Scuze de război

Publicat în Dilema Veche nr. 106 din 2 Feb 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Presa a dobîndit o mare credibilitate după 1990: în toate sondajele, ani la rînd, instituţiile care se bucurau de încrederea cetăţenilor au fost biserica, armata şi presa. O astfel de triadă e oarecum nefirească: lîngă două instituţii simbolice, a căror autoritate vine direct din Evul Mediu, apare o instituţie a modernităţii şi democraţiei. Mă întreb dacă imensa încredere în presă nu a intrat cumva tot în "ordinea simbolică" a postcomunismului românesc: înainte de a se bucura de drepturile şi avantajele concrete ale democraţiei, cetăţenii români s-au bucurat de libertatea de expresie; înainte de a înţelege ce fel de societate vor şi cum o pot construi, cetăţenii s-au trezit că pot înjura Guvernul şi preşedintele, că pot bombăni în voie şi că în ziare pot citi vrute şi nevrute, după ce timp de decenii presa fusese plină de lemnoşenii, iar televiziunea unică le oferise, obsedant, figura conducătorului şi "realizărili" sale. Or, începînd din 22 decembrie 1989, greu încercatul popor român (altminteri latin şi balcanic, deci predispus la vorbe şi bîrfeturi, la pulsiuni expresive şi ornamentaţii retorice) s-a trezit cu această jucărie necunoscută numită presă liberă. Mai degrabă decît încredere în sensul societăţilor democratice mature, românii au căpătat un fel de credinţă în presă: proba supremă a Adevărului a devenit, în conversaţiile noastre de toate zilele, constatarea că "aşa e, dom'le, scriu şi ăştia în ziare" sau "a spus şi la televizor"... După ce Revoluţia transmisă în direct a aruncat mass-media în mitologia tranziţiei, ziarele şi televiziunile au devenit (după cum au demonstrat în analize riguroase cercetători precum Peter Gross şi Alina Mungiu-Pippidi) substitute ale Opoziţiei (pe vremea cînd Opoziţia politică era firavă), tribună de dezbatere, umăr prietenesc pe care cetăţenii îşi puteau plînge necazurile, instanţă care "ne rezolvă" problemele (dacă nu la modul concret, măcar prin faptul că îi "combate bine" pe "ăştia de la putere") şi multe altele, dar a fost în mai mică măsură ceea trebuie să fie presa într-o societate democratică matură şi conştientă de sine: o sursă de informare corectă şi de dezbatere argumentată. Politicienii au contribuit şi ei la instituirea acestui "mit" şi a credinţei în "presa- cea- bună- care- e- alături- de-cetăţeni": au încercat să se pună bine cu ea sau, dimpotrivă, să-i limiteze puterile, în funcţie de cum o percepeau - ca "zăhărel" sau ca "bici". De cîtva timp, în unele sondaje a apărut pe locul al treilea la "încredere", după biserică şi armată, Uniunea Europeană. În percepţia publică are loc acelaşi mecanism de "mitologizare": dacă presa "nu ne rezolvă", atunci măcar UE ar putea să-i mai ia de guler pe "ăştia". Cum mass-media românească şi-a luat însă în serios (uneori prea în serios) rolul de "cîine de pază al democraţiei", şi cum unora li s-a urcat la cap statutul de eroi în care poporul are încredere la fel ca în biserică şi armată (adică în Preot şi Războinic, dacă e să vorbim în termeni medievali), uneori presa intră - cu voie sau fără de voie - în jocuri complicate, care o depăşesc şi din care iese prost. Nu în totalitatea ei, desigur, ci prin reprezentanţi. E trist că "li se întîmplă" tocmai reprezentanţilor de marcă, exponenţilor presei considerate serioase, "de referinţă". Campania împotriva doamnei Monica Macovei a început, în Jurnalul naţional şi în Gândul, cu răpăit de tobe care chema cetăţenii să asiste la execuţia publică: avem un "docoment" trimis de doamna ministru care demonstrează indubitabil că şi-a vîrît nasul în treburile independentei şi neprihănitei noastre procuraturi. După ce redactorul-şef de la Gândul anunţase pe la posturi de radio şi TV că ziarul va publica şi scrisorica semnată, făcînd un întreg balet printre termeni din jargonul jurnalistic ("sursă", "verificare" etc.), Cristian Tudor Popescu, directorul ziarului, s-a transformat din războinic în cavaler şi şi-a cerut scuze în public: s-a dovedit că "docomentul", de fapt, nu există. Evenimentul zilei, care anul trecut produsese un episod asemănător, dezvăluind zgomotos o pretinsă beţie a doamnei Monica Macovei şi sfîrşind prin a-şi cere scuze, n-a ratat ocazia de a-şi sancţiona scurt şi necruţător concurenţa: a făcut din scuzele Gândului ştirea principală a ediţiei de miercuri, 1 februarie. "La vivat concurenţa", lucrurile sînt chit: în calitatea sa de director al Clubului de Presă, Cristian Tudor Popescu criticase dur eroarea profesională a celor de la Evenimentul zilei; acum, aceştia din urmă şi-au frecat mulţumiţi mîinile dîndu-l de ruşine pe prima pagină. Cavalereşte vorbind, lucrurile par iarăşi lămurite: am greşit (e omeneşte), ne-am cerut scuze (deci sîntem oameni civilizaţi), să ne vedem în continuare de treabă. Dar pentru spiritul public şi pentru profesia de jurnalist gravitatea abia acum apare în toată goliciunea ei: intraţi în sarabanda "luptei cu politicienii" în care setea de a dezvălui ceva cu orice preţ (şi de a o face primii) omoară în faşă şi rigoarea profesională, şi bunul-simţ, jurnalişti cu notorietate, transformaţi de public în "eroi ai zilelor noastre", ajung simple victime ale "contextului", ale jocurilor subterane, ale propriei infatuări şi superficialităţi. Pentru cetăţeanul simplu, cititor de ziare şi privitor la televizor, e din ce în ce mai greu să priceapă ce se întîmplă, cine sînt "băieţii buni" şi cine sînt "băieţii răi". Seduşi de propria morgă eroică şi ameţiţi de înălţimea baricadei pe care s-au urcat, jurnaliştii neamului se comportă în continuare ca Războinici care ne apără, şi ca Preoţi care ne mîntuie, incapabili să-şi asume, democratic şi modern, rolul de parteneri ai cetăţenilor în dezbaterea problemelor din spaţiul public.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.