Surf prin post-adevăr

Publicat în Dilema Veche nr. 671 din 29 decembrie 2016
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

E cuvîntul anului. Sau semnul timpurilor. Spuneți-i cum vreți, dar englezescul post-truth are o semnificație mult mai grea și acuzatoare decît multe alte combinații de litere și sens care au deținut această onoare acordată de dicționarul Oxford în anii trecuți (vape, selfie, emoji…) Merită notat, poate, că 2016 e una din puținele dăți cînd lingviștii britanici și cei americani se înțeleg asupra celui mai influent cuvînt al anului.

Ce e post-adevărul? Post-adevărul e victoria emoției asupra faptelor. E triumful ostentativ al eului subiectiv asupra obiectivității. E lene intelectuală, e nerăbdare, intoleranță, oboseală ontologică și dorință de răzbunare. E simptomul universal al inabilității de a atribui tehnologiei conștiință sau de a recunoaște că așa ceva nu este posibil. Pentru că post-adevărul, în sensul care i-a fost descoperit și atribuit în 2016, nu este posibil fără tehnologie.

Ceea ce a făcut avansul tehnologiei în ultimii douăzeci de ani a fost, dincolo de orice altceva, să ofere acces la informație. Cine își mai amintește cum vorbeau profeții Internetului acum vreo zece ani știe că aproape toți prevesteau venirea vîrstei noi care urma să ne salveze nu numai de necunoaștere, ci și de minciună. Accesul nelimitat la informații, spuneau ei, ne va ajuta să creăm societăți mai bune, oameni mai umani (da, știu cum sună asta). Algoritmii și nepoții lor, roboții, sînt buni, blînzi și utili. A venit însă 2016 și ne-a arătat că algoritimilor nu le pasă. Le pasă însă oamenilor care, asemeni unor ucenici nepricepuți, au descoperit că își pot fabrica propriile rețete ale realității. Și cu ele, ca niște mici zei din profețiile antenumiților, își pot influența prietenii, familiile și cunoștințele. Nimeni nu a oferit, însă, miliardului de utilizatori Facebook, miliardelor de posesori de telefoane inteligente și grila de interpretare a copleșitorului val de informații care și-a găsit drumul către mințile și sufletele lor.

În post-adevăr, oricine își poate crea o realitate suportabilă. Rețeta are termen de garanție și, ca orice produs bine gîndit, o să ai nevoie de o altă rețetă pentru o altă realitate peste cîteva zile sau luni. Amestecul de fals și corect și posibilitatea de a-l propaga după impulsuri și dorințe de moment sînt parțial responsabile, ne spun azi realiștii, pentru victoria lui Donald Trump, pentru Brexit, pentru Erdogan sau pentru expansiunea Rusiei. Nu sîntem pregătiți, nu avem instrumente, iar lupta împotriva neonestității programatice sau accidentale e aproape imposibilă.

În România, am văzut post-adevărul atunci cînd Dacian Cioloș a fost înrudit de un site obscur cu George Soros. Cum ar fi putut să răspundă (fostul) premier miilor de share-uri ale acestei informații? Să le ignore? Să spună că nu e adevărat? A făcut-o cu o combinație de stupefacție și amuzament. Au existat consecințe ale acelei informații? Probabil că da. Va plăti cineva? Probabil că nu.

Tot în România am văzut post-adevărul – și aici risc, poate, supărarea unei părți dintre cititori – atunci cînd împotriva PSD s-a dezlănțuit aceeași campanie prăfuită de denunțare a comunismului. Dacă e un partid care e mai departe de comunism în România, acela e PSD. Aproape de autoritarism, de un subtil cvasi-fascism? Da, fără dubiu. Comunist? E stupid. Și, totuși, acest veșnic clișeu a fost folosit fără rezerve și, îmi permit să spun, fără inteligență. A fost ofensiv și incomod. Iar oamenii care au decis totuși să voteze și-au confecționat o altă realitate, în care promisiunile banale și pe jumătate inaplicabile ale PSD au cîștigat. În disputa post-adevărului (cred că am putea să îl numim și post-minciună, ar fi la fel de corect), PSD a oferit ingrediente mai credibile.

Se poate rezista avalanșei ne­o­neș­tilor? Da. Sigur că se poate. Însă pentru asta e nevoie mai întîi de o conștientizare a pericolului și eu nu sînt așa de sigur că ne-am speriat suficient. Pentru că, dacă am fi făcut-o, sau dacă nu ne-ar fi convenit situația actuală, ne-am fi uitat înspre sursele de informație pe care le folosim. Am fi remarcat, poate, că, de libertarieni ce sîntem, refuzăm să vedem că nici o sursă de informații online românească nu trăiește strict din publicitate obținută onest. Nici una. Pentru că, atîta cîtă e, publicitatea merge la Facebook și Google, care plătesc puțin spre deloc înapoi comunității din care se finanțează. Site-urile de știri rămîn cu resturi și goluri pe care le umplu fiecare cît de etic poate. Am fi văzut, poate, că cea mai mare parte dintre televiziunile românești (acolo unde se cîștigă încă alegeri și se vor mai cîștiga) nu trăiesc nici ele din piață. În zona asta am fi putut să remarcăm și dispariția în irelevanță a televiziunii publice sau inactivitatea ridicolă a CNA.

Ar fi fost post-adevărul un cuvînt irelevant pentru România dacă toate cele de mai sus ar fi fost rezolvate? Nu, sigur că nu. Dar poate am fi fost mai bine pregătiți pentru rezultatele alegerilor pe care le facem (nu mă refer doar la Parlament). Sau poate mai puțin uimiți după exit-poll-uri. Și, mai ales, mai puțin dispuși, ca cetățeni responsabili ai unei democrații, să ne înjurăm vecinii care nu au vrut să accepte mica noastră realitate confecționată și consumată în bule confortabile.

Discuția despre știri false și realități confecționate ar merita, probabil, mai mult spațiu. Nu îl am la dispoziție. Mă întorc la lecturile mele, dintre care prima va fi un articol scris de un turc disperat în The Guardian. Se intitulează așa: „Truth is a lost game in Turkey. Don’t let the same thing happen to you“.

Aveți grijă ce citiți! 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Eclipsă totală de Soare Foto JHU Hub Johns Hopkins University dms jpg
Eclipsa totală unică din 2027, un spectacol cosmic ce nu se va mai repeta în viețile noastre. Cum și unde să trăiești noaptea în plină zi
Pe 2 august 2027, vei putea vedea una dintre cele mai lungi eclipse totale de Soare din ultimele secole. Află unde și cum să o urmărești pentru o experiență unică!
lingouri
Cum investesc românii pe piețele globale comparativ cu vecinii din regiune
Investitorii din România și din Europa Centrală și de Est manifestă un interes tot mai mare pentru piețele internaționale, impulsionați de oportunitățile tot mai accesibile și atractive de pe bursele globale.
Oradea Foto Primăria Oradea jpg
Orașul comparat adesea cu Viena, pus la îndoială de localnici. „Devine Cluj-Napoca la prețurile imobilelor și chiriilor”
Oradea s-a dezvoltat în ultimii ani datorită investițiilor private și a fondurilor europene și este adesea comparat de turiști cu Viena, datorită centrului său istoric. Localnicii sunt însă mai rezervați în a aprecia municipiul din nord-vestul României.
Miliardarul Sam Altman FOTO Guliver / Getty Images / Drew Angerer
Cum îți poate fi imitată vocea pentru infracțiuni. Inteligența Artificială face fraudele bancare dificil de recunoscut
Fraudele bancare nu mai seamănă deloc cu cele de acum zece ani. Inteligența artificială permite deja imitarea perfectă a vocii unui client, iar acest lucru pune în pericol metodele tradiționale de securitate folosite de unele instituții bancare.
click   carti de citit jpeg
Mărirea TVA la cărți va arunca România și mai rău în ignoranță? La ce soluție au apelat tinerii pentru a ocoli creșterea prețurilor
Creșterea TVA la cărți aduce perspective sumbre pentru edituri, tipografii și biblioteci. Se preconizează că și numărul cititorilor, și așa mic, va scădea drastic. În tot acest timp, tinerii se orientează tot mai mult pe cititul cărților online, înlocuindu-le pe cele în format fizic.
Atac iran/ FOTO: Times of israel
Noi dezvăluiri despre programul nuclear al Iranului. Republica islamică ar fi luat în considerare o armă electromagnetică
Surse israeliene apreciază că atacurile SUA și Israelului asupra Iranului, luna trecută, au oprit dezvoltarea de către Republica Islamică a două tipuri de focoase nucleare, precum și a unei „arme cu impulsuri electromagnetice (EMP).
farul fb jpg
FCSB, slabă în Europa, slabă și-n campionat. Umbra campioanei din sezonul trecut, bătută de Farul
Roș-albaștrii, învinși acasă, după un meci nebun, de 105 minute.
Animation July 27 2018 lunar eclipse appearance gif
27 iulie: Ziua în care a avut loc cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul XXI
Pe 27 iulie, în 1794, Robespierre a fost arestat, iar în 1890, Vincent van Gogh s-a împușcat. Tot într-o zi de 27 iulie, Bugs Bunny a debutat pe micile ecrane, Richard Nixon a fost fost pus sub acuzare în Afacerea Watergate și avut loc cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul XXI.
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Jobul tău e pe cale să dispară? Ce spun experții despre viitorul muncii în epoca AI
Specialiștii în Big Data, AI, securitate cibernetică și energie regenerabilă vor domina piața muncii până în 2030, arată o nouă analiză publicată de Visual Capitalist. Transformarea este deja în curs.