Expresia asta atribuită talibanilor e adesea folosită pentru a sublinia situația de pe teren în „războiul veșnic” dintre radicalii islamiști din Afganistan și forțele internaționale care au invadat țara după atentatele din septembrie 2001. Altfel spus, oricîte înfrîngeri ar fi suferit, și au suferit multe, talibanii au știut tot timpul că americanii și aliații lor se vor retrage la un moment dat.
Acest moment a venit la jumătatea lui aprilie, cînd președintele Joe Biden, un adversar vechi al prelungirii prezenței trupelor americane în Afganistan, a anunțat că termenul-limită pentru părăsirea bazelor construite de-a lungul a douăzeci de ani de război va fi un simbolic 11 septembrie 2021. Președintele a trecut astfel peste sfaturile consilierilor săi care ar fi preferat o retragere condiționată de capacitatea guvernului ales afgan de a face față amenințărilor venite din partea grupurilor radicale islamiste.
Anunțul președintelui poate fi interpretat ca un semn al oboselii și exasperării unui public american care nu mai înțelege de multă vreme de ce guvernul insistă într-un exercițiu din care singurele rezultate palpabile sînt pierderile financiare și de vieți omenești.
Iar costurile sînt uriașe. Cifrele exacte sînt greu de calculat, dar un studiu realizat de Brown University estima că, pînă în 2020, Statele Unite au cheltuit aproximativ 978 de miliarde de dolari pentru efortul de război din Afganistan și Pakistan. Pakistanul a fost inclus în calcul pentru că e folosit ca bază de pornire pentru unele operațiuni din interiorul Afganistanului. Majoritatea sumelor au fost folosite pentru operațiuni în teren și cheltuieli de personal (echipament, asistență medicală, salarii și diverse alte beneficii specifice personalului militar). Însă au fost alocate și sume considerabile pentru reconstrucția țării – potrivit unui raport oficial, aproximativ 143 de miliarde de dolari au fost cheltuite în acest scop. Jumătate din această sumă a mers către întărirea armatei afgane și a forțelor de poliție care ar trebui să preia în totalitate sarcina de menținere a securității. Se vorbește mai puțin despre sumele pierdute ca urmare a corupției, managementului prost și neglijenței – un document al Congresului, citat de BBC, estimează că, doar între 2009 și 2019, 19 miliarde de dolari au dispărut așa. Calculul nu acoperă perioada de la începutul războiului, cînd au fost probabil și cele mai mari cheltuieli legate de stabilizarea țării.
Dincolo de bani, sînt și pierderile umane. În douăzeci de ani de război, Statele Unite au pierdut 2.300 de militari uciși în acțiune, iar alți peste 20.000 au fost răniți. Dat fiind că au fost ani în care prezența militară americană în Afganistan a ajuns la peste 100.000 de persoane, cifrele acestea sînt relativ mici. Însă nu toți cei care au pierit în acest război au pașaport american. Forțele de securitate ale guvernului de la Kabul au pierdut, potrivit Brown University, peste 64.000 de persoane în confruntarea cu extremiștii islamiști. Cel mai mare preț, însă, a fost plătit de populația civilă – 111.000 de oameni au fost uciși sau răniți în confruntările dintre cele două tabere doar între 2009 și 2021. Estimarea aparține Misiunii de Asistență în Afganistan a ONU.
Și toate acestea pentru ce? E greu de spus. Administrația afgană este instabilă și nesigură, talibanii anticipează o revenire la putere și își ascund cu greu nerăbdarea, iar lumea nu e neapărat un loc mai sigur. Firește, în acești ani, liderul Al-Qaeda, Osama bin Laden, a fost executat de forțele speciale americane, mullah-ul Omar (fondatorul mișcării talibane) a murit de moarte bună într-un loc și la o dată care sînt încă dezbătute de analiști, însă dispariția celor doi nu a schimbat mare lucru. Afganistanul rămîne același loc straniu în care marile puteri ale lumii se împotmolesc și nu reușesc niciodată să lase în urmă ceva durabil. Au pățit-o sovieticii în anii ʼ80 ai secolului trecut, li se întîmplă în 2021 americanilor. În atari condiții, încăpățînarea președintelui Biden e perfect îndreptățită. Departe de a declara vreo victorie, administrația americană face un exercițiu de control al pagubelor, mai ales în condițiile în care principalele sale preocupări acum țin de recuperarea post-pandemie (un eveniment care produce infinit mai multe pierderi) și de criza emigranților de la granița de sud a țării.
I s-a reproșat președintelui că, lăsînd Afganistanul într-un echilibru mai degrabă fragil, nu face decît să creeze condițiile pentru noi atacuri asemănătoare celor care au dus la izbucnirea războiului. Sugestii în acest sens vin mai ales din zona Partidului Republican, tradițional mai apropiat de mediile de securitate națională. Însă asemenea afirmații ignoră două realități evidente. Prima dintre ele e că și precedentul președinte, un republican, avea exact aceleași intenții bazate pe calcule asemănătoare, chiar dacă raționalizarea lor în public, sau măcar stilul ei, era diferită. A doua este observația banală că nici unul dintre cei care au organizat și executat atentatele de la 11 septembrie nu venea din medievalul și bizarul Afganistan. Mohamned Atta, liderul din teren, era egiptean, 15 dintre ceilalți 18 veneau din Arabia Saudită, unul din aliații Statelor Unite din Orientul Mijlociu. Tot saudit era și Osama Bin Laden. Afganistanul a fost bază pentru Al-Qaeda, însă doar atît.
Altfel spus, criminalii n-au patrie, ci doar victime. Și dacă cineva dorește ca următorul Bin Laden să nu mai primească adăpost pentru a pregăti noi tragedii, poate ar fi mai util ca războaie izbucnite din orgoliu și ignorate de comunitatea internațională să fie oprite la timp. Pentru un astfel de exemplu, uitați-vă un pic la Yemen. Tic-tac!
Teodor Tiţă poate fi găsit și la twitter.com/jaunetom.
