Iar despre „lumea mică”

Publicat în Dilema Veche nr. 888 din 15 - 21 aprilie 2021
Zizi și neantul jpeg

Sînt zile în care pur și simplu te afunzi în „lumea mică”. Cea a treburilor de zi cu zi, mărunte, dar necesare. Cea a oamenilor întîlniți ocazional. O lume în care bunicul meu, Tache, îmi părea expert. Mult mai tîrziu am aflat că și el făcea parte, de fapt, din „lumea mare”. Că îl iubiseră destule femei și că făcuse războiul. Că avusese opțiuni politice certe. Că fusese dat afară de la serviciu în vremuri grele și, totuși, supraviețuise, cu doi copii.

Dar eu nu știusem de la început toate lucrurile astea. Îl luasem direct ca pe un reprezentant al „lumii mici”, o lume confortabilă, care o ascundea cumva pe cea mare. Care punea un strat de protecție între mine și „lumea mare”. Cînd udai florile, sau te duceai la cumpărături, sau chiar făceai vin în curte, zburdai vesel în „lumea mică”. Sau cînd veneau la tine vecinele, doamna Neos sau doamna Feli, să se uite la televizorul antic, dar încă funcțional, și să-ți ceară cu împrumut vreo unealtă, sau domnul Nicolescu pur și simplu să pună țara la cale, erai băgat, iarăși, în „lumea mică.

Am rămas și eu, de acolo, dependentă de lumea asta. Mi-a plăcut mereu strada, pe vremuri spuneam că e biroul meu. Dădeam chiar telefoane de acolo, pentru reportaje, pe vremuri. Era ca și cum puneam la cale reportaje din inima posibilelor reportaje nescrise. Țin minte și acum cum mergeam și vorbeam la telefon. Nici un birou nu m-ar fi ajutat să vorbesc la fel.

O prietenă a mea despre care am scris de destule ori era cerșetoarea blondă de la Romană. Avusese un accident și rămăsese fără picioare, fusese infirmieră. Știa tot ce mișcă în zonă și-mi recomanda cel mai bun cappuccino la proaspăt înființatele fast-food-uri. Tot pe stradă fuseseră, pe vremuri, doamna cu maieuri și doamna cu pulovere. Doamna cu maieuri chinezești de bumbac era tot pe linia bunicului meu: el ne crescuse, cumva, în cultul tarabelor și al micului comerț ieftin. Eram mulțumită de cîte ori cumpăram ceva de acolo, mai negociam, mă încadram în regulile și limitele „lumii mici”.

Doamna cu puloverele aparținea unei alte epoci și era ceva mai de lux. Azi nu s-ar numi de lux, dar pentru vremurile de atunci era. Nu era totul la stradă, se afla într-o casă. Exista chiar o perdea după care te puteai retrage ca să încerci puloverul ales. Puteai să iei cîte pulovere doreai, dacă erai client fidel, și să te duci cu ele acasă, să le probezi pe îndelete. Și, dacă nu-ți veneau, să le aduci înapoi. „Lumea mică” era permisivă cu fidelii ei.

Din lumea mică făceau parte și cei de altădată. De pildă, colegii părinților mei care lucraseră la Studioul „Sahia“. Mama, cînd mergeam cu ea prin zona Magheru, nu doar că-i saluta pe toți, cînd îi întîlnea, ci se oprea chiar să stea de vorbă cu fiecare. Povestea asta îți dădea un sentiment de siguranță, te făcea să crezi că trăim într-un univers familiar, în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, centrul Bucureștiului e un mare sat. Oamenii ăștia făceau parte din „lumea mică” pentru că, de fapt, nu-i cunoșteam cu adevărat. Țineau mai mult de mitologii și povești, știam de ei indirect. Așa că era ușor să am de-a face cu ei, nu treceam niciodată la „chestiuni esențiale”.

Era o suprafață confortabilă a „lumii mici”. Ca atunci cînd te duceai la un spectacol de operetă sau te uitai la un film de serie B. Era un grad confortabil de previzibilitate a discuțiilor, nimic nu depășea sfera așteptărilor. Chiar dacă, să zicem, venea vorba despre moarte. Felul în care se pomenea subiectul era, cumva, light. Se murea, OK, mergem mai departe...

Aici intra și doamna de la piață, din Amzei, care vindea ridichi, ceapă, morcovi. Știam „totul” despre viața ei. Dar, de fapt, nu știam nimic. Glisam cu grație pe suprafața lucrurilor. Doamna de la librăria „Papirus“, care ne lua mulți bani pe nimicuri și ni le recomanda pe cele mai scumpe. Era un ritual, știa asta: dacă nu am fi acceptat convenția, nu am fi intrat și nu am fi purtat interminabile conversații despre obiecte de papetărie.

La fel, doamna de la fosta cofetărie „Casablanca“, fostă angajată la „Ambasador“ pe vremuri. Ne spunea despre neajunsurile cu casa, despre familia ei. Noi eram buni ascultători, între două sucuri și-o înghețată. Ea era mulțumită, căci avea clienți, și protocolul cu clienții fideli ăsta era. Intram și-n subiecte aparent personale.

În pandemie, mult timp, s-a-ntîmplat ceva interesant cu „lumea mică”: a devenit, o vreme, mainstream. Pentru că cea mare a fost oficial închisă. Și așa, practic, am reconștientizat-o. Am etichetat-o și am delimitat-o. Mi-am dat seama de calitățile ei. Dar și de limitele ei. Evident că-și are rostul ei, dar n-o poate înlocui pe cea mare. Pe cea în care treci de pojghița suprafeței. În care pătrunzi și în gravitatea lucrurilor, plonjezi în adîncuri mai întunecate.

Cu toate astea sau, mai ales, pe acest fundal, am savurat-o mai cu plăcere. Și m-am bucurat de ea. M-am bucurat că există, că e vie și că te poți adăposti măcar un timp, la umbra ei, de intemperii.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.