Subiecte şi agende

Publicat în Dilema Veche nr. 625 din 11-17 februarie 2016
Guverne sub acoperire jpeg

Toți românii par a comenta „lucrările științifice“ ale unor pușcăriași. Am pus ghilimele deoarece asta e expresia din textul legii. De aici confuzia, de aici dezbaterea, zbaterea, agitația. De la cîteva trăsnăi de cărți apărute pe piață (?) cu, aparent, un singur scop: reducerea pedepsei. Cvasi-unanimitatea opiniei publice consideră negoțul „scris texte contra zile de închisoare“ a fi ceva imoral, o schemă de fraudare a sistemului judiciar, de evitare a dreptei pedepse pe care societatea a impus-o, prin justa decizie a unui judecător. În principiu, se acceptă că lucrul în atelierul de tîmplărie este ceva bun, care poate aduce un deținut pe calea dreaptă. Ocupația scrisului nu este, însă, privită cu aceeași îngăduință. Cred că e vorba de confuzia iscată de expresia „lucrări științifice“. Nimeni nu cere celui care lucrează la tîmplărie să fie un Brâncuși. El trebuie să facă doar scaune, probabil. De ce, în cazul scrisului, ar trebui musai să apară numai „lucrări științifice“? Habar nu am dacă ministrul Justiției ar trebui să producă acea Hotărîre de Guvern sau nu. Îmi pare că întreaga poveste reprezintă doar un amănunt picant, o anecdotă, o furtună în­tr un pahar cu apă, un subiect mai degrabă demn de un tabloid, prin comparație cu lista enormă de provocări cu care se confruntă sistemul judiciar din România.

Între timp, guvernul tehnocrat, cu serioase CV-uri UE, nu reușește să scoată la liman ghidurile solicitantului, necesare lansării finanțărilor europene pentru 2015-2020. Sîntem deja în 2016!

Toți românii par a comenta „dosarul Girofarul“. Știți despre ce e vorba. Un ministru al Internelor a folosit escorta polițienească de dimineață pînă seara, și-n culcare, și-n sculare, și cînd trebuia, și cînd nu. Acum este anchetat de DNA. „A“ ul de la sfîrșit vine de la Anticorupție. Mă întreb și eu: care e corupția în acest caz? Da, un ministru a încărcat nota de plată a instituției cu mulți litri de benzină, folosind excesiv mașinile de escortă. Îmi pare mai degrabă un caz demn de Curtea de Conturi, decît de ditamai organizația menită a lupta cu Marea Corupție. Repet: unde e actul de corupție în speța asta? Mă scuzați, nu pot să intru în corul puriștilor care așteaptă cu nesaț transmisiile live din fața DNA-ului. În opinia mea, complicii domnului Oprea ar trebui să fie Curtea de Conturi, care a descărcat din gestiune, atîția ani, tone de benzină arsă de pomană, șeful Poliției, care a alocat resursele, pînă și șeful autobazei care a semnat foile de parcurs. Cît despre demisia procurorului-șef, nepus sub nici o acuzare, dar zdravăn îndemnat să își părăsească funcția cu puțin timp înainte de termen… Interesant subiect. Numai că nu există în dezbaterea publică defel.

Între timp, guvernul tehnocrat, cu serioase CV-uri UE, trebuie să rezolve cumva dandanaua proastei aplicări a unor politici europene de mediu. În acest moment, din cauza taxelor suplimentare pe reciclarea ambalajelor, industrii întregi ale României se clatină serios. Unii vorbesc chiar despre recesiune și scăderea puterii de cumpărare, în cazul în care nu se acționează administrativ rapid și eficient.

Toți românii par a comenta că o familie norvegiană de origine româ­nă a avut necazuri cu legea privind protecția copilului din Norvegia. Au­to­ri­tățile de acolo au aplicat normele lor, prin­tr-o serie de proceduri standard în ase­me­nea cazuri. Regretabil, acestea preve­deau și suspendarea temporară a custodiei părinților asupra copiilor. Pretext perfect pentru știri senzaționale, proteste, invocarea statului român cu toată forța sa întru apărarea familiei respective. S-a vorbit enorm, s-a glosat copios, s a dat cu părerea. De cele mai multe ori, în cruntă necunoștință de cauză.

Între timp, guvernul tehnocrat, cu serioase CV-uri UE, nu oferă nici o opinie despre schimbările provocate de Cameron sistemului instituțional al UE sau despre decesul anunțat al Spațiului Schengen. Oficial, România vrea să țină Marea Britanie în UE și să intre în Schengen-ul căruia restul lumii îi cîntă prohodul. Extraordinar!

Avem multe subiecte. Nu avem deloc agendă.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

image png
După aproape două decenii, Mircea Radu rupe tăcerea și spune cum a ajuns să prezinte emisiunea Din Dragoste
Mircea Radu, cunoscut mai ales pentru prezența sa carismatică pe micile ecrane, a rememorat momentul inedit care i-a schimbat radical traiectoria profesională când a început să prezinte emisiunea Din Dragoste.
CNA / FOTO Mediafax Foto / Alexandra Pandrea
Noul Cod CNA a intrat în vigoare: reguli stricte pentru online, protecție pentru minori și măsuri împotriva dezinformării
A intrat oficial în vigoare noul Cod de Reglementare a Conținutului Audiovizual, adoptat de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) prin Decizia nr. 573/2025. Este cea mai amplă reformă legislativă din ultimul deceniu în domeniul audiovizualului.
Iliescu jpg
Milioane de români au crezut în el si nu o dată, ci de două ori. Să învățăm lecția alegerii unui conducător integru
De dimineață, puțin după 7, un domn, angajat al unei instituții a statului, cățărat pe o scara întindea o banderolă neagră peste tricolor.
bulgaria romania jpg
Bulgaria are o problemă care le întrece pe ale noastre. Cel mai rapid drum între două orașe trece prin România
O postare virală din Bulgaria atrage atenția asupra unei situații neobișnuite din nordul țării. Traseul cel mai rapid între două orașe importante trece prin România. Asta nu pentru că drumurile noastre ar fi minunate, ci pentru că
6222bc60 54b9 47c4 9597 fd692b83f43f jpg
 „Ziua Porților Deschise”, la amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
„Ziua Porților Deschise”, la amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Lucrările de conservare și restaurare desfășurate la amfiteatrul din capitala Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, vor putea fi văzute de publicul larg în cadrul manifestării Ziua Porților Deschise.
Perseide - ploaia de meteori. FOTO Valentin Grigore
Evenimentul cosmic al verii se apropie. Când pot fi văzute cu ochiul liber „Perseidele”
Nopţile de 11 spre 12 august şi 12 spre 13 august sunt cele mai bune pentru a observa curentul de meteori Perseide, informează Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
iliescu cotroceni jpg
Ion Iliescu, înmormântat în Cimitirul Militar Ghencea. Zi de doliu național
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, va fi înmormântat joi, cu onoruri militare, la Cimitirul Militar Ghencea III.
Florinel Coman (Facebook) jpg
Florinel Coman, revenire-surpriză în România? Soția fotbalistului a oferit detaliul care l-a dat de gol
Internaționalul român traversează o perioadă de secetă în fața porții.