Primul partid care a pierdut alegerile europarlamentare de anul acesta este Demos. Puțin cunoscut în afara unui cerc relativ restrîns de oameni preocupați de politică, Demos e o fascinantă colecție de inadecvare și paradoxuri.

Partidul Democrației și Solidarității ar fi trebuit să fie alternativa democratică de stînga la un PSD din ce în ce mai conservator și autoritarist. Ar fi urmat să arate că e posibilă o politică social-democrată fără constrîngeri aplicate burgheziei bugetare românești și fără distribuție de rente. Practic, Demos ar fi urmat să reconecteze politica la oameni care nu mai cred în ea sau nu au crezut niciodată: mileniali, marginali, familii sărace, corporatiști cu dileme etice etc. Un fel de USR al celor care nu se recunosc în USR. Teoretic, publicul Demos ar fi de vreo cîteva milioane de oameni. Practic, Demos a reușit să strîngă mai puține semnături pentru candidatura la europarlamentare decît numărul de oameni prezenți în tribună la un meci din liga a IV-a al Rapidului din București.

În mod curios, Demos a provocat mai multe reacții în tabăra adversarilor ideologici ai social-democrației, care au folosit orice prilej pentru a încerca să minimizeze sau să ridiculizeze efortul de a construi o altfel de stîngă. Reacția virulentă la orice nu respectă un ortodoxism clișeic și infertil în politica românească ar merita, poate, o discuție separată. Cert e că reprezentanții Demos nu aveau nevoie de cine știe ce ajutor. Au făcut toate eforturile să se scufunde în propriul lor ridicol, reușind cumva să fie permanent în contratimp cu dezbaterea publică, asemenea unui coleg mofluz care te contrazice doar ca să conteze.

Se adaugă la asta fascinanta incom-petență organizatorică. Sigur că legile electorale sînt restrictive și trebuie schimbate, sigur că unui partid nou îi va fi mai greu decît unuia cu structuri în teritoriu, experiență și proceduri verificate. Dar Demos avea totuși la îndemînă experiența USR și PLUS din care putea împrumuta fără să se teamă. Dar nu a procedat așa. Colegul nostru mofluz a preferat să dea vina pe univers, pregătindu-se să se uite urît către cei care au reușit. Sau au reușit un pic mai mult – e cazul unei candidate independente, cu un program de nișă, care a adunat cu forțe proprii de nouă ori mai multe semnături decît Demos. Sigur, nici ea nu va candida, pragul e nefiresc de mare, dar comparația asta spune totuși multe despre cum se face politică în România.

Vă veți întreba de ce contează acest eșec. În primul rînd, pentru sănătatea vieții politice românești. Pluralismul înseamnă mai mult decît diverse nuanțe de conservatorism ascunse prin partidele care contează. Apoi, într-o țară din care se pleacă acum ca în vremuri de război e destul de clar că avem un segment de populație care nu este sub nici o formă reprezentat.

De altfel, cine are răbdare să se uite pe sondaje poate observa că există o zonă de oameni care au abandonat cu totul politica, chiar dacă nu au părăsit încă România. Nu votează nu pentru că se simt bine în contextul actual, ci pentru că simt că democrația nu livrează nimic pentru ei. Acolo este terenul potrivit pentru creionarea unor narațiuni revanșarde și periculoase. Soluția nu e ignorarea acestor oameni, ci cooptarea lor în procesul democratic. Aici ar fi fost nevoie de Demos. În această zonă politică, abandonată de PSD, ignorată de restul.

Demos a preferat însă să teoretizeze la nesfîrșit în loc să se organizeze. A continuat să se comporte ca aripa academic-nefericită a USR. A alcătuit lista de candidați cu credința bizară că greviștii de la Satu Mare, căpșunarii din Spania sau studenții din București vor aprecia algoritmul corect politic în dauna unor șanse reale de a fi reprezentați. Ei bine, nimănui nu i-a păsat de lucrurile astea, iar listele de semnături ale Demos sînt populate de mame, tați și prieteni jenați care n-au putut spune nu atunci cînd li s-a cerut sprijinul. Prea puțini simpatizanți reali, pentru că nici unul dintre teoreticienii „stîngii moderne“ nu s-a obosit să ajungă la ei.

Dacă, după alegerile acestea, autoritarismul PSD devine și mai insistent, dacă statul român va continua să se degradeze așa cum o face în prezent, vina fi împărțită între toți participanții la jocul politic. Iar Demos, din afara jocului, va avea și el o parte absolut specială. Fondatorii săi sînt singurii care pretind că pot înlocui PSD în plan ideologic. Sigur, e complicat să marchezi dacă nu reușești nici măcar să ajungi pe teren. Dar pretenția rămîne, energiile au fost consumate, rezultatul e zero.

Partidelor mari li se reproșează adesea aroganța și cinismul. Dar aroganță nu e numai cînd PSD pretinde că îi pasă de electorat sau cînd PNL insistă că are vreo legătură cu liberalismul. Aroganță e și cînd Demos crede că simpla-i existență va însufleți mase. Singura masă însuflețită de Demos e aceea de la un bar din București, în jurul căreia membrii conducerii au stabilit strategia pentru europarlamentare. După ce chelnerul a adus nota, s-a lăsat liniștea. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.