Se apropie sfîrșitul semestrului I și, implicit, momentul încheierii mediilor, context în care Ministerul Educației și Cercetării a decis că acestea se pot încheia cu două note, indiferent de numărul de ore pe care o disciplină sau alta le are în orarul elevilor și, de asemenea, fără a se da teze. În fapt, este o prelungire a aceleiași măsuri din anul precedent, luată pentru semestrul al II-lea.

În opinia mea, este o măsură binevenită, o spun din capul locului, în ambele sale dimensiuni. Am mai scris despre eliminarea tezelor și cu altă ocazie, iar în privința încheierii mediilor cu două note sînt de părere că nu e o problemă, ba chiar că permite atît profesorilor, cît și elevilor să se concentreze mai mult pe dezvoltarea competențelor decît pe goana după bifarea unui număr. Vreau să dezvolt puțin însă subiectul, pentru că mi se pare important.

Am fost zilele acestea într-un context de comunicare cu un număr mai mare de profesori din întreaga țară, ocazie cu care s-a luat în discuție și această chestiune, fapt care m-a determinat să redeschid acum subiectul și să îl nuanțez, ba chiar să îmi recalibrez chiar eu poziția față de cea formulată cu altă ocazie sau, mai bine spus, să mi-o situez într-o perspectivă mai largă.

Aș porni de la observația că, la treizeci de ani după momentul 1989, sistemul nostru de învățămînt e aproape în aceeași formulă de rezolvare a evaluării la clasă, formulă care are o istorie mai îndelungată, mergînd pînă spre Spiru Haret. Mare nume al reformării învățămîntului, dar, totuși, aparținînd unei epoci care s-a stins de mai bine de o sută de ani. Evaluarea și notarea pe parcursul școlarizării sînt neschimbate practic, existînd doar ocazional unele mici ajustări, schimbări ale ponderilor notelor în medie. Sistemul e însă același, medie aritmetică a notelor, în prezent – dacă punem între paranteze momentul pandemic –, cu obligativitatea existenței unui număr de note mai mare cu unu față de numărul de ore din orar, iar la unele discipline cu teză, care intră într-un calcul aritmetic și ea.

E greu să faci reforme și să schimbi radical lucruri, pentru că prima reacție poate fi de rezervă sau chiar de revoltă, omul fiind în general tentat să păstreze ceea ce ce îi este familiar, să respingă ceea ce e nou din teama de necunoscut, din comoditate. Dar zona aceasta a evaluării este una dintre cele pe care le consider obligatoriu de reformat cît mai curînd și voi saluta cu respect ministrul care va fi destul de vizionar și de curajos pentru a demara un proces de acest fel. Să luăm puțin la bani mărunți povestea, încercînd să-i scriem ideile principale.

Sistemul nostru presupune notare cu cifre de la 1 la 10 și, cum explicam mai sus, medie aritmetică, plus teza la unele materii (discriminatoriu, firește!) și un număr de note mai mare ca numărul de ore de la clasă. Ne-am obișnuit atît de mult cu acest sistem, încît nu ne imaginăm altul, mai modern, mai apropiat de paradigma dezvoltării personale și a formării competențelor, mai apropiat chiar de o abordare transdisciplinară și de cuprindere pe arii curriculare a acestora. Însă sistemul nostru nu este unic în lume, ba chiar este destul de periferic, dacă privim spre alte țări unde evaluarea se face după cu totul alte principii, în unele neexistînd deloc note, ci calificative.

Să ne imaginăm, spre exemplu, un sistem în care profesorul nu trăiește cu presiunea „notării ritmice” – sintagmă obsedantă și nesănătoasă –, pentru că nu trebuie să dea note pe parcurs, ci doar să facă evaluări periodice, în care să marcheze narativ gradul de atingere a unor competențe și progresul înregistrat de elevi. Cu o evaluare sumativă doar la final de semestru, de exemplu, pe care să o conceapă astfel încît să urmărească și el strict gradul de formare a competențelor, fără obsesia verificării tuturor achizițiilor la nivel de informație. Un model smart de evaluare de acest fel poate fi conceput în formule diverse, care să nu depășească o oră sau care să fie etapizat pe parcursul mai multor ore, în secvențe mai scurte. Da, elevul să nu primească note pe parcurs, ci doar evaluări calitative, pe un sistem poate cu calificative, iar la final să primească o singură notă, care sumarizează gradul de formare a competențelor. Vin și cu un exemplu simplu de argument în favoarea ideii, prin care să șubrezesc încrederea în formula actuală: orice profesor a întîlnit elevi care pe parcursul semestrului au avut momente de fluctuație, care au prins un 7, să zicem, la un test, sau un 6 la un răspuns oral, dar care la final de semestru, la teză, spre exemplu, au demonstrat o creștere valorică importantă, urcînd la un 9 sau chiar la 10. De ce trebuie el să fie notat și cu șasele, și cu șaptele de pe parcurs, cînd de fapt a ajuns la un alt nivel? Nu e nedrept? În opinia mea, este! Elevului respectiv, deși îl vezi că a ajuns la nivel de 9 sau de 10, media îi iese doar 7 sau 8 în cele din urmă. Îl diminuezi din ceea ce este el acum, prin ceea ce a fost cîndva, într-un moment poate mai prost. Și n-ai ce face.

O altă idee – pentru că ceea ce mi-aș dori este nașterea unei dezbateri ample asupra subiectului, nu neapărat preluarea opțiunilor mele – poate fi gîndită pe un sistem de credite, care să pondereze la nivel de arii curriculare evaluările. Adică, dacă elevul este la un profil umanist, filologic poate, notarea la final de semestru să fie făcută printr-o ponderare cu credite a evaluărilor pe discipline, astfel încît în nota finală acordată pe arii curriculare să se regăsească în procente diferite disciplinele studiate, în funcție de relevanța lor pentru construcția unui profil al absolventului specializat în domeniul filologic. O altă pondere să o aibă matematica, de exemplu, în raport cu spaniola.

Sînt doar cîteva idei, dar fondul pe care aș vrea să îl văd luat în discuție este al schimbării. Avem nevoie de un alt sistem de evaluare și am senzația că acum este un moment potrivit pentru a se demara un proces al acestei schimbări. De ce să nu ne imaginăm că de la toamnă, de exemplu, s-ar putea schimba ceva în acest sens? Vi se pare inimaginabil?

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.