încearcă o stăruitoare melancolie cînd mă gîndesc că aceste idei bune de reformare ajung pe mîinile domnului Liviu Pop. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: adevarul.ro

spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...

Parteneri

Echipaj exclusiv feminin la Hockenheim 1000km. Junior Motorsport Amazons, pregătit pentru cursa de anduranță din Germania
Premieră pentru România la Hockenheim 1000 km. Junior Motorsport Amazons, un echipaj exclusiv feminin, ia startul în cursa de anduranță
Junior Motorsport va participa la Hockenheim 1000 km, una dintre cele mai importante curse de anduranță din calendarul DMV BMW Racing Days, în perioada 23-25 octombrie 2026.
vremea png
Meteorologii anunță o toamnă atipică. Cum vor fi temperaturile și ploile până în noiembrie
Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele normale în România până la începutul lunii noiembrie. Ploile vor fi puține în prima săptămână.
Mașină de Poliție în Finlanda FOTO Shutterstock
Copil de 4 ani, prins în aer după ce a căzut de la etajul al doilea. Momentul în care un trecător i-a salvat viața
Un comerciant din Egipt a devenit erou pe internet după ce a salvat viața unui copil de patru ani care a căzut de la balconul unui bloc din Giza, Egipt.
corina caragea (2) jpg
Corina Caragea, la peste 2.000 de metri, complet nepregătită. Ce a pățit prezentatoarea în Canada
Corina Caragea s-a aventurat pe un traseu montan de vis, însă complet nepregătită. Prezentatoarea TV a mărturisit că nu avea nici apă, nici echipament adecvat și nici sprayul de urs la ea.
01 ROMANIA SUEDIA, LIGA NATIUNILOR (5 10 2026) (1) jpg
Gheorghe Hagi, discuții decisive cu șefii FRF: „Când nu o să mai pot să fac asta, plec!”
România a pierdut (0-1 cu Suedia) și al 4-lea meci din ediția în curs a Ligii Națiunilor. După confruntarea de pe Arena Națională, Gheorghe Hagi a declarat că mai are nevoie de puțin timp, iar dacă nu va reuși să facă echipa să joace atunci va demisiona.
HT6QalPWMAA5Gii jpeg
Franța fierbe: peste 5.000 de persoane arestate și sute de școli afectate. Marți, proteste uriașe
Protestele din Franța iau amploare. Peste 5.000 de persoane au fost duse în custodia poliției de la începutul manifestațiilor, dintre care mai mult de 4.400 sunt copii. Organizatorii au anunțat pentru marți cea mai amplă zi de proteste de până acum, cu până la 40.000 de manifestanți așteptați.
Cristela Georgescu FOTO Mediafax
Călin Georgescu, adus la DIICOT pentru percheziția informatică. Soția sa, Cristela, audiată în același dosar
Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, a ajuns marți, 6 octombrie, la sediul DIICOT, unde urmează să fie audiată în calitate de martor în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat și se află în arest preventiv.
toamna copaci frunze galbene shutterstock
Toamnă neobișnuit de caldă în România. Cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie
România va avea parte de temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii noiembrie, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 5 octombrie – 2 noiembrie.
Paul Saint Pierre Plamondon png
Separatiștii din Quebec au câștigat alegerile. PQ promite un nou referendum pentru independența provinciei canadiene
Separatiștii din Parti Quebecois (PQ) au câștigat, conform rezultatelor parțiale, alegerile din provincia francofonă a Canadei, organizate luni, 5 octombrie.