Omul bun la toate sau „cîrpaciul” român

Publicat în Dilema Veche nr. 887 din 8 - 14 aprilie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

La puțină vreme după ce m-am mutat în casa în care locuiesc acum, l-am găsit pe vecinul meu împreună cu un nene care nu-mi era cunoscut meșterind ceva la panoul electric de pe vremea lui Pazvante. Din panou atîrnau niște fire dubioase, iar nenea, îmbrăcat într-un soi de salopetă și cu o țigară în colțul gurii, se chinuia să verifice niște siguranțe ca niște borcănele care cred că nu se mai fabrică de-un veac. După ce a încercat mai multe, a extras una opintindu-se, ca pe o măsea stricată: da, era arsă, victorie! – acolo era buba. A scos din buzunarul salopetei un borcănel asemănător, a suflat asupra lui și l-a șters cu mîneca, l-a privit cu un soi de duioșie, apoi, meticulos, a înlocuit siguranța. Nenea era vreun electrician? Nu. Era doar Marian. Așa a apărut în agenda mea telefonică contactul: „Marian – cîrpaci”. Marian locuia trei case mai încolo, tocmai ieșise la pensie de la punctul termic și se plictisea, așa că răspundea binevoitor oricărei solicitări. Ți se spărgea o țeavă în baie? Îl chemai pe Marian care, la nevoie, era și instalator și atunci scotea din buzunarul salopetei vreun robinet chinezesc de unică folosință pe care îl cumpăra de la Obor, „de pe platformă”. Aveai o problemă la aragaz, suspectai o mică scurgere de gaze, ceva? Las’ că bagă Marian un ochi și te rezolvă. Voiai să dai găuri în perete cu bormașina, la ore tîrzii, ca să-ți instalezi niște rafturi? Marian se prezenta la apel, mai ales că Marian iubea bormașina – sculă de bază în gospodăria oricărui român, avea grijă de ea mai ceva ca de un copil. Pe la zece seara începea Marian un solo de bormașină de mai mare dragul. Primăvara, trebuia tăiată vița din curte, Marian abia aștepta să se urce pe o scară cam șubredă și, într-un echilibru precar, cu un forfecoi mare în mînă, să facă hîrști-hîrști. Marian era modest, nu cerea niciodată mult, doar ne ajutăm între noi, ca între vecini. Dacă n-aveai bani, te păsuia pînă data viitoare sau se mulțumea cu un pachet de țigări, un mare fumător era Marian ăsta, tot ce făcea, făcea cu țigara în gură (chiar și la mica scurgere de gaze), iar țigările sînt scumpe, nu oricine și le permite. Vecinul meu, care era mai prieten cu el decît mine, avea o altă tehnică – îl invita pe Marian pe la el și-l îmbăta periodic cu vin „de buturugă” de la via noastră din curte, te durea capul de la el o săptămînă. Însă Marian nu refuza nimic, bea destoinic ca orice meseriaș care se respectă, iar a doua zi se prezenta mahmur la treabă. Băiat bun și săritor Marian! Frecase menta toată viața la punctul termic, iar acum muncea pe brînci mai ceva ca-n tinerețe, fără să-și dea seama cît de mult rău făcea, de fapt, „munca” sa societății noastre de acum, în care avem atîta nevoie de specialiști, de oameni care știu să facă doar o șaibă și atît, dar să o facă impecabil.

Marian și atîția alții ca el sînt un „produs” al regimului comunist, n-au avut de ales, n-au cunoscut altceva. S-a născut în anii ʼ50, a făcut o școală pentru că era obligatorie, s-a angajat în cîmpul muncii pentru că așa trebuia. Marian nu s-a întrebat niciodată ce și-ar fi dorit să facă cu viața lui, însă a profitat de o oarecare îndemînare nativă și de priceperea la meșterit ca să facă de toate. Deși se baza teoretic pe oameni ai muncii, regimul comunist a desființat nu doar breslele, a „desființat” excelența în România, a încurajat mediocritatea și astfel a apărut o generație de cîrpaci. Oameni care, de fapt, nu sînt buni la nimic. Și care și-au educat și copiii în același spirit al lui „merge și așa”.

Petrică e mai tînăr decît Marian, n-a prins mai mult de cinci ani de comunism și oricum era prea mic ca să-și aducă aminte ceva, ține minte vag că a fost făcut șoim al patriei. Petrică își face toate concediile în Grecia și în Croația, e om umblat, știe cum e prin alte părți ale lumii și strîmbă din nas atunci cînd serviciile plătite din banii lui sînt proaste, cînd camerista îi face curat de mîntuială în camera de hotel sau cînd ospătarul întîrzie nepermis de mult cu comanda, face scandal, că doar el e șmecher, e român. În orășelul lui de provincie, dacă ai o rablă de mașină străină de prin anii ʼ90 cu care îți cari cartofii de la piață (iar în orășelele de provincie sînt multe rable de mașini) și n-ai bani de service, mergi la Petrică. Îi dă două ciocane și ți-o rezolvă! Are service ilegal la el în curte, toate lumea îl știe, inclusiv polițiștii locali, dar îl lasă în pace, trebuie să mănînce și omul o pîine și să meargă în concediu în Grecia, nu-i așa? Petrică nu-ți dă chitanță, bon, nimic, că n-are de unde, dar pleci cu mașina ca nouă, mai faci zece mii de kilometri cu ea pe drumurile pline de hîrtoape ale patriei. Iar dacă, la un moment dat, mașina chiar își dă duhul pentru că și-a trăit traiul, îți vinde Petrică alta cu douăj’ de milioane, lei vechi, ieftin ca braga și încă mașină bună, tot de prin anii ’90, adusă din Germanica. Inclusiv Petrică schimbă mașinile ca pe șosete. Face învîrteli, nu plătește taxe la stat, nu nimic, doar trebuie și omul să mănînce o pîine. Toată lumea știe că și taică-su, Dumnezeu să-l ierte, avea service tot în curtea aia, încă de pe vremea lui Ceașcă. Așadar e service de încredere, oamenii sînt „meseriași” din tată-n fiu, tatăl lui Petrică a reparat tractoare la fabrică, de la el a moștenit Petrică marele lui talent. Iar curtea lui Petrică e plină de rable zi și noapte, și de bărbați care mai stau aici la o berică, la o tacla, că așa e în provincie, viață tihnită. Petrică e însurat și îi place să le povestească mușteriilor cum i-o trage nevesti-sii. „Parcă s-a mai mai îngrășat Viorica!” „Daa, a făcut un cur... numai bun s-o iau pe la spate!”

Dacă pe oamenii ca Marian îi pot înțelege – nu e vina lor că au ajuns niște cîrpaci și, în plus, cei mai mulți dintre ei au intenții bune și chiar vor să-și ajute semenii –, în privința celor ca Petrică, consider că vina le aparține în totalitate. Marian e muncitorul prost, dar obedient și disciplinat în felul lui, Petrică e muncitorul prost, dar șmecher, care fentează de fapt munca și își face propriile lui legi în fabrica asta numită România care, de mai bine de 30 de ani, funcționează la limită și dă rateuri. Dacă generația lui Marian e pe cale de dispariție, generația lui Petrică o duce bine-mersi, prosperă pentru că e încurajată și uneori aplaudată la scenă deschisă, ăia mai fraieri apelează la cei șmecheri, dorindu-și în sinea lor să devină cu toții un fel de Petrică, un om de afaceri „independent”, cu un service ilegal și cu o nevastă cu fund bombat.

Mă întreb dacă această „meserie” de cîrpaci mai există și în alte țări ale lumii (bănuiesc că există variante ale ei în toate țările din fostul bloc socialist) sau românul e inventiv și întreprinzător, chiar îi place să meșterească, să repare, să dreagă lucrurile în felul lui, cu alte cuvinte are „cîrpăceala” în sînge. Părinții mei s-au mutat în casa de vacanță a unui inginer trecut binișor de 90 de ani care nu se mai putea deplasa din București și nu mică ne-a fost mirarea cînd am descoperit în podul casei un mic atelier de meșterit ceva, orice, doar ca să treacă timpul și să-și nu-și piardă omul abilitățile profesionale. Atelierul putea fi un mic paradis pentru generația de băieți care a crescut cu cărțile lui Jules Verne sau cu cărți de genul Sfîrlează cu fofează. Am găsit acolo mii de cuie, șurubele și piulițe, de toate formele și mărimile, un polizor improvizat dintr-un ventilator căruia i s-a atașat un disc, un uscător de păr transformat în triplu ștecher, cîteva zeci de mixere, aspiratoare și alte electrocasnice stricate care aveau diferite etichete lipite pe ele: „e bună bobina”, „e bun motorul” etc., din fiecare se putea folosi cîte ceva la o adică, șurubelniță cu mîner de la periuța de dinți și cîte și mai cîte. Nu-mi dau seama cum de domnul inginer a putut să se despartă de așa ceva, să-și abandoneze atelierul. Era ca și cum ar fi murit deja pe jumătate, sufletul lui de cîrpaci era acolo, în podul casei.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.