Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 715 din 2-8 noiembrie 2017
Cu ochii n 3,14 jpeg

DACĂ FIGURA FRUCTULUI
AR FI PERFORATĂ PE MARGINI,
LISTA CLASAMENTELOR STELARE
AR ÎNTRECE-O PE A PERSOANELOR CARE MURDĂRESC DIMINEAȚA 

● Dacă marijuana ar fi legalizată, cifra vînzărilor ar întrece-o pe cea a înghețatei și a biletelor la cinema – conchide un articol din Forbes. Cred că problema ar putea fi însă rezolvată simplu: vinzi înghețată cu marijuana la cinema. (S. G.)

● În urmă cu niște ani, un vînzător de ziare din Valparaiso (Chile), pe nume Miljenko Parserias Bukovic, a fost plăcut impresionat de prestația Juliei Roberts în filmul Erin Brockovich și a decis că n-ar fi o idee rea să-și înfrumusețeze pielea cu figura ei. În martie 2011, omul avea 56 de ani și 82 de tatuaje, pe piept, pe spate și pe brațe, cu actrița preferată, pentru care cheltuise un milion de pesos (aproximativ 51.000 de lire sterline). Cum de atunci au mai trecut niște ani, s-ar putea ca Julia Roberts să-i acopere acum, surîzînd, întregul corp. (D. S.)

● Eu, pînă la 14 ani, mîncasem banane doar de vreo două ori, iar asta după ce fuseseră ţinute o vreme pe dulapul din bucătărie să se coacă, răstimp în care ai mei mă pregăteau povestindu-mi ce gust bun vor avea. Faptul că acum puştanii ştiu conotaţia sexuală a fructului pe care şi-l mănîncă în joacă din poală la Balul Bobocilor mi se pare cumva mai normal. Restul e ipocrizie. (M. C.)

● La poștă, o biată chitanță pentru trimiterea unei scrisori recomandate se scoate dintr-o imprimantă cu ace, pe o hîrtie specială, perforată pe margini, mai mare ca foaia A4. De ce atîta risipă? Nu era vorba că salvăm și noi planeta? Sau Poșta Română nu-i de pe planeta asta? (D. C.)

● Și veștile bune trebuie împărtășite, spre bucuria și buna dispozițiune generale. Mai ales cînd ești inclus pe lista clasamentelor stelare (terestre, nu celeste). Așadar, se poate. Se pot face mici-mari retușuri, derogări de la vîrsta + sau cum s-o mai fi numind. Rate să fie, că bani se găsesc. Și frăție, monșer, de nu-i chiar imposibil. Stîng, drept, stîng, drept… (R. M.)

● Pentru a încuraja activitatea fizică în rîndul persoanelor vîrstnice, Sir Muir Gray, profesor la Institutul de Sănătate Publică din Anglia, a declarat că ar trebui să ne încurajăm părinții să nu mai folosească liftul și să nu ne mai grăbim să cedăm locul în autobuz persoanelor în vîrstă. Ar fi trebuit să încurajeze și șoferii de autobuz să mai pună, din cînd în cînd, cîte o frînă bruscă. Ca să le ascută reflexele persoanelor vîrstnice. (S. G.)

● Ca multe alte oraşe, Parisul e plin de porumbei care murdăresc străzile şi clădirile, aceştia fiind totdată purtători de boli precum gripa aviară. Cu toate acestea, numeroşi locuitori s-au revoltat împotriva soluţiei propuse de primarul arondismentului X, care dorea aducerea a doi ulii şi trei şoimi care să îndepărteze porumbeii. Şi asta nu e tot. Nu mai departe de luna martie a acestui an, 25.000 de parizieni au semnat o petiţie prin care denunţau eforturile de a controla infestarea cu şobolani a capitalei franceze drept… „genocid“ al rozătoarelor. Să te mai pui cu militanţii pentru drepturile animalelor! (C. Ş.)

● Ultimele vorbe ale lui Thomas de Mahy, marchiz de Favras, după ce şi-a citit propria condamnare la moarte prin spînzurare, în dimineaţa zilei de 19 februarie 1790: „Observ că aţi făcut trei greşeli de ortografie.“ Bietul marchiz! (M. C.) 

DE FAPT, PROFILUL STANDARD
AL OMULUI UMPLUT CU APĂ
A EVOLUAT BIZAR
ÎN PERIOADA IANUARIE-SEPTEMBRIE,
E MULT MAI AL DRACULUI
DECÎT ETICHETA POPULARĂ

● „Doi porci mistreți pe o plajă din Mamaia“… ar putea fi începutul unui banc sau al unei cimilituri pentru copii. De fapt, e titlul unei știri despre care vuiește toată presa. Iar porcii nu se bronzau, nu se legănau, ci au fost găsiți, nici mai mult, nici mai puțin, morți de a binelea. (M. P.)

● Am intrat pentru prima oară în Carrefour-ul de la Șincai: aglomerație imensă, cozi.  La un moment dat, de după colț a apărut o pisică negru-cenușie cam jumulită. Profilul standard al cumpărătorului mediu a evoluat considerabil. (I. P.)

● Cercetători ai departamentului pentru antropologie evolutivă ai Institutului Max Planck au descoperit că genomul omului modern conţine, în continuare, o cantitate semnificativă a omului de Neanderthal. La populaţia europeană e vorba chiar de pînă la 20%. Cum ar veni, homo europaeus a rămas, un pic, om primitiv. (M. M.)

● Marilyn Manson despre cum şi-ar dori să fie înmormîntat: „Vreau ca trupul meu să fie umplut cu explozibil, astfel încît nimeni din cei care vor veni la înmormîntarea mea să nu supravieţuiască“. (M. C.)

● Alexander Oskar Holverson a fost unul dintre cei 1500 de oameni care au murit pe 14 aprilie 1912 cînd „Titanicul“ a lovit un aisberg în Oceanul Atlantic. Corpul lui Holverson a fost scos din apă după cîteva zile, iar obiectele care îi aparțineau au fost trimise fratelui său. Printre acestea se afla și un carnețel de buzunar în care era împăturită o scrisoare către mama sa. N am fi știut nimic despre acest Alexander, dacă nu ar fi povestit în această scrisoare despre viața pe „Titanic“: „Acest vapor este uriaș și este amenajat ca un hotel somptuos. Mîncarea și muzica sînt excelente“. De asemenea, i-a spus mamei sale: „Pînă acum am avut o vreme foarte bună. Dacă totul merge bine, vom ajunge la New York miercuri dimineață“. N-au mai ajuns, dar scrisoarea lui a fost vîndută de curînd cu 126.000 de lire sterline, scrie The Guardian. (A. M. S.)

● Dintr-un text din The New York Times: „Îmi plac foarte mult nunţile. Amestecul bizar de religie, politică şi carnaval mă emoţionează. E ca la teatru, doar că oamenii sînt reali.“ (M. C.)

● Un site de anunţuri auto din România informează că valoarea totală a autovehiculelor puse la vînzare în perioada ianuarie-septembrie 2017 a ajuns la 1,8 miliarde de euro. Oare cîte dintre ele sînt rable? (D. C.)

● Aţi observat, probabil, dacă v-aţi plimbat recent prin parcurile bucureştene, că a început combaterea ţînţarilor. Căci, după cum ştie orişicine, ţînţarul de iarnă e mult mai al dracului decît cel de vară. (C. Ş.)

● De pe eticheta unui vin românesc: „Are un gust final suculent, persistent, a cărui savoare persistă mult după degustare“. Gust suculent? Persistenţă durabilă după? (M. C.)

● Mi-am amintit că am donat nişte euro pentru cumpărarea Cuminţeniei Pămîntului. Sper că nu-i va cheltui Firea pe vreo chermeză populară şi nici că vor ajunge la Catedrala Neamului. Pentru că altfel îi vreau înapoi. (M. C.)

Foto: S. Roman

spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...

Parteneri

termopan istock jpg
Geamurile de termopan albe devin tot mai rare. Motivul pentru care oamenii renunță la ele
De peste două decenii, de când geamurile termopan au început să devină tot mai populare, ele au fost, în mod tradițional, albe. Chiar dacă au existat mereu și alte opțiuni pentru public, albul a rămas, de-a lungul anilor, alegerea cea mai populară. Acum, acest lucru nu mai este adevărat.
Tineri care își pasează droguri la școală FOTO Shutterstock
Dezincriminarea consumului de droguri, între reformă și controverse. Argumentele pro și contra proiectului depus la Senat
Un proiect de lege depus miercuri la Senat, care propune o reformă radicală a legislației privind consumul de droguri în România, a stârnit deja controverse.
toaleta curatenie adobestock jpg
Misterul neobișnuit care nu a fost rezolvat niciodată. Ce s-a întâmplat după ce un bărbat a găsit 100.000 de dolari în toaletă
O situație de-a dreptul neobișnuită a avut loc în sediul unei televiziuni din Australia. În timp ce făcea curățenie, un angajat a descoperit nu mai puțin de 100.000 de dolari australieni ascunși într-o toaletă.
cheloo si mihai ban
Cheloo și Mihai Ban, ajutor nesperat la Asia Express! Cum au reușit să convingă doi români să-i ducă la Irina Fodor
După ce au pornit printre primii în competiție, cei doi concurenți au dat peste un cuplu de români într-un mall și au găsit rapid o soluție pentru a obține ajutorul de care aveau nevoie
Aruncător de mine Brandt model 27/31 de calibrul 81,4 mm din dotarea armatei olandeze, în perioada interbelică
Marea Criză Economică și febra înarmării: afacerea Brandt
Industria franceză a început să fie deosebit de interesată de un produs al firmei Brandt, cel care era supranumit tunul săracului.
Donald Trump ilustrat in timpul marcarii a 40 de ani de la preluarea ambasadei SUA de la Teheran Iran FOTO AFP
Iranul, tot mai izolat financiar de SUA. Un economist explică de ce măsura poate avea efecte globale
SUA au reluat avertismentul adresat instituțiilor financiare străine cu privire la riscurile continuării tranzacțiilor cu entități financiare iraniene sancționate. Analistul economic Adrian Negrescu explică pentru „Adevărul” mecanismul sancțiunilor și implicațiile acestora.
diana sosoaca facebook jpeg
Diana Șoșoacă, mesaj pentru Vladimir Putin de ziua lui. Eurodeputata a publicat imagini generate cu AI
Diana Iovanovici Șoșoacă i-a transmis public felicitări lui Vladimir Putin, cu ocazia zilei de naștere a liderului rus. Eurodeputata și președinta SOS România a publicat pe rețelele de socializare două imagini realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, în care apare alături de președintele rus.
protest Arestul Central captură video  Facebook jpg
A noua seară de proteste la Arestul Central: Călin Georgescu îi aude prin fereastra deschisă. Cristela: „Le mulțumește și îi iubește”
Aproximativ 150 de persoane s-au adunat, miercuri seară, în fața Arestului Central din București, pentru a-l susține pe Călin Georgescu. Este a noua seară consecutivă.
Președintele AUR, George Simion, face declarații de presă după depunerea  moțiunii de cenzură alături de PSD împotriva guvernuluii. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Reacția ironică a lui George Simion după ancheta despre aplicația AUR: „Mulțumim «presei» pentru reclama făcută”
Președintele AUR, George Simion, a reacționat miercuri, 7 octombrie, după o anchetă jurnalistică privind aplicația mobilă a partidului și modul în care aceasta utilizează datele utilizatorilor. El a ironizat dezvăluirile și a distribuit, în aceeași postare, codul său personal de invitație