21 de asasinate prevenite, aproape patru tone de droguri confiscate, sute de arestări doar în Australia și Noua Zeelandă – și acestea sînt doar primele detalii ale unei operațiuni uriașe desfășurate de polițiile a zeci de state împotriva rețelelor de crimă organizată. Dincolo de dimensiunile uriașe ale anchetei, un amănunt atrage atenția: investigația nu ar fi fost posibilă dacă Biroul Federal de Investigații american nu ar fi reușit să pună pe piață o aplicație de mesagerie instant care a convins membri ai mafiilor de pe întreg globul că pot comunica în siguranță, departe de ochii oamenilor legii. În Asia, America de Nord, America de Sud, Orientul Mijlociu sau Australia, infractori din toate categoriile imaginabile foloseau ANoM pentru a-și coordona mișcările, pentru a face planuri sau pentru a se preveni unii pe alții în legătură cu mișcările forțelor de ordine.

Senzația de falsă siguranță era indusă și de faptul că ANoM putea fi instalată pe telefoane disponibile doar pe piața neagră ce nu puteau fi folosite pentru a trimite e-mail-uri sau pentru apeluri clasice de voce.

Mesajele trimise prin intermediul aplicației erau însă citite în timp real de polițiști. În cursul zilei de marți se așteptau noi detalii despre conținutul acelor conversații. În total, la operațiune au participat 9.000 de membri ai forțelor de ordine din lumea întreagă.

O altă investigație, asemănătoare ca amploare, a avut loc anul trecut în mai multe țări europene ale căror poliții au devenit foarte interesate de EncroChat, o aplicație care, asemeni ANoM, era folosită intens în cercurile crimei organizate.

Nișa era atît de bine conturată încît o cercetare a autorităților din Marea Britanie nu a reușit să găsească nici un utilizator care nu aparținea unei grupări infracționale între cei aproximativ 10.000 de britanici care foloseau EncroChat. Aplicația nu mai există astăzi, după ce poliția franceză a reușit să capete acces la serverele care o găzduiau. Ancheta care a rezultat a dus la arestarea a cel puțin 1.000 de persoane în mai multe state.

Un alt exemplu este cel al companiei americane de transport de combustibil Colonial, cea despre care scriam acum cîteva săptămîni că a fost victima unui atac de tip ransomware provenit cel mai probabil din Rusia. Atunci cînd Colonial și-a descoperit toate fișierele din rețeaua proprie criptate și luate ostatice de către hackerii ruși n-a avut de ales și a plătit o răscumpărare. În absența acelor fișiere informatice, repunerea în funcțiune a conductelor pe care le administra ar fi durat probabil luni de zile, iar consecințele unei astfel de stări de fapt sînt imprevizibile. Deja, atunci cînd știrea devenise publică, piețele de energie începeau să se foiască nervos. Colonial a plătit rapid 4,4 milioane de dolari în bitcoin și a reușit astfel să se întoarcă la business-ul de zi cu zi. Ceea ce nu au spus însă reprezentanții companiei a fost că, de la bun început, problema a fost administrată împreună cu FBI și Ministerul de Justiție.

Așa se face că, zilele trecute, autoritățile americane au anunțat pe neașteptate că aproape întreaga sumă plătită de Colonial hackerilor de la DarkSide a fost recuperată. E vorba de 63,7 bitcoins. Colonial rămîne, temporar cel puțin, cu o pagubă în contabilitate pentru că volatilitatea extremă a monedei electronice face ca diferența dintre momentul plății și cel al recuperării să fie destul de mare. Pentru a nu da idei altor infractori cibernetici, procuratura din Statele Unite se ferește să dea foarte multe detalii despre cum a reușit să recupereze suma respectivă. Ceea ce e clar e că, atunci cînd se mobilizează resurse suficiente – iar Justiția americană le are la dispoziție –, nici chiar o tranzacție cu bitcoin nu garantează faptul că partea care primește banii se poate bucura în liniște de ei.

Împreună, aceste întîmplări dau semnalul că guvernele încep încet-încet să recupereze decalajul tehnologic față de rețelele infracționale moderne care se bazează tot mai mult pe tehnologie pentru a-și atinge scopurile.

Permanentul joc de-a șoarecele și pisica între infractori și poliție continuă însă neobosit, iar orice nouă victorie a autorităților forțează infractorii să meargă tot mai departe în efortul de a se ține la adăpost. Victime involuntare în acest dans sînt utilizatorii onești – disidenții din regimuri autoritare, spre exemplu, care ar avea nevoie de comunicații sigure pentru a se feri de închisoare, avertizorii de integritate care ar vrea totuși să nu fie cunoscuți atunci cînd dezvăluie corupția dintr-o instituție sau simplii cetățeni care țin la intimitate. Dacă un guvern democratic reușește, în scopuri perfect legitime, să capete acces la comunicații și tranzacții teoretic secrete, e greu de crezut că același lucru nu va fi încercat și de un regim dictatorial al cărui unic scop este represiunea.

Teodor Tiţă poate fi găsit și la twitter.com/jaunetom.