Teritoriul nu e harta

Publicat în Dilema Veche nr. 882 din 4 - 10 martie 2021
Invizibilii jpeg

Ba mi se pare că e mai degrabă invers, cel puțin așa a teoretizat-o prima oară Alfred Korzybski. Adicătelea omul a descoperit adevărul profund că harta – o abstractizare – nu e același lucru cu realitatea, bucata de teritoriu pe care o înfățișează. Precum cuvîntul nu e ceea ce indică. Cuvîntul inimă nu e inima, mai pe înțeleselea.

M-am gîndit la toate astea pentru că ceva din cotidian s-a bulversat iremediabil în perioada asta. În casele noastre, harta a devenit teritoriul. Abstracțiunea cu realul sînt tanda pe manda și au devenit una. Magritte cu reprezentarea pipei care nu e o pipă m-a făcut să rîd zilele trecute și să vorbesc iar singură: Ba da, domnule, de azi e o pipă! Lewis Carroll, care-și imagina într-una din cărți o hartă la scara reală a teritoriului, avea dreptate. Izolarea îndelungată a făcut din garsonierele sau apartamentele noastre mici ori temnițe mizerabile, ori niște ținuturi de uriași care merită a fi explorate. Pas cu pas. Centimetru cu centimetru. Sînt miliarde de lumi acolo. Harta și teritoriul.

Rămîi cu orele în fața bibliotecii. Te apuci să răsfoiești ce credeai că ai citit deja ca să descoperi că din cartea aia a rămas mai degrabă o impresie, un mănunchi de personaje estompate într-un șir de alte personaje. Mia și ceva de pagini a lui David Foster Wallace cu Infinite Jest-ul lui pe care nici acum n-ai dovedit-o îți arată burtoiul alb și pare că și-a făcut loc cu coatele în raft în ciuda unor amărîte mai subțirele strivite de-a dreapta și de-a stînga lui. Dintre pagini cad poze vechi; te uiți la imaginea ta de acum mulți ani ca la extratereștri, abia acolo e o abstracțiune. Cad flori presate, cotoare de bilete de la muzeu, o rețetă de brioșe și o cartelă de metrou. Îți cade în cap un morman de viață ofilită. Deschizi iar o carte și vezi acolo una dintre cele mai bune fraze scrise din literatura recentă (în traducere aproximativă): „Vizitele lui nu se terminau, se estompau în timp”. E Ian McEwan.

Așa cum stai cu orele în fața cărților, teritoriul necunoscut al spațiului de pe dulap îți cere un echipament special și un curaj nemaiîntîlnit. O scară, o cîrpă de praf și o cască tare în caz că ceva instabil ți se va prăvăli în creștet. Acolo minezi iar o bună parte din istoria personală și a familiei extinse. Din hîrtii aproape dezintegrate citești declarația la notar a doi tătari din Constanța care spun cu mîna pe inimă că un străbunic de-ai tăi e cine spune că e, că a fost supus al Imperiului Otoman și mai apoi integrat în Regat. Ce-o fi pățit omul ăsta care și-a rătăcit cumva identitatea, care păstrase teritoriul, dar pierduse harta? Le pun cap la cap și cercetez, mi-am promis, așa cum am promis atîtea altele și altele uitate fără părere de rău. Dau și de pașaportul din anii ’20-’30 al unei modiste din București intrate în familia noastră prin multiple alianțe. Frumoasa Jeni, care a lucrat la „Trei miei de aur și voaleta”, are bucle scurte, blonde, vălurite îngrijit cu fierul încins, gura mică-inimioară desenată cu un ruj aprins și o blană la gît. Jeni s-a călătorit ce n-a văzut pămîntul. Mă uit la vizele ștampilate mare și-mi imaginez ce o fi căutat la Trieste. În aceeași cutie, niște ani mai departe, cartea de muncă a lui Jeni ca asistentă la spital. Părul e albit, glamoarea dispărută.

Și tot așa, o iei pas cu pas spre jungla debaralei unde atîrnă liane de cabluri și teniși care n-au mai văzut asfaltul de vara trecută. Își zdrobești degetele de la picioare în aspiratorul-elefant, calci în iazul secat al unei găleți cu mop, e o lume întreagă acolo, destul de complicată dacă vrei să-ți bați capul. Și, ohoo, cît mai ai de străbătut și oaza bucătăriei, și farfuriile desperecheate, și ciorbele care cad în România în capetele copiilor, și mica terasă pe care tot ce era verde e acum mort-mort.

Și dacă scoți capul pe geam, teritoriul e tot acolo, dar harta aia n-o mai ai. Refaci în cap traseele de afară, magazin-acasă-slujbă, și pui acolo marcaje mentale ca să nu uiți: urmele tale de pași pîlpîie încă într-un verde fosforescent ca și cum ai fi călcat pe Marte (așa îmi imaginez eu că ar fi dacă pășești pe Marte). Teritoriul există, nu mai e nevoie de abstracțiune. Și nici de cuvinte.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.