Copiii celorlalți

Publicat în Dilema Veche nr. 888 din 15 - 21 aprilie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Nu știu voi cum sînteți, însă eu am o greață profundă față de tot ce are legătură cu fosta Securitate și cu nomenclatura regimului comunist. Nu pot să-mi explic de unde vine, e pur și simplu o senzație de respingere, mai ales că știm cu toții că acest sistem n-a murit, n-a fost condamnat, nu s-a tras o linie clară între înainte și după, ba dimpotrivă, toți marii securiști au făcut afaceri după 1990 și au dus-o bine-mersi. N-am trăit eu mari grozăvii la viața mea, eram doar un copil la schimbarea de regim, copilul unor amărîți de ingineri fără pile și relații, care au supraviețuit și ei cum au putut în comunism, stînd la cozi și bucurîndu-se de niște mici iluzorii momente de libertate – traseele montane din Munții Bucegi pe care taică-miu urla, cînd ajungea într-o poiană mai izolată, „Jos comunismul! Jos tiranul!” și nu-i răspundea decît ecoul de prin rîpe sau sejururile la Venus și la Neptun unde ne dădeau la restaurant niște lături pe post de mîncare, iar cu chiflele de la micul dejun puteai să-ți spargi capul (despre toate astea am scris în cartea mea cu vacanțele comuniste care sper să apară în vara acestui an). Au fost niște lași – aș putea să-i judec acum –, lași pentru că s-au complăcut cu regimul în sine, însă totuși nu pot să-i judec pentru că nu au cunoscut altceva și își imaginau că regimul comunist era etern. Pot să-i admir, în schimb, pentru că și-au păstrat o verticalitate: nu au fost parte activă a regimului, nu au turnat pe nimeni, mama chiar i-a luat apărarea unui coleg german de la întreprindere care cerea repatrierea, tatăl meu a devenit membru de partid foarte tîrziu pentru că nu se putea angaja altfel la o editură. Am rămas, în schimb, cu o traumă – faptul că turnătorii și securiștii păreau să fie pretutindeni, faptul că pînă și băncile din parcul Herăstrău aveau ochi și mai ales urechi ca să ne asculte, faptul că maică-mea îl trăgea pe taică-miu de mînecă pe stradă atunci cînd înjura printre dinți regimul comunist – „Taci, Antoane, că te leagă!” și mie mi se făcea frică. Poate și din cauza asta am fost un copil timid și am rămas un om timid care nu cere prea multe de la viață, care nu vrea funcții și nu încearcă să se impună ca lider nicăieri. Poate că dacă n-aș fi trăit acești zece ani în regimul comunist aș fi fost altfel, un om mai îndrăzneț, cu mai multă inițiativă, cu o minimă educație financiară, însă am rămas cu o frică față de tot ce presupune autoritate și mai ales față de relația cu statul român. Statul care te persecuta și te urmărea, statul cu care trebuie să fii într-o deplină cîrdășie ca să-ți atingi scopurile, statul care nu te mai „leagă”, dar te ignoră atunci cînd nu are nevoie de tine. Cu statul român eu nu pot stabili nici acum o relație de încredere.

Înainte de 1990 eram toți la fel – copiii în uniforme și uniformizați. Copiii din „sistem”. Se bănuia doar la școală că tatăl lui cutare era securist – și ai grijă ce vorbești! –, se știa că tatăl colegei mele de bancă lucra în „minister” (al Învățămîntului), așa că avea mereu cele mai noi și mai frumoase rechizite, se știa că tatăl lui Mihai era colonel în armată, maică-sa era casnică, Mihai venea mereu la școală cu cîte un ochi vînăt, vai de capul lui de cîtă militărie avea parte la el acasă! Totuși sistemul își îngropa propriile reziduuri, măgării și rahaturi, iar copiii erau copii și cu toții cîntau imnul țării la careu, în fiecare dimineață, înainte de începerea orelor. După 1990 au început să apară treptat diferențele, la început prin mici detalii – blugi de firmă, bani de buzunar, tupeu, știai deja care-s copiii noilor îmbogățiți peste noapte. În anii mei de liceu existau deja două clase sociale distincte, copiii aduși la școală cu BMW-ul sau cu alte mașini „străine”, uneori cu șofer, și cei care veneau pe jos sau cu autobuzul din comune precum Voluntari sau Pantelimon (era totuși un liceu cu renume). A apărut fata populară care dădea petreceri la vila ei cu piscină și toți băieții încercau să-i intre în grații ca să fie invitați. Erau copiii care făceau cinste periodic, la bar sau la biliard, în vreme ce noi, ceilalți, aveam în continuare bani de cîte o merdenea, în pauză. Erau copii care știau deja că vor studia mai departe în străinătate, în vreme ce noi, ceilalți, bîjbîiam, nu știam ce vom face mai departe în viață, nu exista nici un Internet, nu știam nici măcar că puteam aplica la o universitate din Vest. Erau copii care mergeau în fiecare vară în Italia sau în sudul Franței, iar noi, ceilalți, nici nu îndrăzneam să ne gîndim că am putea ieși din țară, în vacanță, ne făceam veacul tot pe la Costinești sau Neptun. Am avut o amică prin clasele primare, o fată mediocră din toate punctele de vedere. În timpul regimului comunist, tatăl ei era ospătar, șef de sală la un restaurant de lux, recomandat și străinilor care ne vizitau patria. Ei aveau apartament cu patru camere pe Moșilor, noi avem cu trei, mă jucam cu fata asta și aparent între noi nu existau diferențe, am fost și la ea acasă, aceeași mobilă, același televizor alb-negru inutil, probabil că aveau video, noi nu. După 1990, tatăl ei a început din senin o afacere cu produse de carmangerie, i-a mers foarte bine. Astăzi locuim în același cartier, însă nu ne întîlnim niciodată. Vila ei prevăzută cu sisteme de alarmă are veșnic porțile închise, pe ele nu intră decît o bonă și posibil grădinarul, după ce tastează un cod, observ uneori cîte o mașină cu geamuri fumurii care iese pe poartă, trăim în același cartier, totuși în lumi diferite. Pentru că în 1990 au luat naștere cele două lumi complet diferite regurgitate de fostul regim comunist, lumea celor cu șanse și a celor fără șanse.

Iar toți acești copii, ai celor care au făcut parte din sistem – securiști, funcționari prin ministere, gestionari la Alimentara, șefi de sală pe la restaurante, directori de întreprinderi falimentare, poeți care au pupat în cur regimul, turnători – au crescut, s-au ridicat. Prin propriile lor eforturi? Mai degrabă printr-o susținere parentală necondiționată, nu-ți lași copilul la greu, într-o lume ostilă și rea, capitalistă. Nu-l abandonezi și mai ales nu-l scupi în afara „sistemului”.

Nu, nu mi se pare corect să judeci oamenii în funcție de „greșelile” părinților (în măsura în care se pot numi greșeli...) sau de trecutul familiei, însă în toată viața mea adultă m-am lovit de ei, de copiii celorlalți. Copiii foștilor securiști, informatori, nomenclaturiști, ai oamenilor „bazați”, cu pile & relații. Mulți erau copii OK, la fel la mine, idealiști și pozitivi, părea să pornim în viață cu aceleași șanse, însă brusc îmi dădeam seama că ei reușeau acolo unde eu și mulți ca mine – copiii nimănui – nu reușeau. Deveneau oameni de succes, în vreme ce noi ne străduiam să ne plătim rate la casă și tot entuziasmul tinereții se ducea naibii, totul era doar deziluzie. I-am regăsit zece-douăzeci ani mai tîrziu, aceiași copii OK, pozitivi și idealiști, însă pe picioarele lor, cu funcții și cu bani puși deoparte, cu alți copii „asigurați”, în vreme ce eu și alții ca mine încă ne zbatem la o margine a unei vieți decente. Gîndiți-vă și sigur aveți și voi „cazurile” voastre, liceu, facultate, biznis, un fost coleg care trăiește bine-mersi la Londra sau la New York, se implică uneori la un mod ipocrit în problemele de aici, o ia ca pe o datorie morală... sau oameni care intră în politică, ignorîndu-și cu bună știință problemele din familia fără de care n-ar fi fost astăzi ce sînt, afișînd o falsă onestitate. Nu, nu poți să judeci... dar ce poți să spui la faza asta? Că tu n-ai avut noroc în viață fiindcă n-a fost tac-tu securist?

Anul trecut am făcut o primă vizită la Sighet, cînd am ieșit din memorial mi-a venit pur și simplu să vărs, atît de multă informație, atît de multă durere au fost copleșitoare chiar și pentru mine care îmi doresc să recuperez comunismul lucrurilor mici. Dar m-am bucurat că în muzeu erau multe cupluri cu copii, alți copii, alte generații, copii foarte mici, de 3-4 ani, care nu înțelegeau încă nimic, dar tropăiu în fosta închisoare, se jucau în celula lui Iuliu Maniu. Dacă voi, copiii celorlalți, vă veți da la un moment dat la o parte, poate că măcar acești copii, ai nimănui, vor reuși.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.