„Cînd o să dispară Olanda?“, se întreabă pe un ton panicat un articol din Politico. Sigur, Olanda nu dispare, nu în viitorul previzibil, cel puțin, dar subiectul rămîne totuși serios. E vorba despre efectele schimbărilor climatice într-o țară care și-a făcut un titlu de mîndrie din secole de luptă pentru amenajarea teritoriului astfel încît nu numai să fie ferită de inundații, dar și să cîștige pămînt în dauna mării. Ca efect al revoluției industriale, a venit acum rîndul naturii să își ceară dreptul, iar olandezii par să accepte.

De aceea, autoritățile au decis, în anumite cazuri, să permită inundarea unor terenuri pe care anterior reușiseră să le scoată de sub ape și să le folosească pentru agricultură. E un compromis rațional, dar insuficient.

Dacă previziunile oamenilor de știință se adeveresc, Olanda, și nu numai ea, va avea mult mai mult de făcut pentru a se proteja de efectele catastrofice ale schimbărilor climatice. Și nu va putea lupta singură. Oricît de bogată e Olanda și oricît de pricepuți sînt specialiștii ei în amenajarea teritoriului, eforturile pentru oprirea încălzirii globale nu pot fi făcute doar în spații mici, populate de oameni care înțeleg riscurile și sînt dispuși să facă ceva.

Lupta trebuie să fie globală. Însă, așa cum s-a dovedit recent la Madrid, în cadrul Conferinței ONU dedicată combaterii efectelor schimbărilor climatice, consensul nu există. Nu încă. După Madrid, 44 de țări, majoritatea insulare sau situate pe coaste de mări și oceane, au semnat o declarație prin care își comunicau consternarea și dezamăgirea față de refuzul marilor poluatori ai lumii de a-și asuma răspunderea pentru efectele schimbărilor climatice. 

Soluția intermediară e un soi de coaliție a binevoitorilor care să forțeze cumva și restul statelor să acționeze. Aici intervine Uniunea Europeană care, și sub presiunea opiniei publice, a anunțat un așa-numit Pact Ecologic European (Green Deal) care urmărește reducerea la zero a emisiilor de carbon pînă în 2050 și transformarea radicală a economiilor statelor membre în sensul responsabilizării ecologice. Documentul vorbește despre „decarbonizarea“ industriei energetice, sprijinirea inovării în economie, renovarea clădirilor pentru a reduce consumul de energie, transport public alternativ și alte cîteva zeci de măsuri menite să seteze un standard pentru restul lumii.

Prezentat de Ursula von der Leyen la doar cîteva zile după ce noua Comisie Europeană și-a intrat în drepturi, pactul a fost relativ bine primit în Parlamentul European. De altfel, cu europeana Greta Thunberg desemnată omul anului de revista Time și sute de mii de oameni pe străzile Madridului cerînd acțiune, deputaților le-ar fi fost greu să justifice o opoziție fermă la orice propunere care setează ținte legate de acest subiect.

Există totuși diferențe. Stînga e de părere că țintele asumate de Comisie nu sînt suficient de ambițioase. Verzii vorbesc ironic despre „catalogul de bune intenții“ și afirmă că așteaptă să vadă propunerile concrete în baza cărora se aplică pactul. Deputata socialistă Iratxe Garcia spune că speră ca o Europă neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon să existe chiar înainte de 2050. Liberalii de la Renew sînt de acord cu propunerile Comisiei și spun că pactul trebuie să devină baza pentru toată legislația ce va fi adoptată în viitor.

De partea cealaltă, popularii sprijină și ei inițiativa, însă și acolo, ca și la stînga, scepticismul este prezent. Însă dintr-o altă perspectivă. PPE crede că pentru a reuși e nevoie de mai mulți bani care să sprijine transformarea economiilor statelor membre în economii verzi. Mircea Hava, unul dintre românii din PPE, crede că fondurile anunțate pentru „tranziția echitabilă“ la o economie europeană „verde“ vor trebui analizate mai amănunțit, astfel încît economiile din Est să nu piardă războiul pentru climă din cauza decalajelor istorice încă insuficient compensate.

Din acest punct de vedere, detaliile planului prezentat de von der Leyen sînt încă schematice, nefiind încă foarte clar cum se împart responsabilitatea și beneficiile aplicării sale. Altfel spus, consensul e subțire și e de așteptat ca în lunile următoare să vedem divergențe majore între marile grupuri politice europene. Divergențe care există deja între state, grupul de la Vișegrad  (Polonia, Ungaria, Cehia), spre exemplu, a explicat deja destul de clar că, în absența unei finanțări pe măsura ambițiilor, se va ține departe de Green Deal.

Amalgamul de interese care trebuie conciliate cu nevoia de acțiune climatică e uriaș. Asta și pentru că, atîta vreme cît celelalte puteri industriale ale lumii nu iau la rîndul lor măsuri, Europa s-ar putea vedea pusă în situația de a fi defavorizată din punct de vedere economic. Există voci care vorbesc despre o taxă ecologică pentru produsele provenite din statele care ignoră schimbările climatice. Cum va reuși însă Uniunea să impună așa ceva într-o vreme în care războaiele comerciale par să fi revenit la modă e neclar.

Atunci cînd va privi înapoi, Europa nu va putea spune că n-a încercat. Cît va reuși, rămîne de văzut.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.