Filme pe bulevard

Publicat în Dilema Veche nr. 889 din 22 - 28 aprilie 2021
Zizi și neantul jpeg

De cînd mă știu, am trăit, practic, o viață paralelă în filme. Parcă lucrurile nu erau la locul lor dacă nu vedeam, în măsura posibilităților, și un film pe zi. Dacă nu-mi completam realitatea devenită, la un moment dat, cenușie cu o poveste din altă lume, din alt registru. În care orice era posibil. Sigur, asta nu s-a putut întîmpla de la început. Întîi eram prea mică, apoi nu existau atîtea filme disponibile pe cît mi-ar fi plăcut mie. Pe vremea aia, eram suficient de deșteaptă încît să-mi rulez propriile filme în minte, cînd citeam. Pînă la o vîrstă, cărțile au fost filmele mele.

La un moment dat, însă, cititul a devenit mai curînd o obligație: mă mutasem la un liceu de filologie-istorie, apoi am intrat la Facultatea de Filologie și cititul devenise meseria mea: învățam să citesc și să interpretez texte, apoi să scriu despre ele.

Așa că aveam nevoie de o evadare inclusiv din lumea cititului. Voiam ca în fața ochilor mei să se deruleze pur și simplu o altă lume. Mă aflam în România anilor ’80, în care nu numai că nu existau Netflix, HBO GO și mai multe canale, ci canalul unic al Televiziunii Române avea un program de vreo două ore cu totul. Da, lumea se uita la bulgari, țin minte că m-am uitat și eu o dată la o serie după Agatha Christie, dar, din cîte îmi amintesc, filmele erau dublate. Te mai puteai duce, pe la prieteni, sau chiar cu plată (era și ăsta un business al epocii) la video, să vezi cîte o casetă. Oamenii mai primeau aparatele din străinătate, iar de filme puteai face rost la bursa neagră, sau cum să-i spun, funcționa și pe atunci.

Am fost doar o dată, de două ori, la asemenea vizionări, țin minte că am văzut Carmina Burana și m-a marcat pînă-n ziua de azi. Dar cele mai multe filme de atunci nu le-am văzut la televizor și nici pe video, ci la cinema. Da, veți spune, și pe bună dreptate, că nu erau atîtea filme la cinema cît să-ți satisfacă nevoia de evaziune. Exista, totuși, un loc în care rulau ceva mai multe filme în același timp, și anume pe „bulevard”. Bulevardul 6 Martie de atunci și Regina Elisabeta de acum era paradisul cinema-urilor comuniste. Erau vreo șase, cred, aproape unul de altul. Culmea dezmățului, aveau și bufet, unele dintre ele. Și filmele puteau fi văzute la toate orele, cu excepția, evident, a celor de noapte: cred că ultimul spectacol se ținea maximum la ora 21.

Era o lume pe bulevard. Circulau tot soiul de zvonuri dezmățate despre zonă, și probabil că multe dintre ele erau adevărate. În orice caz, cînd pășeai pe 6 Martie aveai impresia că evadezi încă de dinainte de a intra la film. Intrai într-o lume mai permisivă, fugeai acolo de la treburile tale normale, cursuri, meditații sau ce alte formidabile îndatoriri mai aveai. Rulau acolo filme medii, cele mai multe de aventuri sau comedii. De serie B spre C. Dar nu avea nici o importanță: era exact ce-ți trebuia ca să ieși din cotidianul cenușiu.

Intram ca pe Tărîmul Făgăduinței în sălile mici și îmbîcsite. Nici vorbă de floricele sau nachos și Coca-Cola uriașe. Oamenii, în general, își cumpărau semințe la cornet, că astea se vindeau la tot pasul, și intrau cu ele în sală. Erau floricelele anilor ’80. Iar de băut, era mai complicat. Din cîte îmi amintesc, nu puteai pleca cu sticla, trebuia s-o înapoiezi la sfîrșit. Oricum, sticlele erau doar din sticlă, nu năvălise încă plasticul peste noi. Ori îi făceai ochi dulci doamnei de la bufet, să-ți lase sticla de Quick Cola pînă la sfîrșitul filmului și te jurai pe ce-aveai mai sfînt că o să i-o înapoiezi. Asta în cazul în care exista bufet. Ori veneai cu sucul tău de acasă, vreun sirop făcut de bunica ori apă de la  robinet, în ce recipient puteai improviza, poate un termos mic.

La orele de prînz era puțină lume în cinema. De asta, uneori, puteai vedea (și am văzut, nu o dată), ba chiar simți cîte-un șobolan cum traversează vioi dintr-o parte într-alta a stabilimentului. În primele rînduri se refugiau oamenii străzii, nu prea frumos mirositori. Era ca și cum ar fi avut locurile alea rezervate, îi lăsai în față și te așezai mai în spate. În spate de tot stăteau găștile prea vorbitoare, care comentau filmul cu glas atît de tare încît s-audă toată sala. Erau corul, comentatorii neoficiali a ceea ce se-ntîmpla pe ecran. Cei care ar fi făcut acum comentarii la postarea cu filmul de pe Facebook sau de oriunde pe net. Mulți dintre ei scuipau semințe în timp ce comentau și de asta, de cele mai multe ori, podeaua cinema-ului era un covor negricios de coji.

Comentariile lor se doreau comice, dar și umorul era, atunci, cenzurat. Nimic politic nu se permitea și nu se pronunța, cel puțin nu într-o sală de cinema cu atîția oameni străini, Doar în aparte, în grupuri mici, printre prieteni, se mai spuneau bancuri cu Ceuașescu. Aceleași comentarii se doreau obscene. Dar și asta era greu: mai mult de un sărut și o îmbrățișare nu pupai în filmele distribuite pe marile ecrane ale patriei. Erau cenzurate, tăiate. Așa că, dacă voiai să captezi atenția sălii, nu puteai decît să spui: „Pup-o, bă!”. Și să fii golan pe vremea aia se dovedește că era mai soft și mai light.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Șefa de promoție de la Silvicultură, Alexandra Staicu, muncește în Germania FOTO forestmania.ro
Șefa de promoție de la Silvicultură, angajată în Germania. De ce aleg tinerii străinătatea
Alexandra Staicu a terminat cu cea mai mare notă Facultatea de Silvicultură Brașov și a ales să muncească în Germania. Pe lângă salariile mai mari, oferta de locuri de muncă este mai diversificată.
Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
Conexiunea Kremlinului cu Casa Albă încă funcționează
Federația Rusă a tot oftat, de peste trei decenii, după întinderea teritorială a decedatei Uniuni Sovietice și iată că, pe 30 septembrie 2022, la Moscova s-a decis integrarea unor părți decupate din fostul teritoriu ex-sovietic ucrainean.
sant masina Galati
Un șofer beat a încercat să scoată mașina din șanț cu polițiștii pe urme. Cum s-a ajuns aici
Conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, iar la un moment dat a ajuns cu mașina într-un șanț. Ajutat de doi prieteni, a încercat să scoată mașina din șanț, dar a fost prins de polițiști.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.