Lumea de dincolo

Publicat în Dilema Veche nr. 886 din 1 - 7 aprilie 2021
Zizi și neantul jpeg

La un moment dat, pe la sfîrșit de ani ʼ70, oameni din jurul nostru au început să dispară. „Să dispară” nu în sensul în care au fost răpiți de alieni, ci pentru că unii dintre ei au emigrat definitiv în alte țări.

Cred că prima care a dispărut din peisaj, cînd eram foarte mică, a fost nașa mea Zizi. Ea era fata vecinei de vizavi a bunicilor mei, prietenă de-o viață cu ei, mai ales în condițiile în care aceasta își crescuse fata singură, pentru că bărbatul ei murise în închisorile comuniste. Prietena bunicilor, pe numele ei Elizabeta Roșca, trebuise să se angajeze muncitoare la Adesgo ca să-și crească fiica. Oca, fiindcă așa-i spuneam eu doamnei Roșca, venea zilnic la bunicii mei. Relația lor era mai mult decît de familie. Mama și unchiul meu au crescut împreună cu nașa mea Zizi, ca frații. Iar Oca a fost pentru mine o doua bunică.

Cert e că marea iubire a lui Zizi, Mircea, un inginer nu mai știu de care, emigrase cu cîțiva ani înainte, împreună cu mama lui. Eu îmi petreceam destul timp din copilăria mică cu Oca: ea-mi asigura contactele cu exteriorul, era mai mobilă, era „femeia de lume”, în timp ce bunica mea rămăsese femeia de casă, cea pentru care tot ce se afla dincolo de casă și curte era ostil. Oca mă ducea în parc și-n diverse plimbări prin oraș, care depășeau zona strictă despre care povestisem în articolul precedent. Depășeau zona Adesgo – Giurgiului – 11 Iunie. Cînd ieșeam din teritoriile familiare, aveam aceeași senzație ca atunci cînd navigam cu tramvaiul 12: de irealitate, de suprarealitate, de pășire într-o lume mai curînd mitică.

Oca mă ducea în zona bulevardului Carol și a Căii Moșilor (zonă în care, mai tîrziu, aveam să locuiesc și care avea să-mi devină atît de familiară), cam pe strada Sf. Ștefan și pe alte cîteva străzi care „izvorau” din ea. Îmi plăcea totul pe acolo, țin minte pomii uriași, casele vechi, blocurile interbelice. Aveam cu claritate senzația că pășeam pe o altă planetă. Senzație întreținută și de poveștile Ocăi, despre niște personaje pe care nu le cunoscusem vreodată și păreau imaginare, deși erau cît se poate de reale: Mircea și mama lui. Mama lui era „de familie bună”, chiar aristocrată, nici nu mai știu, și cît de bogată se putea pentru vremurile alea. Prin zona Sf. Ștefan mai era o casă a familiei respective, de care avea acum grijă Oca, nu mai știu detaliile. Dar știu că a fost prima mea legătură conștientă cu „lumea de dincolo”. Cu Occidentul. Cu lumea care nu făcea parte din blocul comunist. Cu lumea interzisă.

Ce înțelegeam cînd eram mică din poveștile Ocăi? Că Mircea și mama lui erau într-un loc din care nu se mai puteau întoarce. Sună de-a dreptul transcendental, dar de fapt locul respectiv era ori Frankfurt, ori Paris. Cred că Mircea trăia la Frankfurt și lucra la Paris. Dar lipsa de acces și, pe atunci, lipsa de cunoștințe despre locurile respective le făceau să pară așa. La care se adăuga, pe lîngă imaginile din filme sau din cărțile pentru copii pe care le citeam pe atunci, propaganda regimului privind Occidentul: îmi aduc și acum aminte și-mi vine să rîd (deși, de fapt, ar trebui să-mi vină să plîng): ni se spunea, nici nu mai știu unde, pe la școală, că, în Occident, dacă ți-era rău pe stradă și te prăbușeai, nimeni nu te ridica... Eram îndoctrinați cu imaginea unei lumi reci și crude, lipsite de altruism și empatie.

De parcă noi, pe vremea aia, știam ce sînt alea empatie și altruism. În minunata societate socialistă multilateral dezvoltată nu prea vedeam așa ceva. Ci dimpotrivă. Vedeam lașitatea oamenilor care, în caz de vreun conflict minor, cum ar fi unul în autobuz, erau aproape necondiționat de partea autorităților și nu a celui oprimat care îndrăznea să deschidă gura. Vedeam cum, în general, fiecare era pentru el și familia lui: pentru că nu se găseau destule și totul se obținea cu efort, oamenii își depuneau proviziile cu greu obținute doar în propriile vizuine. Pentru că statul era, pînă la urmă, dușman, cetățenii lui se ocupau doar de propriile bătături și nu de cele comune: acolo erau scoși cu forța la munci zise patriotice și detestau, în cea mai mare parte, lucrul ăsta, precum și orice idee de colectivitate și comunitate. De asta a fost atît de greu și după ʼ89 să căpătăm oarece spirit civic, să învățăm că spațiul public e tot al nostru și să facem ceva pentru alții.

Cert e că Oca mă ducea într-o lume care parcă, tot ca-n La țigănci, făcea legătura cu lumea de  dincolo. O lume fantastică, minunată și controversată, the promised land unde nu credeam că vom avea acces vreodată. Analizînd toate astea retrospectiv, îmi dau seama măcar puțin cum au luat ființă miturile despre tărîmul celălalt.

La un moment dat, Zizi însăși, pînă atunci personaj real, a devenit unul fictiv. A dispărut. S-a dus după Mircea al ei, pe lumea cealaltă. O lume cît se poate de reală, însă: a emigrat în Austria, mai întîi, la Klagenfurt, unde avea o mătușă. Au ajutat-o și originile ei germane. Acolo se putea nu doar întîlni cu Mircea al ei, ci chiar căsători. Ceea ce s-a și întîmplat, după un timp. Dar despre asta și altele în articolul viitor.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.
E cool să postești jpeg
Discursul populist (sau cine mănîncă poporul?)
Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.
Despre viața filosofului  Un scenariu inactual jpeg
Despre viața filosofului. Un scenariu inactual
În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Roua învierii
Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.
Zizi și neantul jpeg
Educație religioasă
În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Au apărut: artist multimedia, barista și expert în prăjirea cafelei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.