Lumea de dincolo

Publicat în Dilema Veche nr. 886 din 1 - 7 aprilie 2021
Zizi și neantul jpeg

La un moment dat, pe la sfîrșit de ani ʼ70, oameni din jurul nostru au început să dispară. „Să dispară” nu în sensul în care au fost răpiți de alieni, ci pentru că unii dintre ei au emigrat definitiv în alte țări.

Cred că prima care a dispărut din peisaj, cînd eram foarte mică, a fost nașa mea Zizi. Ea era fata vecinei de vizavi a bunicilor mei, prietenă de-o viață cu ei, mai ales în condițiile în care aceasta își crescuse fata singură, pentru că bărbatul ei murise în închisorile comuniste. Prietena bunicilor, pe numele ei Elizabeta Roșca, trebuise să se angajeze muncitoare la Adesgo ca să-și crească fiica. Oca, fiindcă așa-i spuneam eu doamnei Roșca, venea zilnic la bunicii mei. Relația lor era mai mult decît de familie. Mama și unchiul meu au crescut împreună cu nașa mea Zizi, ca frații. Iar Oca a fost pentru mine o doua bunică.

Cert e că marea iubire a lui Zizi, Mircea, un inginer nu mai știu de care, emigrase cu cîțiva ani înainte, împreună cu mama lui. Eu îmi petreceam destul timp din copilăria mică cu Oca: ea-mi asigura contactele cu exteriorul, era mai mobilă, era „femeia de lume”, în timp ce bunica mea rămăsese femeia de casă, cea pentru care tot ce se afla dincolo de casă și curte era ostil. Oca mă ducea în parc și-n diverse plimbări prin oraș, care depășeau zona strictă despre care povestisem în articolul precedent. Depășeau zona Adesgo – Giurgiului – 11 Iunie. Cînd ieșeam din teritoriile familiare, aveam aceeași senzație ca atunci cînd navigam cu tramvaiul 12: de irealitate, de suprarealitate, de pășire într-o lume mai curînd mitică.

Oca mă ducea în zona bulevardului Carol și a Căii Moșilor (zonă în care, mai tîrziu, aveam să locuiesc și care avea să-mi devină atît de familiară), cam pe strada Sf. Ștefan și pe alte cîteva străzi care „izvorau” din ea. Îmi plăcea totul pe acolo, țin minte pomii uriași, casele vechi, blocurile interbelice. Aveam cu claritate senzația că pășeam pe o altă planetă. Senzație întreținută și de poveștile Ocăi, despre niște personaje pe care nu le cunoscusem vreodată și păreau imaginare, deși erau cît se poate de reale: Mircea și mama lui. Mama lui era „de familie bună”, chiar aristocrată, nici nu mai știu, și cît de bogată se putea pentru vremurile alea. Prin zona Sf. Ștefan mai era o casă a familiei respective, de care avea acum grijă Oca, nu mai știu detaliile. Dar știu că a fost prima mea legătură conștientă cu „lumea de dincolo”. Cu Occidentul. Cu lumea care nu făcea parte din blocul comunist. Cu lumea interzisă.

Ce înțelegeam cînd eram mică din poveștile Ocăi? Că Mircea și mama lui erau într-un loc din care nu se mai puteau întoarce. Sună de-a dreptul transcendental, dar de fapt locul respectiv era ori Frankfurt, ori Paris. Cred că Mircea trăia la Frankfurt și lucra la Paris. Dar lipsa de acces și, pe atunci, lipsa de cunoștințe despre locurile respective le făceau să pară așa. La care se adăuga, pe lîngă imaginile din filme sau din cărțile pentru copii pe care le citeam pe atunci, propaganda regimului privind Occidentul: îmi aduc și acum aminte și-mi vine să rîd (deși, de fapt, ar trebui să-mi vină să plîng): ni se spunea, nici nu mai știu unde, pe la școală, că, în Occident, dacă ți-era rău pe stradă și te prăbușeai, nimeni nu te ridica... Eram îndoctrinați cu imaginea unei lumi reci și crude, lipsite de altruism și empatie.

De parcă noi, pe vremea aia, știam ce sînt alea empatie și altruism. În minunata societate socialistă multilateral dezvoltată nu prea vedeam așa ceva. Ci dimpotrivă. Vedeam lașitatea oamenilor care, în caz de vreun conflict minor, cum ar fi unul în autobuz, erau aproape necondiționat de partea autorităților și nu a celui oprimat care îndrăznea să deschidă gura. Vedeam cum, în general, fiecare era pentru el și familia lui: pentru că nu se găseau destule și totul se obținea cu efort, oamenii își depuneau proviziile cu greu obținute doar în propriile vizuine. Pentru că statul era, pînă la urmă, dușman, cetățenii lui se ocupau doar de propriile bătături și nu de cele comune: acolo erau scoși cu forța la munci zise patriotice și detestau, în cea mai mare parte, lucrul ăsta, precum și orice idee de colectivitate și comunitate. De asta a fost atît de greu și după ʼ89 să căpătăm oarece spirit civic, să învățăm că spațiul public e tot al nostru și să facem ceva pentru alții.

Cert e că Oca mă ducea într-o lume care parcă, tot ca-n La țigănci, făcea legătura cu lumea de  dincolo. O lume fantastică, minunată și controversată, the promised land unde nu credeam că vom avea acces vreodată. Analizînd toate astea retrospectiv, îmi dau seama măcar puțin cum au luat ființă miturile despre tărîmul celălalt.

La un moment dat, Zizi însăși, pînă atunci personaj real, a devenit unul fictiv. A dispărut. S-a dus după Mircea al ei, pe lumea cealaltă. O lume cît se poate de reală, însă: a emigrat în Austria, mai întîi, la Klagenfurt, unde avea o mătușă. Au ajutat-o și originile ei germane. Acolo se putea nu doar întîlni cu Mircea al ei, ci chiar căsători. Ceea ce s-a și întîmplat, după un timp. Dar despre asta și altele în articolul viitor.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.