USR și-a desemnat candidatul la președinție în persoana lui Dan Barna, președintele partidului. Votul de la congresul din weekend are un caracter mai degrabă simbolic decît practic. Negocierile dintre USR şi PLUS nu sînt încă finalizate, deci nu este clar cum își vor repartiza cei doi lideri de partid ambițiile. După votul din 26 mai, funcțiile de premier și de președinte par să devină ținte realizabile. Dacian Cioloș are de partea sa experiența anterioară în funcții executive, Dan Barna are, paradoxal, avantajul de a nu avea un astfel de trecut, astfel încît, indiferent de rezultatul negocierilor, el nu va trebui să răspundă pentru lucruri mai puțin reușite din trecut.

De altfel, săptămîna a fost dominată de prezidențiale. Într-o încercare tardivă de a-și îmbunătăți imaginea internă și externă, coaliția PSD-ALDE a dat afară doi miniștri intens contestați, însă nu a reușit să se pună de acord asupra strategiei pentru prezidențiale. Strategie care, între noi fie vorba, nu e tocmai ușor de construit. Conducerea PSD a votat pentru nominalizarea unui candidat propriu, trimițînd pe veșnicele plaiuri ale vînătorii speranțele domnului Călin Popescu Tăriceanu. Dl Tăriceanu spera, de la înalțimea unei poziții personale decente în sondaje (nu și a ALDE, care e virtual dispărut), să poată construi o coaliție cu ajutorul căreia să intre în turul doi împreună cu Klaus Iohannis.

Propunerea șefului Senatului nu e lipsită de logică, însă nici PSD nu e chiar absurd atunci cînd decide să aibă totuși un candidat. Pentru PSD e esențial să proiecteze un nivel decent de putere în teritoriu, iar abandonarea cursei pentru prezidențiale chiar și în favoarea unui partener apropiat ar fi un prim și grav semn de slăbiciune. Apoi, probabil multă lume a uitat, dl Tăriceanu nu e tocmai un om de campanie. Discursurile sale sînt terne, între el și oameni nu se creează nici o legătură reală și are tendința de a izbucni la nervi. Poate vă mai amintiți cum, acum 14 ani, premierul Tăriceanu se răstea la o doamnă a cărei casă fusese lovită de inundații: „Ce vreți, să vă fac hotel?“. Femeia aceea n-a uitat și peste zece ani avea să voteze pentru Klaus Iohannis.

Revenind la strategia PSD, dincolo de iepurașii ambițioși din tripleta Teodorovici-Fifor-Pleșoianu, partidul are două variante realiste: Viorica Dăncilă și Gabriela Firea. Doamna Dăncilă dă dovadă de un oarecare curaj refuzînd să excludă o candidatură, și lucrul ăsta trebuie să i se recunoască. Are de partea sa cîteva avantaje importante, dar nu hotărîtoare: sub conducerea ei, PSD a abandonat direcția stupid-izolaționistă pe care se înscrisese înainte de alegeri, asaltul asupra Justiției a încetat, iar o sumă de personaje toxice au fost îndepărtate. Însă doamna Dăncilă a patronat toate lucrurile astea înainte de alegeri din pozițiile de premier și președinte executiv al PSD. Ea rămîne premierul lui Liviu Dragnea, iar pagubele produse țării și partidului n-ar trebui totuși recompensate cu o candidatură, fie ea și motivată de pragmatism.

Gabriela Firea e singura reprezentantă a PSD care stă relativ bine în sondaje. E singura care poate face realizabil obiectivul de a intra în turul doi. Însă costul pentru un astfel de efort va fi major pentru PSD și calculele post-alegeri vor fi îngreunate. Chiar dacă cifrele din sondaje sînt la un nivel decent, nimeni nu o egalează pe încă primărița Bucureștiului la capacitatea de a descătușa energii negative. Poate doar Liviu Dragnea a reușit să enerveze direct atît de mulți oameni.

Gabriela Firea rămîne singurul politician român huiduit de un stadion întreg, într-un moment de sărbătoare, și subiect de bancuri pe Internet și aiurea încă de la debutul mandatului. Performanța abisală de la conducerea Capitalei va fi analizată și mai intens în campanie și orice efort de autovictimizare, oricît de iscusit, va cădea în ridicol. Ne putem chiar întreba dacă nu cumva dorința prost ascunsă a doamnei Firea de a-și vedea numele pe buletinul de vot nu e un soi de strategie prin care să facă uitat dezastrul de la București. În fapt, dezastrul va deveni doar mai vizibil.

Sigur, rămîne valabilă și varianta unui „independent“ asumat de partid după modelul Sorin Oprescu. Unul ca, să zicem, Mircea Diaconu. Însă cîtă vreme problema nu se pune în mod real, scenariul ăsta rămîne pentru altă dată.

Un interes direct în zbaterile și dezbaterile din PSD îl are, deloc paradoxal, actualul președinte. Klaus Iohannis are o nevoie aproape disperată de un pesedist pe care să îl învingă în turul doi.

Dacă dl Iohannis e lipsit de proverbialu-i noroc și PSD nu reușește această mică performanță, turul doi se va juca cu mandatul pe masă.

Închipuiți-vă numai o dezbatere electorală între Iohannis și un candidat USR. Cinci ani de placiditate întreruptă doar accidental nu pot să nu producă consecințe. „Ce ghinion pe poporul ăsta să realeagă un președinte care a instalat trei premieri PSD.“ 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.