„Ce părere ai despre Franța?“ Întrebarea amicei mele din Macedonia vine din senin, pe WhatsApp. Răspund în doi peri, neștiind unde vrea să ajungă. Mă lămurește repede – la instituția unde lucrează ajunsese vestea, încă neoficială la acel moment, că președintele Emmanuel Macron se pregătește să trîntească ușa Uniunii Europene în nasul Macedoniei și Albaniei.

Macedonia, sau Macedonia de Nord dacă vreți (procesul de schimbare a numelui nu este încă final), e unul dintre statele acelea fragile din Balcani născute din prăbușirea Iugoslaviei la începutul anilor ’90. Cu o însemnată minoritate albaneză, țara s-a aflat de mai multe ori în pragul războiului civil. În prima jumătate a lui 2001 a fost nevoie de o intervenție a NATO pentru respectarea condițiilor unui armistițiu între guvern și gherilele albaneze.

Adăugați la asta și identitatea pusă permanent sub semnul întrebării de vecinii bulgari sau greci și obțineți fotografia a ceea ce, în funcție de perspectivă, poate fi numit fie un accident istoric, fie o întîmplare fericită care a dus la nașterea unei națiuni.

Nu e clar dacă președintele Franței are vreo opinie privind chestiunile astea. Cert e că dl Macron a decis, brusc și brutal, să amîne pînă la o dată neprecizată începerea negocierilor de aderare cu guvernul de la Skopje. Opoziția franceză a fost justificată prin nevoia de întărire a instituțiilor europene înainte de un nou val de aderare și prin lipsa unui mecanism care să sancționeze degradarea climatului democratic în cazul membrilor cu drepturi depline ai Uniunii. Altfel spus, macedonenii plătesc nevinovați un preț greu pentru evoluțiile post-aderare din România, Bulgaria, Ungaria și Polonia.

Sentimentul de nedreptate e cu atît mai acut cu cît, în cazul Macedoniei de Nord, doar Franța și-a exprimat veto-ul. Albania, cealaltă victimă a săptămînii, a în­tîmpinat o opoziție mai fermă – Parisului i s-au alăturat Danemarca și Olanda.

„O greșeală istorică“, a spus Jean-­Claude Juncker, încă șef al Comisiei Europene, la momentul la care vestea a devenit publică. Politician cu experiență, dl Juncker are probabil dreptate. Negocierile de aderare ar fi urmat să dureze ani mulți de zile – zece, estimează Financial Times, timp pentru rezolvarea problemelor ar fi fost mai mult decît era necesar.

Temerea unora dintre guvernele europene că rețelele albaneze și macedonene de crimă organizată vor infesta Europa e justificată, însă decizia de a păstra cele două state în zona gri, fără un calendar de aderare ferm, nu îi va opri pe infractori. În fapt, mafiile albaneze sînt deja prezente în toate marile orașe ale Europei. Ba chiar sînt atît de bine înrădăcinate încît în jurul lor s-a dezvoltat o subcultură dedicată (cine vrea să o verifice poate căuta, de exemplu, „hellbanianz“ pe YouTube sau Instagram).

Altfel spus, eforturile oneste ale guvernelor și cetățenilor albanezi și macedoneni sînt ignorate, în timp ce crima organizată e neafectată, ba chiar, prin menținerea barierelor, încurajată.

Apoi mai e ceva. Cine are răbdare să urmărească evoluțiile politice din Republica Moldova îi va auzi pe pro-europenii de acolo vorbind despre aderarea la Uniunea Europeană ca despre o țintă ce poate fi atinsă în timpul acestei generații. Experiența nefericită a Macedoniei și a Albaniei arată că nu se poate vorbi despre așa ceva.

Ambiția cîtorva guverne europene de a-și manifesta ostentativ neplăcerea în legătură cu est-europenii riscă să arunce o întreagă regiune în haos. De altfel, la scurtă vreme după ce amînarea începerii negocierilor a fost confirmată, premierul Zoran Zaev al Macedoniei și-a anunțat demisia. Un gest exasperat și firesc. Zaev a fost unul dintre artizanii dureroasei concesii făcute Greciei referitoare la numele țării sale. În numele integrării europene, Macedonia a devenit Macedonia de Nord. E firească întrebarea referitoare la rostul acestui efort. Prăjiturica integrării se îndepărtează de fiecare dată cînd accesul la ea pare iminent.

Alegerile vor avea loc în primăvară și nu e deloc sigur că o majoritate pro-reformistă și pro-europeană se mai poate constitui. Dispariția unui obiectiv clar lasă loc liber pentru ocuparea agendei cu subiecte care s-ar putea dovedi foarte neplăcute atît pentru europeni, cît și pentru partidele macedonene pe care apropierea de Europa le-a convins că trebuie să colaboreze în interes național.

Sînt analiști care adaugă fotografiei și avansul Rusiei în regiune. Nu e un detaliu minor, însă oricît ar fi încercat Krem­linul să seducă statele din Balcani, mirajul prosperității și civilizației occidentale rămîne un element mai important decît bălăriile propagandei panslaviste venite de la Moscova.

Atunci cînd și-a anunțat opoziția cu privire la începutul negocierilor, pre­șe­dintele Franței a ignorat însă și aceste considerente.

Mai gravă însă e senzația că Uniunea Europeană nu își respectă cuvîntul. O inadmisibilă și gratuită lovitură aplicată credibilității blocului comunitar într-un moment în care lumea liberă are nevoie mai mult decît oricînd de coerență și claritate.

Raportarea Vestului european la Est a creat deja frustrări majore în interiorul UE. Pe seama lor pot fi puse foarte multe evoluții din Ungaria, România sau Polonia. Nici una dintre ele de neîndreptat sau care să producă efecte imposibil de reparat.

În afara blocului comunitar însă, în Balcani, asemenea emoții au efecte diferite. Uneori iremediabile. 

twitter.com/jaunetom