Şcoala şi modelele
O dezbatere interesantă, survenită, de curînd, în școala românească, pune în discuție două esențiale teme pedagogice: 1) rolul modelului în educația elevilor și 2) rolul școlii în definirea și selectarea modelelor. Dezbaterea a pornit de la două cazuri: cel dintîi e al unor părinți din Turda, supărați că propriii copii au fost trimiși să vadă un film despre Rimbaud și Verlaine: cei doi poeți francezi și iubirea lor nu pot fi un model pentru elevi. Al doilea caz este cel al unei deja (prea) celebre profesoare din București, care afirmă că Baltagul și Mara propun două modele păguboase pentru viitorul acestei țări: femei puternice, dar bătute de soți. Pornind de la aceste două cazuri, am de făcut cîteva comentarii.
● Și părinții din primul caz, și profesoara din al doilea au o imagine cel puțin bizară despre copiii pe care îi au în grijă: este imaginea unor „obiecte“ fragile, vulnerabile, aflate în posesia adulților care hotărăsc ce ziduri trebuie înalțate între ei și lume. „În casa mea nu se vorbește despre homosexualitate“, spune unul dintre părinții furioși pe Verlaine și Rimbaud. Păcat, îmi vine să spun: în casă nu s-o vorbi, dar în lumea în care își petrec foarte-foarte mult timp din zi adolescenții în cauză se vorbește, se comentează, se dezbate diversitatea oamenilor și a relațiilor dintre ei. Vor fi avînd și ei colegi cu această orientare sexuală sau vor fi ei înșiși cei care vor avea de suferit din cauza prejudecăților. „Elevii mei nu vor citi sau studia Baltagul de Sadoveanu“, spune profesoara din București. Elevii dumneaei vor citi și vor studia în principiu cam tot ce vor avea chef, fiindcă trăim într-o lume liberă. Dar mai ales vor găsi în jurul lor, în viața reală, portrete și biografii grele, complexe, greu de încadrat și de etichetat, de tipul celor din paginile textelor „interzise“, așa încît interdicția se va dovedi inutilă.
● „Cînd profesorul cere lectura acestui text, el aprobă tot ceea ce se găsește în text“, spune profesoara din București, referindu-se la romanele lui Sadoveanu și Slavici. Chiar așa? Eu știam că un text literar este propus pentru analiză, pentru dialog, pentru informații, pentru stîrnit curiozități sau îndoieli, nu pentru a fi preluat ca „rețetă de viață“. Altfel, ne întrebăm cîte dintre operele artistice cunoscute pot face față exigenței doamnei profesoare. Este Anna Karenina un model? Dar Madame Bovary? Sau le excludem și pe ele, fiindcă sînt adulterine, au o viață bezmetică și o moarte tragică? Păi, dacă dăm la o parte toate personajele cu mici sau mari vulnerabilități, nu vom rămîne decît cu texte despre Ecaterina Teodoroiu, căci pînă și apostolii au mai călcat strîmb. „Din literatura română clasică lipsesc modelele feminine pozitive, femeile puternice, independente, care să nu fie validate doar prin căsătorie sau maternitate“, susține doamna profesoară din București. Trebuie spus că din toată literatura bună lipsesc personajele „perfecte“, pentru simplul motiv că asemenea personaje par mai curînd potrivite în reclame publicitare pentru cremele antiriduri decît ca suport pentru reflecții despre lume și viață. Un film despre o relație erotică dintre doi bărbați nu ar trebui văzut de adolescenți fiindcă „nu e bine să fii homosexual“? Dragi părinți, eu zic să stați liniștiți: homosexualitatea „nu se ia“, nu devii homosexual fiindcă îți place cum joacă DiCaprio; dar un astfel de film îl poate face pe adolescent să mai adauge niște culori intermediare în reflecțiile sale de început de drum.
● Cred că un comentariu avînd ca punct de pornire un text literar sau o operă cinematografică trebuie să iasă din tiparul restrictiv al propunerii de modele: tiparul în care există adică un erou „numai“ pozitiv, unul „numai“ negativ, iar binele învinge, întotdeauna, răul. Pe măsură ce înaintează în vîrstă, elevii vor întîlni, în viața reală sau în cea a ficțiunii artistice, personaje tot mai greu de colorat, definitiv, în alb sau negru. Nivelul ăsta antinomic este depășit odată cu ultima filă citită dintr-un basm: dincolo de Albă ca Zăpada sau de balaurul cu trei capete, puritatea, nevinovăția, ce e bine și ce e rău vor fi tot mai greu de deslușit. Pot fi Verlaine sau Rimbaud niște modele? Da, dacă ne interesează resorturile biografice, emoționale, ale unor opere excepționale. Este Vitoria Lipan un model de urmat? „Nu e în chestie!“ – cum ar zice Titu Maiorescu. Dar importantă și demnă de dezbătut este exact tema propusă: ce anume o mînă pe o femeie simplă, bătută de soțul ei, să caute, în numele acestuia, dreptatea. E școala datoare să livreze modele? Da, dar nu în stilul „gazetă de perete“. Procedura prin care un adolescent își alege un model este una mai complexă decît cea rezultată dintr-o oră de analiză literară. Școala e datoare, însă, să livreze profesori buni, deschiși la minte, creativi, cu imaginație, care să le ofere elevilor nu personaje gata să defileze pe covorul roșu, ci experiențe, portrete, fapte, întîmplări care să îi ajute să cîntărească corect opțiunile pe care le au în față.
Maria Iordănescu este psiholog.
