Democraţia este în regres pe planetă, constatăm acest fapt aproape în fiecare zi. În anii cînd, la Moscova, Putin şi Medvedev îşi schimbau între ei posturile, cînd la Preşedinţie, cînd în fruntea Guvernului, parcă mai exista o speranţă legată de conservarea unei faţade democratice în Rusia. Între timp, lucrurile au devenit clare, Putin s-a instalat la putere pe viaţă. În China, după moartea lui Mao, liderul care a fost arhitectul deschiderii economice, Deng Xiaoping, a instituit un fel de regulă, ca nici un preşedinte să nu rămînă la putere mai mult de zece ani. Acest principiu zace acum în pubela istoriei, aruncat acolo de actualul şef suprem, Xi Jinping. În urmă cu 20 de ani, Turcia părea să fie pe cale de a concilia islamul cu democraţia şi se vorbea des despre modelul turc care ar fi trebuit să se extindă în întregul Orient Mijlociu. Astăzi, nu mai încape îndoială, Recep Tayyip Erdogan se poartă ca un nou sultan. India, considerată, prin numărul de alegători, cea mai mare democraţie din lume, a virat, sub bagheta premierului Modi, spre un naţionalism îngrijorător cu accente fanatice incompatibile cu ideea de democraţie…

Mai sînt şi alte exemple de natură să pună în lumină restrîngerea ariei geografice de pe planetă unde oamenii se mai bucură integral de libertate, mai ales de libertatea de a-şi exprima opiniile fără teama de a fi reprimaţi, violentaţi, reduşi la tăcere. Chiar şi Uniunea Europeană se confruntă cu un regres al democraţiei în două dintre ţările ei membre, Ungaria şi Polonia (din cîte spun observatori avizaţi).

Marea întrebare însă, în prezent, este dacă un astfel de regres s-ar putea adînci şi în Statele Unite. Editorialişti serioşi îşi exprimă temerea că America ar putea intra într-un grav ciclu de violenţe şi turbulenţe, indiferent dacă Trump va cîştiga sau nu alegerile.

„America pe marginea vulcanului, şi noi împreună cu ea” – iată titlul unui dosar publicat recent de revista franceză Le Point. Comentatorii vor să spună de fapt că dacă în America se va produce o explozie socială şi instituţională de mari proporţii, ea se va reverbera ca un tsunami şi în restul lumii.

Cele mai stupefiante avertismente vin de la editorialiştii care cred că Trump, dacă va fi învins, nu va accepta rezultatul alegerilor de pe 3 noiembrie, sau că Trump va fi chiar capabil să le falsifice. Statele Unite ne-au obişnuit cu multe contradicţii insuportabile şi cu multe excese, dar ideea că un scrutin prezidenţial american ar putea fi falsificat în cel mai vulgar mod cu putinţă, cum a făcut-o, de exemplu, Lukaşenko în Republica Belarus, parcă vine dintr-un film de ficţiune.

Pe data de 3 septembrie, în New York Times a apărut un articol intitulat „Să ne pregătim pentru sfîrşitul democraţiei“. Iată atmosfera descrisă de jurnalistul Farhad Manjoo, în vîrstă de 42 de ani, intelectual  trecut prin Cornell University: „Pe străzi se produc schimburi de focuri, universitarii constată o creştere a violenţei în acest ajun de scrutin prezidenţial. Vînzările de arme bat toate recordurile. Din fericire, se anunţă o penurie de muniţii în toată ţara. În acelaşi timp mai avem pandemia, şomajul de masă, catastrofe naturale care lovesc din toate părţile, intensă polarizare rasială şi partizană, fără să mai vorbim de un anumit grad de nebunie colectivă provocată de carantină”.

E imposibil, citind aceste rînduri, să nu te gîndeşti la acele romane distopice sau de tip science-fiction foarte prizate de producătorii de la Hollywood. Pregăteşte Trump o lovitură de stat? Aceasta să fie oare intenţia din spatele sloganului său de campanie, „Lege şi Ordine“? Sau mai degrabă Joe Biden orchestrează eliminarea cu orice preţ a lui Trump din peisajul politic, cu sau fără metode democratice? Mai este Partidul Repblican unul de tip democratic? Este autoritarismul în expansiune în America? Se pregăteşte o insurecţie comunistă? A apărut în Statele Unite un fel de cult visceral al „omului puternic”? Votul prin corespondenţă riscă să genereze un veritabil dezastru?

Zeci şi zeci de întrebări de acest gen, precum şi tot felul de speculaţii complotiste şi scenarii catastrofiste sînt răspîndite de mediile de informare în contextul acestor prezidenţiale americane. Alegerea liderului de la Casa Albă a devenit, de la al doilea război mondial încoace, un fel spectacol planetar. Într-un fel sau altul, aproape toate ţările din lume îşi regîndesc strategiile diplomatice în funcţie de omul ales ca preşedinte de americani. Este deci normal ca în jurul acestor alegeri să se facă multă vîlvă şi să curgă multă cerneală. Citind numeroase comentarii legate de aceste alegeri, remarc un cuvînt utilizat neliniştitor de frecvent: haos. Pe 26 august, de exemplu, cotidianul francez Le Monde publica, sub semnătura lui Denis Lacorne, un articol al cărui titlu sintetiza întreaga analiză: „Crearea haosului este ultima speranţă a lui Donald Trump pentru a cîştiga prezidenţialele”.

Relaţiile dintre Donald Trump şi europeni au fost, în orice caz, în aceşti patru ani, total haotice. Uniunea Europeană nu reprezintă, din punctul de vedere al lui Donald Trump, o construcţie susceptibilă să convină intereselor Americii. Donald Trump a jubilat la ideea că Marea Britanie iese din Uniunea Europeană şi i-a promis drept compensaţie un acord de liber-schimb excepţional de avantajos, cu un mesaj implicit şi spre celelalte ţări: ieşiţi din Uniune şi America vă va asigura bunăstarea.

Recent, decretînd în mod unilateral reactivarea împotriva Iranului a unor sancţiuni sistate de ONU în 2015, Donald Trump s-a izolat total pe plan internaţional şi a intrat într-un litigiu diplomatic frontal cu europenii, cu China şi cu Rusia. Ameninţările sale adresate întregii lumi, că America îi va „pedepsi” pe toţi cei care nu respectă decizia Washington-ului, sînt calificate drept inaccepabile, sinonime cu un diktat. Tot ce mai rămăsese ca mecanism democratic de luare a deciziilor pe plan internaţional pare total dereglat chiar de ţara care şi-a asumat timp de o sută de ani rolul de prim apărător planetar al democraţiei. Pentru a capta această paradoxală situaţie nu găsesc un cuvînt mai potrivit decît haos.

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.