Filme pe bulevard

Publicat în Dilema Veche nr. 889 din 22 - 28 aprilie 2021
Zizi și neantul jpeg

De cînd mă știu, am trăit, practic, o viață paralelă în filme. Parcă lucrurile nu erau la locul lor dacă nu vedeam, în măsura posibilităților, și un film pe zi. Dacă nu-mi completam realitatea devenită, la un moment dat, cenușie cu o poveste din altă lume, din alt registru. În care orice era posibil. Sigur, asta nu s-a putut întîmpla de la început. Întîi eram prea mică, apoi nu existau atîtea filme disponibile pe cît mi-ar fi plăcut mie. Pe vremea aia, eram suficient de deșteaptă încît să-mi rulez propriile filme în minte, cînd citeam. Pînă la o vîrstă, cărțile au fost filmele mele.

La un moment dat, însă, cititul a devenit mai curînd o obligație: mă mutasem la un liceu de filologie-istorie, apoi am intrat la Facultatea de Filologie și cititul devenise meseria mea: învățam să citesc și să interpretez texte, apoi să scriu despre ele.

Așa că aveam nevoie de o evadare inclusiv din lumea cititului. Voiam ca în fața ochilor mei să se deruleze pur și simplu o altă lume. Mă aflam în România anilor ’80, în care nu numai că nu existau Netflix, HBO GO și mai multe canale, ci canalul unic al Televiziunii Române avea un program de vreo două ore cu totul. Da, lumea se uita la bulgari, țin minte că m-am uitat și eu o dată la o serie după Agatha Christie, dar, din cîte îmi amintesc, filmele erau dublate. Te mai puteai duce, pe la prieteni, sau chiar cu plată (era și ăsta un business al epocii) la video, să vezi cîte o casetă. Oamenii mai primeau aparatele din străinătate, iar de filme puteai face rost la bursa neagră, sau cum să-i spun, funcționa și pe atunci.

Am fost doar o dată, de două ori, la asemenea vizionări, țin minte că am văzut Carmina Burana și m-a marcat pînă-n ziua de azi. Dar cele mai multe filme de atunci nu le-am văzut la televizor și nici pe video, ci la cinema. Da, veți spune, și pe bună dreptate, că nu erau atîtea filme la cinema cît să-ți satisfacă nevoia de evaziune. Exista, totuși, un loc în care rulau ceva mai multe filme în același timp, și anume pe „bulevard”. Bulevardul 6 Martie de atunci și Regina Elisabeta de acum era paradisul cinema-urilor comuniste. Erau vreo șase, cred, aproape unul de altul. Culmea dezmățului, aveau și bufet, unele dintre ele. Și filmele puteau fi văzute la toate orele, cu excepția, evident, a celor de noapte: cred că ultimul spectacol se ținea maximum la ora 21.

Era o lume pe bulevard. Circulau tot soiul de zvonuri dezmățate despre zonă, și probabil că multe dintre ele erau adevărate. În orice caz, cînd pășeai pe 6 Martie aveai impresia că evadezi încă de dinainte de a intra la film. Intrai într-o lume mai permisivă, fugeai acolo de la treburile tale normale, cursuri, meditații sau ce alte formidabile îndatoriri mai aveai. Rulau acolo filme medii, cele mai multe de aventuri sau comedii. De serie B spre C. Dar nu avea nici o importanță: era exact ce-ți trebuia ca să ieși din cotidianul cenușiu.

Intram ca pe Tărîmul Făgăduinței în sălile mici și îmbîcsite. Nici vorbă de floricele sau nachos și Coca-Cola uriașe. Oamenii, în general, își cumpărau semințe la cornet, că astea se vindeau la tot pasul, și intrau cu ele în sală. Erau floricelele anilor ’80. Iar de băut, era mai complicat. Din cîte îmi amintesc, nu puteai pleca cu sticla, trebuia s-o înapoiezi la sfîrșit. Oricum, sticlele erau doar din sticlă, nu năvălise încă plasticul peste noi. Ori îi făceai ochi dulci doamnei de la bufet, să-ți lase sticla de Quick Cola pînă la sfîrșitul filmului și te jurai pe ce-aveai mai sfînt că o să i-o înapoiezi. Asta în cazul în care exista bufet. Ori veneai cu sucul tău de acasă, vreun sirop făcut de bunica ori apă de la  robinet, în ce recipient puteai improviza, poate un termos mic.

La orele de prînz era puțină lume în cinema. De asta, uneori, puteai vedea (și am văzut, nu o dată), ba chiar simți cîte-un șobolan cum traversează vioi dintr-o parte într-alta a stabilimentului. În primele rînduri se refugiau oamenii străzii, nu prea frumos mirositori. Era ca și cum ar fi avut locurile alea rezervate, îi lăsai în față și te așezai mai în spate. În spate de tot stăteau găștile prea vorbitoare, care comentau filmul cu glas atît de tare încît s-audă toată sala. Erau corul, comentatorii neoficiali a ceea ce se-ntîmpla pe ecran. Cei care ar fi făcut acum comentarii la postarea cu filmul de pe Facebook sau de oriunde pe net. Mulți dintre ei scuipau semințe în timp ce comentau și de asta, de cele mai multe ori, podeaua cinema-ului era un covor negricios de coji.

Comentariile lor se doreau comice, dar și umorul era, atunci, cenzurat. Nimic politic nu se permitea și nu se pronunța, cel puțin nu într-o sală de cinema cu atîția oameni străini, Doar în aparte, în grupuri mici, printre prieteni, se mai spuneau bancuri cu Ceuașescu. Aceleași comentarii se doreau obscene. Dar și asta era greu: mai mult de un sărut și o îmbrățișare nu pupai în filmele distribuite pe marile ecrane ale patriei. Erau cenzurate, tăiate. Așa că, dacă voiai să captezi atenția sălii, nu puteai decît să spui: „Pup-o, bă!”. Și să fii golan pe vremea aia se dovedește că era mai soft și mai light.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.