Societate

Părintele McGuckin – care oficiază azi sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Române – a devenit un herald apusean al creștinismului răsăritean.

Lazzaro are încredere în cuvînt și în oameni. Iar lumea lui, așa cum o vede el, fără alb și negru, fără îndoieli și fără gînduri ascunse, este o lume care ne-a fost dăruită cîndva, dar pe care am pierdut-o.

Scrisorile erau deschise și citite. De fapt, se vedea: plicurile veneau uneori desfăcute (sau prost refăcute).

Regina voi fi eu, o să am nenumărate tiare din forme de prăjituri, coliere prețioase din dopurile sticlelor de vin și un sceptru-polonic de la Tefal.

Cîntecul se revărsa în stradă ca o explozie de bucurie în vremuri apăsătoare în care aproape nimeni nu mai sărbătorește nimic.

Dacă a putut da faliment Banca Lehman Brothers, probabil că și sistemul de învățămînt poate ajunge la limita raționalității economice și sociale.

Manuscrisele lui Eliade trebuie să se afle într-o arhivă publică spre a fi studiate.

Pentru că nu se găseau destule și totul se obținea cu efort, oamenii își depuneau proviziile cu greu obținute doar în propriile vizuine.

E mirosul hăituielii, al unei disperări care fierbăluiește necontenit în oamenii ăștia, e miros de frică, lipsă, haine vechi.

Așa se întîmplă atunci cînd lucrurile ți se pare „normale”, ți se par că vin de la sine.

Există ispita de a reduce relaţia cu divinul la gestică ceremonială, la procedură bătută în cuie, la act pe cît de precis detaliat, pe atît de exterior.

A fi „trupesc” înseamnă a lupta cu Dumnezeu, prin ignoranță, invidie, furie și blasfemie.

Nu percepeam neapărat spațiile din filme și seriale ca pe niște realități geografice, ci, mai curînd, ca pe niște ficțiuni plăsmuite pentru personaje.

Dacă cineva țipă la mine, simt nevoia urgentă să mă așez, în fața unor izbucniri verbale violente îmi vine să mă întorc și să închid ușa.

Mereu am fost un bun ascultător, poate și din cauza asta mi-am ales profesia pe care o am.

Creștinismul primelor secole a funcționat ca o comunitate de învățătură.

Dacă filosofia era percepută ca un mod de viață, aceasta poate justifica într-un sens asumarea termenului și aplicarea lui la viața spirituală ca realizare a credinței

Dacă întîrziai nu îi puteai trimite persoanei respective un SMS confortabil cu un emoticon haios ca să nu se enerveze și, mai grav, ca să nu plece.

O banală conversație la Cluj avea un rol pur și simplu terapeutic și niciodată nu se termina abrupt.

El însuşi, cuvîntul divin, îl îndeamnă pe credincios la acest dialog.

Semințele ideatice ale acestui nonconformist tobă de carte și totodată sătul de sterilități strict erudite vor putea fertiliza științele politice de la noi.

Este povestea a doi oameni pentru care emigrarea nu a fost o opțiune, printre multe altele, pentru un trai mai bun, ci o soluție de supraviețuire.

Dacă nu mai suporți tristețea singurătății, îți comanzi ceva printr-una din firmele de curierat.

Izolarea îndelungată a făcut din garsonierele sau apartamentele noastre mici ori temnițe mizerabile, ori niște ținuturi de uriași care merită a fi explorate.

Părinții mei sînt deja la a patra mutare, peste tot ura și dușmănia față de venetici sînt aceleași.

Botezul este rezumatul progresului omului întru credință, de la lepădarea de satana pînă la primirea triplei calități sacerdotale, regale și profetice prin mirungere.

În iubirea sacrificială e o bucurie împreună cu o „libertate a renunțării” de sine prin care Împărăția devine deja prezentă aici și acum.

Date-urile de atunci, cel puțin unele dintre ele, erau mult mai ceremonioase.

Nu pot să pun piedică cuiva ca să mă cațăr în spatele lui. Și nici ideile altuia n-am să le fur ca să le vînd ca pe ale mele.

Mi-am dat seama că nu-mi permit să rulez nici măcar suma minimă pe cardul de credit (sau uneori mi-a fost lene), așa că mulți ani am stat cu cardul gol.

În perioade de crize ample, discursurile cu iz milenarist au un public în creştere.

Constantin s-a botezat in extremis, n-a fost tocmai impecabil (date fiind uzualele crime dinastice) și a patronat o perioadă confuză, fiind el însuși un creștin „nominal”, plin de inerții – și poate de nostalgii – „păgîne”.

Idealiști cît cuprinde, adînciți în muzică și literatură, aproape inconștienți în privința epocii în care trăiam.

În asemenea adunări dai, invariabil, de cîteva tipologii comune. Pe lîngă polițai, o să existe întotdeauna și nedumeritul suprem.

Sîntem o mare încrengătură de neamuri care au împărțit țuica și sarmaua, la răstimpuri.

Un fapt divers amplu mediatizat readuce în dezbatere publică cultul creștinilor. De data aceasta, botezul.

Eseurile reunesc biblioteca și viața, fiind proba, foarte personală, că poți să încerca să înțelegi ce trăiești făcînd apel la experiențele exemplare ale celor vechi.

Părea de neînțeles cum poate exista o asemenea prăjitură, doar din frișcă. Acel cataif a fost pasiunea mea o perioadă.

Gălăgia publică e imensă și pare teribil de greu să te regrupezi ca să găsești un dram de echilibru.

La vremuri de răspîntii sufleteşti, o biblie apocrifă, literatura dostoievskiană, sugerează o cale.

„Noi” distruge treptat relația sau o transformă, în cele mai fericite cazuri, într-una de camaraderie.

Remaud analizează, pentru cîteva teme din Evanghelii, substanţa pe care fiecare dintre ele o are în mediul ebraic.