Cum (mai) purtăm o conversație? (1)

Publicat în Dilema Veche nr. 883 din 11 - 17 martie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Mama mea îmi povestea că atunci cînd s-a mutat de la Cluj la București, la începutul anilor ʼ70, imediat după terminarea facultății și primirea repartiției, a fost nedumerită de felul în care purtau o discuție bucureștenii. Adică de modul repezit în care comunicau, de parcă ar fi fost mereu pe picior de plecare, de faptul că vorbeau exclusiv despre ei înșiși, fără să-i intereseze prea mult ce aveau ceilalți de spus, de întrebările de complezență la care nici măcar nu așteptau un răspuns. Însă ce i s-a părut cel mai neplăcut era modul abrupt, total neanunțat, în care încheiau conversația – „Hai, pa!” –, apoi îți întorceau pur și simplu spatele. Păi, așa ceva ar fi fost de neconceput în Ardeal. La Cluj, o conversație dura cu orele, nu se grăbea nimeni nicăieri, dacă de pildă te întîlneai întîmplător cu cineva pe stradă, la o trecere de pietoni, se schimba de o sută de ori semaforul (și doar se știe că acolo semaforul se schimbă o dată la un secol, îmbătrînești pînă apuci să treci strada) pînă cînd unul dintre partenerii de discuție dădea vreun semn că ar vrea să se urnească din loc. Iar întrebările nu erau deloc de complezență, interlocutorul te întreba pe rînd de toate rudele, ce mai face nepoata de la București?, cum o mai duce nenea Grigore? etc., chiar dacă v-ați întîlnit exact în același loc în urmă cu două zile, apoi, după ce termina cu rudele, începea cu vecinii și tot așa, te prindea noaptea la trecerea de pietoni. Celălalt continua să întrebe, din politețe, dar și ca să aibă ce bîrfi mai tîrziu cu o altă cunoștință cu care s-ar fi întîlnit tot întîmplător, totuși asculta cu atenție, se implica afectiv în conversație și în poveștile unor necunoscuți, căina atunci cînd era de căinat, se bucura pentru succesul fiicei de la facultate sau pentru că se simte ceva mai bine tata-mare. O banală conversație la Cluj avea un rol pur și simplu terapeutic și niciodată nu se termina abrupt, neconcluziv, ba dimpotrivă, avea mai multe false finaluri, cînd ziceai că e gata, poți să-ți vezi în sfîrșit de drumul tău, tot se mai găsea cîte ceva de spus. De fapt, eu am învățat să port o conversație civilizată, după toate regulile bunei cuviințe, în vacanțele mele de vară de la Cluj, chiar dacă eram nevoită să-i salut pe toți oamenii în vîrstă cu „Sărut mîna“, inclusiv pe bărbați, ceea ce în București mi s-a fi părut total aiurea, chiar dacă mai tîrziu, cînd mai crescusem deja, mi-am dat seama că pronumele de politețe e obligatoriu, indiferent de cît de apropiat te simți de persoana cu care te conversezi. Îmi amintesc de un episod, de prin clasa a III-a, cu un băiat care mă cam plăcea (dar și eu pe el) și care m-a invitat la film, la Cinema „Republica”, apoi a insistat să mă conducă acasă, în cartierul Gheorgheni. Pe drum ne-am tot conversat și, pentru că atunci cînd am ajuns în fața blocului bunicilor mei era cît se poate de clar pentru amîndoi că discuția noastră nu se încheiase, m-am oferit eu să-l conduc acasă, pînă în Piața Cipariu, iar el a fost de acord. Cînd am ajuns la el acasă, parcă-parcă nu prea aveam ce să ne mai spunem, epuizaserăm toate subiectele intersanate pentru niște puști de 10 ani, însă băiatul și-a închipuit că era nepoliticos să plec de una singură spre casă, așa că m-a condus din nou, și uite așa am urcat și am coborît împreună „dealul” Gheorgheniului de vreo cinci-șase ori. Deși eram copil, îmi dădeam seama că numai la Cluj se putea întîmpla așa ceva, la București cînd mă conducea vreun coleg pînă la scară și nu se mai dădea plecat, rămînea înțepenit acolo, conversația noastră se rezuma la: „Ieși mai tîrziu afară?”, „Îhî”, „Pot să vin și eu și să te sun la interfon?”, „Nu știu, faci cum vrei... Hai, pa!”. Da, la București orice conversație era altfel, însă ajunsesem să fiu perfect adaptată în ambele orașe. Acasă, încercam să nu par chiar obraznică în conversațiile cu adulții, însă dacă nu le răspundeam cu aplomb eram considerată un copil bleg, fără tupeu și fără șanse de a reuși în viață, așa că uneori mai scoteam și limba sau mai băgam cîte un „mă” sau „bă” de control, le întorceam spatele colegilor cu „Hai, pa!” sau intram în jocurile pline de falsă afecțiune cu prietenele mele: „Ce mai faci, fatăăă? Ce bine îți stă cu rochia asta, fatăăă!”. La Cluj, preluam accentul cîntat încă din gară, parcă eram născută acolo, știam exact momentul cînd e cazul să mai bag cîte un „ioi” apreciativ sau, din contra, depreciativ, eram politețea întruchipată. Cam așa fac și acum, deși nici clujenii nu mai sînt ce-au fost, au început și ei să se grăbească, dacă nu i-aș cunoaște atît de bine aș zice că s-au „bucureștenizat”, au început să-și mai înghită din cuvinte și să te întrerupă atunci cînd nu e cazul. Însă în orașele mici din Ardeal este fix la fel ca în copilăria mea, conversațiile durează la nesfîrșit și încep spontan în cele mai nepotrivite locuri, dacă mergi într-o vizită, la masă, unde nu prea ai ce căuta neinvitat, gazda insistă de vreo zece ori „Hai, no, să-ți mai pun niște sarmale!”, pe un ton cîntat-plîngăcios de parcă ar suferi cumplit că pleci de la ea nemîncat, iar tu răspunzi politicos tot de zece ori „Săru’ mîna, nu-mi mai trebe!”, e un întreg ritual aici. Iar cînd, în sfîrșit, te ridici de la masă, obligatoriu zici „Săru’ mîna pentru masă!”.

Mama mai remarcase încă ceva atunci cînd aterizase în anii ’70 în orașul cel mare și străin din sud: orice conversație se baza pe un conflict, iar dacă nu exista unul trebuia inventat, de fapt interlocutorii pîndeau orice sîmbure de conflict ca să-l transfome în esența discuției pentru că cineva trebuia să aibă întotdeauna dreptate. O conversație însemna, de fapt, să-l domini pe celălalt, să stabilești ierarhii, ca într-o relație de cuplu care nu funcționează fără ca cei doi să se certe tot timpul. Tîrziu și-a dat seama că nu e nici o problemă în a ridica tonul într-o discuție pentru a-ți impune punctul de vedere, ba chiar e indicat, pentru că altfel nu te ascultă nimeni. În Ardeal, un posibil conflict într-o conversație se rezolvă imediat cu „Dă-i pace!”, e ignorat cu bună știință, asta nu înseamnă că nu mai există, într-o formă latentă, căci mereu rămîn lucruri nespuse sau interpretabile. Apoi, ar mai fi falsa confidențialitate. Cînd a ajuns la București, mama și-a închipuit că-și va face repede prieteni pentru că toate persoanele cu care se conversa îi făceau din prima destăinuiri personale. Viața aici era „transparentă”, un cuvînt la modă acum. La Cluj, ea fusese educată să păstreze un secret, să nu împărtășească lucruri care nu se spun. Și-a imaginat că toate aceste confidențe bucureștene erau, de fapt, dovezi de prietenie și de încredere. Nimic mai fals, după ce distribuia „informația” – cîți amanți, cîte avorturi, cine cu cine etc. –, noua sa „prietenă” abia dacă o mai saluta pe stradă.

Crescînd între două lumi conversaționale total diferite, am avut probleme reale de a face față cu brio unei conversații abia cînd am ajuns în Moldova, aici deja nu mai aveam repere și nu știam ce se așteaptă de la mine, așa că de cele mai multe ori preferam să tac și să ascult, ca să nu fac vreo gafă. Totuși, am observat că după formulele de introducere clasice – „Să trăiești!”, „Ce mai faci?”, „Merge treaba, merge?”, cei doi interlocutori începeau să se plîngă pe rînd de cît de prost merge, de fapt, treaba și nu doar treaba aia, dar și alte treburi, iar concluzia conversației era că, de fapt, nu merge nimic. Sincer, n-am văzut nicăieri oameni care să se plîngă într-un mod atît de special precum moldovenii, începînd de la a-și plînge de milă într-un mod îndelung exersat și care se lasă cu niște căinări și îmbărbătări ale interlocutorilor nu știu cît de sincere, însă absolut fabuloase, și sfîrșind prin a se plînge, în general, de mersul lucrurilor, de vreme și de vremuri, într-un mod aproape filosofic. Toată această jelanie conversațională are ceva duios, de alint. Însă vizitele mele în Moldova au fost puține și sporadice, așa că impresiile pot fi superficiale. În privința oltenilor, există un neastîmpăr conversațional care pe mine, una, mă agită îngrozitor – oamenii ăștia nu stau o clipă locului cînd vorbesc, fac și alte lucruri, merg, spală geamuri, împăturesc sarmale, prind o idee din zbor și li se pare genială, întrerup, îți iau vorba din gură, însă nu din lipsă de politețe, din nerăbdare. Dar nici olteni n-am cunoscut prea mulți.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu FOTO Facebook
Dublul suicid din București: Psihiatru: „Nu e suficient să-i duci părintelui bătrân mâncare”
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu atrage atenția asupra unui subiect-tabu: suferința mintală, psihologică, nediagnosticată.
Vandalizare mijloace de transport în comun FOTO Primăria Constanța jpg
Autobuz vandalizat cu graffitti pe interior. Fapta celor doi tineri călători, filmată de camerele de luat vederi
Doi tineri constănțeni au fost surprinși în timp ce vandalizau un mijloc de transport în comun. Fapta lor a fost surprinsă de camerele de luat vederi și a fost sesizată Poliția.
TANC NOU jpg
US Army trece la tancurile de nouă generație. Când va fi prezentat AbramsX VIDEO
Într-o postare pe Twitter, gigantul General Dynamic a anunțat că AbramsX, varianta de ultimă oră a celebrului tanc M1 Abrams, va fi prezentată publicului luna viitoare la expoziția de apărare AUSA care are loc la Washington.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.